Ceea ce se întâmplă astăzi la scară planetară este cu siguranță sfârșitul unei lumi. Dar nu pentru cei care încearcă să o guverneze în funcție de interesele lor – în sensul unei tranziții către o lume mai potrivită noilor nevoi ale genului uman. Epoca democrațiilor burgheze trece, cu drepturile, constituțiile și parlamentele sale; dar, dincolo de coaja juridică, cu siguranță nu irelevantă, lumea care a început cu revoluția industrială și a crescut până la cele două – sau trei – războaie mondiale și totalitarismele – tiranice sau democratice – care le-au însoțit se termină.
Dacă puterile care guvernează lumea au simțit că trebuie să recurgă la măsuri și dispozitive extreme precum biosecuritatea și teroarea sanitară, pe care le-au stabilit peste tot și fără rezerve, dar care amenință acum că vor scăpa de sub control, acest lucru se datorează faptului că se temeau, conform dovezilor, că nu au altă opțiune de supraviețuire. Și dacă oamenii au acceptat măsurile despotice și constrângerile fără precedent la care au fost supuși fără nicio garanție, nu s-a întâmplat numai din teama pandemiei, ci probabil pentru că, mai mult sau mai puțin conștient, știau că lumea în care trăiseră până atunci nu putea continua, era prea nedreptă și inumană.
Este de la sine înțeles că guvernele pregătesc o lume și mai inumană și chiar mai nedreaptă; dar, în orice caz, de ambele părți, s-a presupus cumva că lumea de odinioară – așa cum începe să fie numită acum – nu ar putea continua. Există cu siguranță în acest lucru, ca în orice prezent întunecat, un element religios. Sănătatea a înlocuit mântuirea, viața biologică a luat locul vieții veșnice și Biserica, care a fost obișnuită de mult timp să se compromită cu nevoile lumești, a consimțit mai mult sau mai puțin explicit la această înlocuire.
Nu regretăm această lume care se sfârșește, nu avem nicio nostalgie pentru ideea umanului și a divinului, că valurile nemiloase ale timpului se șterg ca o față de nisip pe malul istoriei. Dar cu aceeași hotărâre respingem viața goală, mută și fără chip și religia sănătății pe care guvernele ni le propun. Nu așteptăm niciun nou zeu, niciun om nou – mai degrabă căutăm aici și acum, printre ruinele care ne înconjoară, o formă de viață umilă, mai simplă, care nu este un miraj, deoarece avem amintire și experiență despre ea, chiar dacă, în noi și în afara noastră, puterile adverse îl resping de fiecare dată în uitare.
Giorgio Agamben este un filosof italian, care predă la Institutul Universitar de Arhitectură din Veneția și la Collège International de Philosophie din Paris
Sursa: anonimus.ro
Adauga comentariu