Cuvinte ca evaziune fiscală, corupţie, şpagă încep să-şi piardă din conţinut. Sunt atât de des folosite, sunt asociate de atâtea ori cu neajunsurile românilor, încât instinctiv ajung să fie trecute cu vederea. Cifrele acestui flagel sunt seci – ce înseamnă câteva miliarde de euro? Dar câteva zeci de miliarde? Înseamnă exact diferenţa dintre un stat neputincios şi un stat care are grijă de oamenii săi.
România pierde în fiecare an mult peste 52 de miliarde de euro din trei motive: evaziune fiscală, corupţie şi licitaţii cu dedicaţie, care pe alocuri tot a corupţie seamănă. Suma este uriaşă dacă o raportăm la Produs Intern Brut: este mai mult de o treime din cât se produce într-un an în această ţară. Pe glob sunt ţări care visează la un asemnea PIB – însă la noi jaful banilor publici a devenit sport naţional. Mai grav este că, în loc să scadă, an de an România se confruntă cu creşteri ale activităţilor subterane. Statul este depăşit – responsabili care au atribuţii clar definite în combaterea acestor infracţiuni se miră în ce situaţie am ajuns. Şi o fac public. În felul acesta, suntem la un nivel de evaziune fiscală de 40 de miliarde de euro în fiecare an, la licitaţii trucate care păgubesc bugetul de stat cu nu mai puţin de 12 miliarde de euro (într-un singur an) şi la fapte de corupţie care nu sunt contorizate de nimeni, dar care provoacă şi acestea găuri de miliarde de euro. Bine aţi venit în România, această săracă ţară bogată care nu-şi poate hrăni oamenii pentru că scapă banii printre degete.
Locul 2 în Europa . LA EVAZIUNE FISCALĂ
La un Produs Intern Brut (PIB) de 136,4 miliarde de euro, în România se înregistrează o evaziune fiscală de 41 miliarde de euro, adică circa 30% din PIB. Datele vin de la Comisia Europeană şi fac parte dintr-un studiu privind evoluţia evaziunii fiscale în statele membre. România ocupă un „fruntaş” loc doi, cu un procent de 29,6% din PIB, fiind depăşită dintre ţările UE doar de Bulgaria (evaziune fiscală de 32,9%). Asta în timp ce media UE este de 15,9% – şi conducătorii statelor occidentale consideră că cifra este mult prea mare. De exemplu, la un PIB de circa 2.000 de miliarde de euro, Franţa înregistreză o evaziune fiscală de 40 de miliarde de euro anual şi face eforturi mari să aducă la buget sume din diverse surse – recent este scandalul privind plecarea actorului Gerard Depardieu din Franţa şi stabilirea acestuia fie în Belgia, fie în Rusia, pentru a evita plata unor taxe către stat.
În binecunoscutul stil românesc, guvernanţii au încercat tot timpul să spună că pastila nu este chiar atât de amară. Cifrele Institutului Naţional de Statistică arată că evaziunea fiscală ar fi în jurul a 10 procente din PIB, iar fostul premier, Mihai Răzvan Ungureanu, spunea că România are o evaziune fiscală de circa 18 miliarde de euro, echivalentul a 14% din PIB. Guvernul Ponta este în continuare în faza de organizare, deşi curând se împlineşte un an de mandat. Astfel, conform ministrului Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, întregul pachet legislativ privind combaterea evaziunii fiscale şi a fraudei fiscale va fi modificat. El spune că toate structurile de control – Garda Financiară, Inspecţia Fiscală, autoritatea antifraudă, supravegherea şi controlul vamal – vor fi desfiinţate şi regrupate într-o singură structură de control, iar contribuabilii mici şi mijlocii vor fi controlaţi o dată la trei ani, iar cei mari o dată la cinci ani. Vor fi evitate astfel controalele suprapuse, iar Fiscul va construi o relaţie de parteneriat cu contribuabilii, crede Daniel Chiţoiu.
Cum s-a ajuns aici
Criza financiară şi creşterea accizelor şi a taxelor ar fi principalele motive pentru care în a doua jumătate a anilor 2000 evaziunea fiscală a explodat. Însă, intervenţia statului a fost şi este în continuare insuficientă. „Lucrurile au luat-o razna în 2009, când a crescut foarte mult frauda la tutun şi combustibili”, spune avocatul Gabriel Biriş. Apoi au urmat celelalte industrii.
Daniel Anghel, partener în cadrul PwC România, susţine că criza financiară nu este unicul responsabil pentru evaziunea fiscală. Creşterea TVA din 2011 a făcut mulţi comercianţi şi producători să aleagă calea evaziunii pentru a-şi conserva profiturile. Nimeni nu ştie cât a influenţat criza şi cât creşterea taxelor, dar cert este că anul 2011 a fost un an al exploziei evaziunii. „La carne şi preparate din carne creşterea TVA la 24% a dus piaţa neagră la circa 50%, adică un miliard de euro”, spune Sorin Minea, preşedintele Patronatului Societăţilor din Industria Alimentară – Romalimenta.
Tot în industria alimentară, poate cea mai afectată de evaziune ramură este cea a morăritului şi panificaţiei.
Aurel Popescu, preşedintele Patronatului Rompan: „Evaziunea fiscală ajunge la 70% din această piaţă”.
Acesta este, de altfel, singurul domeniu în care se pare că se mişcă ceva. La jumătatea lunii ianuarie, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că până în semestrul doi al anului în curs TV-ul la pâine va fi micşorat. Aurel Popescu consideră că numai această măsură va duce la scăderea evaziunii fiscale la jumătate. Pentru alte industrii – construcţiile de exemplu – care sunt serios atinse de acest flagel nu există deocamdată un plan de acţiune. „Simţim că este prezentă, dar nu poate fi cunatificată. Noi, ca patronat, nu avem suficiente instrumente pentru a măsura unde se situează evaziunea fiscală”, spune Adriana Iftime, directorul Patronatului Societăţilor din Construcţii.
Unele surse indică undeva la un sfert din întreaga industrie, altele merg chiar până la jumătate – ceea ce ar însemna aproape 5 miliarde de euro. Iar neintervenţia statului – sau slaba ripostă în lupta cu evazioniştii – a dus la apariţia unei disproporţii uriaşe între armata evazioniştilor, pe de o parte, şi cea a organelor de control, pe de altă parte. „Acum evaziunea se face cu specialist”, susţine avocatul Mădălin Irinel Niculeasa. „Pregătirea organelor fiscale a rămas, de principiu, la nivelul de acum 20 de ani, or, în situaţia în care pregătirea contribuabililor a crescut exponenţial, este firesc să apară şi acest gen de situaţie, considerată de contribuabil ca fiind o eficientizare a sarcinii fiscale, respectiv de organele fiscale ca fiind o evaziune fiscală”, mai spune Niculeasa.
ACHIZIŢII PUBLICE: SE FURĂ PREA MULT!
O fi evaziunea fiscală boală grea, dar dacă pui alături şi un sistem de achiziţii publice care permite nu de puţine ori scurgerea unor sume uriaşe din bugetele instituţiilor de stat către întreprinzători privaţi (de regulă agreaţi politic), colapsul este aproape. Un studiu realizat anul trecut de către Institutul pentru Politici Publice (IPP) dezvăluie amploarea fenomenului: aproape orice achiziţie publică se face la un preţ supraestimat. Anual, circa 30 de miliarde de euro sunt cheltuiţi de stat – fie de autorităţile locale, fie de cele centrale – pentru a achiziţiona bunuri şi servicii, iar aproximativ 40% din această sumă este furată. Asta spune Nicolae Văcăroiu, preşedintele Curţii de Conturi (un organism care controlează exact legalitatea achiziţiilor publice). Preşedintele Curţii de Conturi spunea recent că „din 100 lei bani publici, 40% dispar pe diferite căi”. Nicolae Văcăroiu a mai adăugat: „sunt lucruri incredibile, nu vă puteţi imagina şi nu am crezut în viaţa mea că ajung să văd astfel de fenomene în care un primar, spre exemplu, plăteşte patru centrale termice pentru patru şcoli pentru că nu aveau căldură, asta în 2007, iar centralele nu au fost montate nici în 2012”. Nicolae Văcăroiu este de patru ani în funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi, dar spune că acest organism nu are suficiente pârghii pentru a opri furturile. „Curtea de Conturi, ca organ suprem de control, poate face lucruri extraordinare, dar are nevoie de două elemente: autonomie totală şi ceva surse financiare”, a spus Văcăroiu. Mai mult decât atât, el crede că banii furaţi nu sunt pentru totdeauna pierduţi: „trebuie găsite mecanisme pentru ca cei care au furat şi şi-au făcut averi serioase să înceapă să dea înapoi societăţii”.
Conform exemplului dat de preşedintele Curţii de Conturi, la o cheltuială publică anuală de 30 de miliarde de euro, 40% ar însemna 12 miliarde de euro. Bani furaţi de la stat. În realitate însă, suma ar putea fi mai mare, în nici un caz mai mică, dacă este să observăm că reprezentanţii statului sunt mai degrabă atenţi să ascundă realitatea decât să o arate făţiş. Dar chiar plecând de la reperul dat de preşedintele Curţii de Conturi, suma este de-a dreptul uriaşă, pentru că reprezintă aproape 9% din PIB.
Să ne amintim cu câtă mândrie ne anunţau guvernanţii o estimare de creştere a PIB în anii precedenţi de 1-2 procente – creşteri care, de fapt, nici măcar nu s-au realizat. Oprirea furtului din zona achiziţiilor publice ar duce într-un an la o creştere de 10% – şi abia acesta ar putea fi un motiv de mândrie pentru guvernarea care va reuşi acest lucru.
Prin shopping
În principal, sunt două metode prin care statul este furat în domeniul achiziţiilor publice, şi amândouă metodele au nevoie de complicitatea autorităţii care face achiziţia, indiferent că vorbim despre servicii sau bunuri. Prima metodă este de a umfla preţul de cumpărare a oricărui bun. Astfel, o primărie care are nevoie de consumabile va lansa o licitaţie „cu dedicaţie”, în sensul că pe caietul de sarcini se vor potrivi doar clienţii dinainte cunoscuţi.
Astfel, doar cei agreaţi vor furniza consumabilele la preţ de multe ori dublu faţă de preţul pieţei. Iată şi câteva exemple descoperite de Institutul pentru Politici Publice: Primăria Galaţi cumpără la preţul de 13 lei un top de hârtie de imprimantă, iar Ministerul Administraţiei şi Internelor cumpără acelaşi top de hârtie cu 7,58 de lei. Băncile (mobilier stradal) sunt de trei ori mai scumpe în Călăraşi (983 lei) faţă de Reşiţa (290 lei).
O estimare a IPP arată că, dacă ar fi existat doar standardizarea în intervale rezonabile a preţurilor la care autorităţile publice pot achiziţiona diferite servicii şi produse, am fi avut o economie din bugetul total de achiziţii de circa 23%. Însă adevăratele tunuri se dau cu cealaltă metodă, a actelor adiţionale. Acolo sunt milioanele. Cum funcţionează? La construcţia unui drum, de exemplu, câştigă în principal compania care are dotările necesare pentru execuţia drumului, dar care, în acelaşi timp, oferă cel mai mic preţ. Firmele agreate de autoritatea care face investiţia (mai pe româneşte firmele de partid) oferă un preţ sub cel de execuţie, doar pentru a prinde lucrarea. Constructorii oneşti sunt excluşi, pentru că nici un antreprenor nu va face o lucrare ştiind din start că va ieşi în pierdere. Odată câştigată lucrarea, începe sarabanda actelor adiţionale. Constructorul va întocmi acte adiţionale care măresc valoarea contractului iniţial de la simplu la dublu sau chiar mai mult, motivând că nu a avut toate elementele la început şi, din acest motiv, costurile sunt mai mari decât estimase iniţial.
Aşa s-a ajuns ca în România un kilometru de autostradă să fie mai scump decât oriunde în Europa . Un exemplu vine de la Consiliul Judeţean Ilfov care, în 2010, la un contract de lucrări de modernizare a unui drum judeţean din contracte de achiziţie publică), Eurovia Construct International SA şi Straco Grup SRL, a încheiat nu mai puţin de 10 acte adiţionale, însumând 45.800.000 euro. Practic, s-a dublat valoarea iniţială a contractului prin acte adiţionale. Iar cine sunt oamenii de afaceri din spatele acestor firme nu este un secret pentru nimeni.
Studiul care relevă această stare de fapt se referă strict la achizițiile realizate prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) – unde sunt anunţate doar o treime dintre achizițiile care se fac în România. De altfel, acesta este cel mai transparent mod prin care se realizează achizițiile publice, iar din datele rezultate din studiul IPP se pot extrage mai multe concluzii. De exemplu, la nivel național, cele mai multe contracte (ca număr) sunt acordate de departe furnizorilor de medicamente și echipamente medicale. Primele 12 locuri în topul câștigătorilor de contracte din această categorie aparțin companiilor din domeniul medical&pharma, fiecare având între cinci și o mie de contracte de valori cumulate de ordinul zecilor sau chiar sutelor de milioane de euro. OMV Petrom, furnizorul numărul 1 de combustibili pentru întregul aparat bugetar, este pe locul 23, cu doar 555 de contracte în valoare totală de 155 de milioane de euro. Dar, deși sunt mai puține, contractele publice din domeniul construcțiilor au valori mult mai mari – sunt de miliarde de euro.
CARE ESTE DIMENSIUNEA ŞPĂGII?
Şi de parcă evaziunea fiscală şi achiziţiile publice nu ar fi de ajuns, mai urmează furturile realizate prin „şpăgi”. Fie că vorbim despre „mica corupţie” – mituirea poliţistului de la circulaţie pentru a nu mai da o amendă, de şpaga dată la medic în loc de a alege plata la un spital privat sau de clasicul mers „cu naşul” pe traseele CFR, şpaga generalizată înseamnă pierderi importante pentru bugetul de stat. Achiziţiile publice sunt strâns legate de corupţie, pentru că, până la urmă, de ce ar favoriza un responsabil cu o parte a bugetului statului o anumită firmă, decât pentru a obţine o cotă din venituri? Şi aceasta este marea corupţie.
Nu a făcut nimeni o transformare a fenomenului corupţiei în bani pierduţi de stat – fiind vorba despre o infracţiune gravă, foarte puţini vorbesc concret despre ceea ce înseamnă corupţia în România. Ultimul raport al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), care face referire la anul 2011, arată că în anul respectiv cauzele finalizate cu rechizitorii însumează prejudicii de 212 milioane de euro. Este vorba despre 142 de dosare care au fost trimise instanţelor de judecată, însă DNA are încă în lucru dosare care nu sunt finalizate de ani buni. Apoi, corupţia este cercetată şi de Parchetele de pe lângă Tribunale, nu doar de DNA. Din cele 212 milioane de euro stabilite ca prejudiciu, DNA a identificat şi sechestrat bunuri în valoare totală de 167 milioane de euro. Asta este însă la vedere, fapte anchetate şi dovedite de procurori.
Urmează judecata şi, nu de puţine ori, cei acuzaţi de corupţie au fost achitaţi de instanţele judecătoreşti. Corupţia există pentru că autorii faptelor de corupţie scapă în general de braţul legii. Cele mai multe acte de corupţie însă nici nu ajung în atenţia justiţiei, întrucât făptuitorii sunt suficient de atenţi să nu lase urme. „Cu siguranţă, actele de corupţie generează pierderi de ordinul miliardelor de euro anual statului român”, spune un avocat bucureştean care a intrat de mai multe ori în instanţă ca apărător al unor persoane acuzate de corupţie. El mai spune că un procent mult mai mare de fapte de corupţie decât cel care ajunge în instanţă nu poate fi probat în fazele incipiente ale urmăririi penale, motiv pentru care la instanţele judecătoreşti ajung doar infracţiunile bine documentate de poliţişti şi procurori. „Nu este uşor să probezi un act de corupţie. Principalul instrument al anchetatorilor este flagrantul, însă chiar şi cu astfel de probe se dau achitări în instanţă”, spune avocatul. Un exemplu l-ar putea constitui celebrul caz „Valiza”, în care omul de afaceri George Becali a fost cercetat pentru corupţie. Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe baza unui flagrant (există chiar şi filmări care au fost date publicităţii), însă instanţa supremă din România l-a achitat, apreciind că lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii de corupţie.
Un studiu realizat anul trecut de Transparency Internaţional plasează România pe locul 66 în lume în ceea ce priveşte corupţia, așezând pe primele locuri statele cel mai puţin corupte. Interesant este faptul că dintre ţările membre ale Uniunii Europene, România este al treilea cel mai corupt stat, şi nu primul sau al doilea, cum suntem de obicei clasaţi atunci când vine vorba despre situaţii negative. Conform Transparency International, ţări europene membre UE mai corupte decât România sunt Italia şi Bulgaria, este drept că la diferenţe destul de mici.
„Corupţia este problema cea mai discutată din lume. Marile economii mondiale ar trebui să conducă prin puterea exemplului, asigurându-se că instituţiile lor sunt pe deplin transparente, iar liderii lor sunt traşi la răspundere. Acest lucru este crucial, deoarece instituţiile lor joacă un rol important în prevenirea răspândirii corupţiei la nivel global”, spune Cobus De Swardt, directorul executiv al Transparency International.
TOP CINCI DOMENII CARE ATRAG ANUAL CEI MAI MULŢI BANI DE LA STAT (MILIOANE EURO)
1. Lucrări de construcții 7.772
2. Produse farmaceutice 719
3. Servicii bancare și de investiții 719
4. Lucrări de instalații pentru clădiri 703
5. Lucrări de finisare a construcțiilor 570
OLTCHIM, CFR, POȘTA și alte găuri negre
Oltchim se află în prezent într-o situație economică dezastruoasă, cu aproximativ 700 milioane de euro datorii, pierderi anuale de câteva zeci de milioane de euro și cu producția oprită. Combinatul ar putea fi privatizat în acest an, după ce în toamna anului trecut s-a ratat trecerea în proprietate privată a unui pachet majoritar de acțiuni. Recent, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a anunțat că Oltchim va intra în insolvenţă. La CFR anul trecut lucrurile păreau că s-au mai îndreptat, după ce s-a ajuns la datorii de peste un miliard de euro. Compania care administrează infrastructura feroviară publică şi-a redus datoriile cu 65% în primele zece luni, de la 5,5 miliarde lei (circa 1,3 miliarde de euro) la 1,9 miliarde lei, şi a înregistrat un profit de 58,4 milioane lei, după pierderile de 18,1 milioane lei din intervalul ianuarie-octombrie 2011. Nu același lucru se poate spune despre Poșta Română, caz în care guvernul Ponta a sesizat DNA. S-a calculat pentru intervalul 2009-2011 o pierdere totală de peste 485 milioane lei (110 milioane de euro) la nivelul companiei. Și exemplele pot continua.
JAFUL DE LA HIDROELECTRICA
La 20 iunie 2012, când a fost declarată starea de insolvență, Hidroelectrica avea datorii de peste 1 miliard de euro, pierderi la 31 decembrie 2011 de 124 milioane de lei, pierderi la 20 iunie 2012 de 202 milioane lei. Remus Borza, şeful firmei Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, spune că reprezentanţii statului au contribuit din plin la jefuirea companiei: „Pe semnătura mai multor miniştri, Hidroelectrica a fost constrânsă să achiziţioneze energie electrică la preţul de 234-250 de lei (pe MWh – n.r), pentru ca ulterior să o vândă băieţilor deştepţi la 130 de lei sau în piaţa reglementată la 189 de lei”. La acest început de an, angajații de la Hidroelectrica au ieșit în stradă pentru că ar urma un val de disponibilizări.
Top cinci câştigători licitaţii de stat după valoarea contractelor (publicate pe SEAP)
1. SC Tehnologica Radion SRL 386
2. SC Electrica Serv SA 327
3. SC Delta ACM 93 SRL 308
4. Banca Comercială Română 306
5. SC Spedition UMB SRL 269
*Perioada la care se referă studiul IPP este 2009-2010. Sumele reprezintă milioane de euro
sursa: incomemagazine.ro
autor: Radu Burlacu
Adauga comentariu