Analize și opinii

Călin Georgescu: Proiectul de Țară „Hrană, Apă, Energie”, descriere și obiective

Tragedia României

La treizeci de ani de la schimbările din 1989, România este o ţară devastată. Activele au fost înstrăinate aproape total, din industrie nu a rămas mai nimic, datoria externă creşte exponențial. Cleptocraţia autohtonă și-a dat mâna cu cea globală pentru a prăda avuţia naţională și a înrobi poporul.

Statul român s-a ridicat împotriva naturii și a lui Dumnezeu spoliind solul, subsolul, sate, conștiințe și tradiții. Ros de corupţie, birocraţie, incompetenţă şi neputinţă, a cedat ruşinos în faţa capitalului străin, a „rechinilor“ deghizaţi în „investitori strategici“. La nivelul administraţiei locale domnesc haosul, ineficienţa, în timp ce aparatul central supradimensionat este din ce în ce mai greu de finanţat. Au fost ignorate în mod flagrant fundamentele sociale şi etice ale dezvoltării durabile. Au fost călcate în picioare tradițiile strămoșești; nesimțirea consumeristă a înlocuit discernământul, cumpătarea și smerenia. Domenii cu care altădată ne mândream, de la cercetare şi învăţământ până la sport şi cultură înregistrează regrese catastrofale. A fost răvășită familia tradițională românească. Nu s-a investit nimic spre beneficiul generaţiilor viitoare.

În loc să fie gospodărită cu chibzuială, România este exploatată cu nesăbuinţă. S-a uitat că resursele naturale, odată risipite, sunt imposibil de recuperat, iar chipul omului, odată desfigurat, își pierde posibilitatea de a se deschide către aproape în Duh de Adevăr și libertate.

Pentru a contracara entropia resurselor economice şi sociale, epuizarea ultimelor rezerve de energie şi de optimism, pentru a opri distrugerea valorilor şi a tradiţiilor noastre sănătoase, pentru a reface solidaritatea națională, se impune o schimbare radicală de regim.

Prea mulţi dintre cetăţenii României şi-au pierdut încrederea în ţara în care trăiesc, în aproapele lor şi chiar în ei înşişi. Asistăm la o profundă criză de identitate şi la o derivă existenţială, datorate pierderii speranţelor şi a reperelor morale. Pe zi ce trece creşte numărul celor cărora nu le mai pasă de trecutul şi tradiţiile ţării lor, care îşi neagă rădăcinile, nu-şi găsesc rostul şi temeiul în România actuală şi se dezinteresează de viitorul ei. Prea mulţi dintre compatrioţii noştri „se descurcă“ alegând soluţii facile, satisfacţii personale imediate. În felul acesta, rezolvarea problemelor reale este mereu amânată, ducând la o agravare continuă a situaţiei.

În România, ordinea economică şi politică postcomunistă s-a construit amatoristic, în afara unei arhitecturi morale şi în lipsa unor standarde riguroase de competenţă. Au fost încălcate atât normele tradiţionale ale chibzuinţei româneşti, cât şi dreptatea și profesionalismul, fundamentele economiei şi politicii dintr-un stat civilizat. Pentru a contracara entropia resurselor economice şi sociale, epuizarea ultimelor rezerve de energie şi de optimism, pentru a opri distrugerea valorilor şi a tradiţiilor noastre sănătoase, pentru a reface solidaritatea națională, se impune o schimbare radicală de regim.

Criza ca oportunitate: schimbarea sistemului socio-economic

Criza actuală este una de sistem, marcând sfârşitul modelului cleptoglobalist dominat de „banul cămătăresc” (debt-money), practici monopoliste şi financiar-speculative, o cultură a excesului şi hiperindividualism. Nu vom putea însă ieşi cu adevărat din criză decât după ce ne va fi clar modelul de economie şi, în plan mai larg, de societate a viitorului. Fără un model de dezvoltare sustenabilă și o reîntregire spirituală a neamului nostru nu vom ieşi cu adevărat din criză, pentru că vom reveni iar şi iar în mediul toxic care a declanşat-o.

Fără un model de dezvoltare sustenabilă și o reîntregire spirituală a neamului nostru nu vom ieşi cu adevărat din criză, pentru că vom reveni iar şi iar în mediul toxic care a declanşat-o.

Acum, când un model socio-economic falimentar chiar a dat faliment, avem şansa istorică și datoria să rezidim România pe noi fundamente: „Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutură, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altminterea burdufurile crapă: vinul se varsă şi burdufurile se strică; ci pun vin nou în burdufuri noi şi amândouă se păstrează împreună” (Matei 9, 16-17).

Proiectul de Țară „Hrană, Apă, Energie”, descriere și obiective

Proiectul de Țară „Hrană, Apă, Energie” al dr. Călin Georgescu este o revenire la rădăcinile milenare ale neamului românesc. Pornește de la om, persoana concretă care există în și prin ordinea Firii. Românii s-au săturat de proiecte și programe venite de aiurea, care i-au tot forțat să se adapteze la o realitate fictivă. România nu are nevoie de principii abstracte și idealuri frivole, dogme și doctrine. Are nevoie de Adevăr și de o stare de spirit înălțătoare.

Piatra de temelie a proiectului este național-distributismul. În concepția distributistă practicile de diseminare a proprietății productive ancorate solid în antropologia creștină a persoanei și a dăruirii sunt singura cale spre instaurarea statului micilor proprietari și a unei societăți bazate pe Buna Rânduială, Onoare și Dreptate. Astăzi, în societatea românească predomină teama, umilința, incompetența, disponibilitatea de a-ți vinde țara pentru un pumn de arginți și de a-ți da sufletul în schimbul unei vieți de sclav fericit. Dacă vrem să reconstruim România pe baze durabile, este crucial să salvăm rostul din oameni și din locuri.

Nu vom uita că punctul de referință al țăranului român a fost glia strămoșească, de care era legat organic prin parohie și moșie. România dinaintea comunismului era România micilor gospodării țărănești și a întreprinzătorilor. România n-ar mai fi România fără un asemenea trecut și o mare parte din ceea ce este caracteristic și fermecător (apreciat atât de mult de cei care ne vizitează țara) se datorește supraviețuirii României profunde și a economiei ei de proximitate (distributism).

Piatra de temelie a proiectului este național-distributismul. În concepția distributistă practicile de diseminare a proprietății productive ancorate solid în antropologia creștină a persoanei și a dăruirii sunt singura cale spre instaurarea statului micilor proprietari și a unei societăți bazate pe Buna Rânduială, Onoare și Dreptate.

Obiectivul major al Proiectului de Țară „Hrană, Apă, Energie” este construirea unui regim de demnitate națională care să salveze România. Acest obiectiv implică, în mod necesar, întărirea statului și resuveranizarea persoanei. Statul actual este servil și nereprezentativ, fiindcă nu reprezintă poporul, ci interesele diferitelor clanuri care s-au perindat la putere. Proiectul prevede înlocuirea statului servil cu un stat suveran, unde cetățeanul și statul să se întâlnească la masa libertății. Astăzi ei se întâlnesc pe palierul interesului clientelar, al manipulărilor, ideologiei și confruntărilor.

Structura centralizatâ versus structura descentralizată. Ambele sunt structuri fragile întrucât depind de un centru
Structura distribuită nu depinde de un centru. Este structura diamantului.

Pentru a avea cetățeni cu adevărat liberi într-un stat cu adevărat suveran va fi nevoie de resuveranizarea persoanei prin răspândirea cât mai largă a micii proprietăți productive. Iată de ce proiectul „Hrană, Apă, Energie’’ propune înlocuirea modelului cleptocratic actual cu național-distributismul. Așa-numitul „model neoliberal”, pe care România l-a urmat orbește, tratează omul ca pe un sclav pe plantație și planeta ca pe o exploatare minieră, înrobind țările marii finanțe și marilor corporații. La polul opus, național-distributismul este economia lucrătorilor proprietari, a familiei creștine, a țăranului român autentic. O economie a libertății. O economie a moralității. O economie a frățietății care mărturisește tradiția. Singura posibilitate pentru omul de rând de a ieși din sclavie și a dobândi autonomia materială în deplină siguranță și demnitate. Distributismul nu își propune să acumuleze mormane de bani pentru bănci, ci să creeze bogăție reală pentru susținerea familiilor și a comunităților. Și, mai ales, oferă speranța reală că fiecare copil, chiar din familiile nevoiașe, va ajunge la maturitate proprietarul unei afaceri, al unui petic de pământ, al unei investiții.

Distributismul nu își propune să acumuleze mormane de bani pentru bănci, ci să creeze bogăție reală pentru susținerea familiilor și a comunităților.

Proiectul de Țară „Hrană, Apă, Energie” prevede măsuri precise pentru punerea în valoare a avantajelor competitive reale de care mai dispune România în prezent: valorificarea sustenabilă a resurselor minerale și, ca urmare, consolidarea capitalului natural, întărirea și garantarea regimului proprietății, încurajarea inițiativelor antreprenoriale, identificarea unor noi resurse de dezvoltare pentru întărirea clasei mijlocii, sprijinirea formulelor asociative la firul ierbii, motorul creării de locuri de muncă stabile, sigure și bine remunerate, îmbunătățirea permanentă a calității vieții. Obiectivele sunt pe deplin realizabile: hrană integrală și omul integru. Poporul român, cel mai sănătos din lume. „Nișa românească”, model de urmat pentru multe țări din lume. România poate și trebuie să redevină grânarul Europei, să producă energie ieftină și din abundență, în mod special provenită din complexe de energie neconvențională. Resursele naturale nu sunt de vânzare. Ele constituie bogăția, istoria și teritoriul poporului român.

Dr. Călin Georgescu a ridicat un steag. Sub faldurile lui, mă aștept să se adune mii de români. Nu sunt speranțe deșarte. Nimic nu s-a legat până acum în România tocmai fiindcă a lipsit un spirit declanșat de un proiect mobilizator. Nu este adevărat că românii „nu se unesc nicicum”. Ei vor să refacă satul românesc tradițional, să renască viața la țară în integralitatea ei, economică și spirituală. Vor să lupte pentru redobândirea demnității noastre ca popor și pentru bunăstarea țării. Nu s-au implicat în acțiuni concrete fiindcă în jurul lor au descoperit doar impostori. Lipsesc oamenii de glie, conducătorii jertfelnici, modelele de urmat care să le redea cetățenilor încrederea în sine și în viitorul României.

Proiectul de Țară propune trecerea de la statul servil actual la statul suveran al proprietarilor-producători, mici și mijlocii. Este singura cale de urmat capabilă să creeze prosperitate pentru întregul popor. Actualul model economic privilegiază marea corporație și condamnă micul proprietar la dispariție sau la o supraviețuire chinuită. Distributismul nu este însă exclusivist, acceptă pluralitatea formelor de proprietate, de la întreprinderi private, companii listate la bursă, cooperative, întreprinderi de stat, întreprinderi hibride sau mixte (în care statul şi investitorii privaţi sunt co-proprietari) etc. Nici uneia dintre aceste firme nu trebuie să i se permită însă controlul monopolist asupra preţurilor şi alte practici monopoliste sau să externalizeze costurile către societate. Proiectul de Țară insistă pe încurajarea și susținerea producătorului mic și mijlociu întrucât acesta este cel mai obidit actor economic. Deși reprezintă coloana vertebrală a economiei românești, micul producător este împovărat de jugul impozitelor. Decizii și legi aberante, competiția neloială cu firmele „șmecherilor” și cu corporațiile multinaționale, șpăgile obligatorii date „organelor de control” îi fac viața un calvar. Cel ce răzbește să-și mențină o mică afacere în România este, cu adevărat, un erou!

O altă mare resursă a țării este vocația. Prin implementarea Proiectului de Țară „Hrană, Apă, Energie” fiecare cetățean al țării își va găsi rostul său, va avea posibilitatea să-și exprime îndemânarea și dorința de a munci pentru ceea ce este menit de Dumnezeu. În patria maternă, România, și nu pribegind prin lume!

Proiectul de Țară propune legi simple pe înțelesul tuturor, funcționari destoinici și devotați care să le pună în aplicare, taxe și impozite mici, o monedă sigură și stabilă, o țară curată și îngrijită. Economia se va dezvolta nu prin privatizare, ci prin buna guvernanță. Nu va mai exista lupta între stânga și dreapta, statul „minimal” și „statul dădacă”, ci doar interesul național.

Distributismul și persoana ca eveniment

Alfa și omega distributismului este concepția antropologică creștină a primatului persoanei, care se împlinește în și prin comunitate. Termenul „persoană” provine din grecescul „prosopon” care înseamnă „sunt cu fața către cineva”, „sunt în fața cuiva”, ceea ce presupune relația vie drept condiție a existenței.

Distributismul concepe persoana ca pe un eveniment. În comunitățile de iubire fiecare persoană devine un Eveniment, unul pentru celălalt, persoană pentru persoană, față către față. Comunitatea pe care o stabilesc cu semenul meu printr-un „al treilea” (Duhul Sfânt) îmi conferă calitatea de eveniment existențial, de persoană-eveniment liberă și necondiționată. Când spun „am avut o relație cu cineva”, relația este exterioară ființei mele adevărate, un simplu atribut care nu afectează identitatea mea ca persoană. Când spun „iubesc pe cineva”, relația devine parte din mine. Manifestă și clarifică identitatea mea ca eveniment existențial, unic și fără seamăn.

Distributismul concepe persoana ca pe un eveniment. În comunitățile de iubire fiecare persoană devine un Eveniment, unul pentru celălalt, persoană pentru persoană, față către față.

Un eveniment nu poate fi obiectivat, fragmentat, divizat. Este o totalitate unică și vie, care emană o energie fără asemănare. Iată de ce nu poate fi transformat într-un simplu incident, ceva replicabil prin catalogare, standardizare, robotizare (digitalizare) și astfel integrabil într-o totalitate reconstruită artificial. Persoana se comportă ca un eveniment și în sensul că nu devine niciodată „ceva” ce ea nu este menită să fie, nu se aseamănă cu lucruri ce nu aparțin existenței sale. Persoana ca eveniment este totdeauna „cineva”, nu poate fi o emanație, copie sau prelungire a unui „ceva” – iar acel „ceva” să aibă puterea să-i definească identitatea.

Un eveniment nu poate fi obiectivat, fragmentat, divizat. Este o totalitate unică și vie, care emană o energie fără asemănare. Iată de ce nu poate fi transformat într-un simplu incident, ceva replicabil prin catalogare, standardizare, robotizare (digitalizare) și astfel integrabil într-o totalitate reconstruită artificial.
CURAJ, SE POATE!
 

Creștinism în act

Trăinicia Proiectului de Țară „Hrană, Apă, Energie” este dată de obiectivul său principal: larga răspândire a modului de viață care acordă prioritate absolută persoanei. Mintea și inima, „a fi“ și „a face” înfrățite prin fapte ce trimit către adevărata realitate; corpul ecleziastic al lui Hristos. Misiunea distributismului este să rezidească și să răspândească cât mai multe comuniuni de persoane care ființează pe modelul cinei euharistice a unor frați. Când construim împreună un pod peste un pârâu nu ne angajăm doar cu o parte din noi, ca proiectanți, zidari sau oameni cu bani care donează pentru o cauză nobilă. Nici nu ne limităm la rolul de voluntari entuziaști. Construcția podului este faptă înrădăcinată în modul nostru de existență creștin. Din împletirea lui „a face” cu „a fi” se naște un eveniment eclezial concret și dinamic: podul care se desăvârșește material și crește spiritual într-o „Biserică” – „o simfonie pluripersonală în care fiecare persoană interpretează partitura sa, totul fiind coordonat, dirijat și unificat sub conducerea lui Hristos, fiecare aducându-și contribuția concretă și fiecare profitând reciproc de toți ceilalți” (Dumitru Stăniloaie).

 Libertatea întrupată

Ținând de ordinul întrupării, comunitatea de iubire se definește și prin evenimentele istorice și culturale. Iată de ce Proiectul de Țară păstrează vie memoria dacului liber și a răzeșului a căror libertate avea ca sursă pe Dumnezeu și se exprima în limitele Creației Sale. Prin Duhul iubirii, sfinții, eroii neamului, marile noastre personalități culturale devin „icoane” vii, deschid un spațiu al libertății adevărate. În acest spațiu suntem împreună cu toți cei care de-a lungul timpului au mărturisit Adevărul, trăim bucuria unui nou mod de existență.

Prin distributism, „noua creație în Hristos” se manifestă ca libertate și în viața economică. Nu există sferă economică neutră. Economia este orientată fie spre Dumnezeu și participă la marea economie divină, fie către necuratul, devenind activitatea „maimuțelor lui Dumnezeu”.

Economia este orientată fie spre Dumnezeu și participă la marea economie divină, fie către necuratul, devenind activitatea „maimuțelor lui Dumnezeu”.

Dacă vrem o adevărată schimbare de regim, trebuie să schimbăm felul nostru de a ne raporta la valorile materiale. Nu trebuie să schimbăm legile intrinseci ale economiei. Le sporim doar calitativ, ca să ajungem la adevărata rațiune de a fi a economiei. Dacă Homo oeconomicus nu înțelege adevărata rațiune de a fi a lucrurilor și ia nimicurile drept „valori” incontestabile, lucrurile se limitează strict la circularitatea lor de obiecte-marfă, iar persoana devine ea însăși un obiect-marfă într-o masă informă de obiecte interșanjabile. Reacția pavloviană la câștigul măsurabil în bani, fiind plasată în afara persoanei, produce sărăcie ontologică. Aceasta, la rândul ei, alimentează, mai devreme sau mai târziu, sărăcia materială. Dintr-o perspectivă ortodoxă, gospodăria țărănească, mica firmă de familie, cooperativele nu sunt „lucruri necesare” închise în propria lor utilitate. Au logosul lor personal care se raportează la manifestarea persoanei Logosului. Doar într-o economie distributistă bazată pe antropologia creștină a dăruirii și „vecinității”, homo oeconomicus se autodepășește în planul superior al împlinirii personal-evenimențiale. Înglobându-l pe om în comunitatea de iubire, distributismul împiedică imaginile înșelătoare ale „societății spectacolului” să mai hipnotizeze privirile și să controleze comportamentele. Altfel spus, împiedică economia profană să mai profaneze lumea.

Distributismul împiedică economia profană să mai profaneze lumea.

Schimbarea de regim ontologic

Dezastrul României s-a construit pe sclavul fericit, omul „resursă umană”, pe structuri economice și politice care au spart coeziunea noastră ca persoană, ne-au parcelat în unități „eficiente” (utilitare) și ne-au reintegrat într-un angrenaj artificial pe baza unor inginerii economice și sociale. Din persoane, am devenit apendicele unor abstracțiuni – un „dușman de clasă”, un homo oeconomicus, o „victimă”, un „vaccinat/nevaccinat”, un Green Pass. O viziune asupra lumii ce privește în exclusivitate mărfurile și obiectele a ajuns să subjuge în totalitate sfera relațiilor personale. În mod mai mult sau mai puțin conștient, societatea noastră a acceptat o tehnologie, o teorie politică și o morală care au înlocuit persoana cu omul, animal de povară dotat cu rațiune. Criza declanșată de Covid-19 ne-a avertizat că s-a mai făcut un pas înainte: într-o lume tehnoglobalistă, dobitoacele cuvântătoare nu mai sunt profitabile, mult mai eficienți fiind roboții și creaturile transumane.

O viziune asupra lumii ce privește în exclusivitate mărfurile și obiectele a ajuns să subjuge în totalitate sfera relațiilor personale.

Proiectul de Țară respinge o astfel de interpretare a existenței umane și oferă o concepție antropologică total diferită.

În locul abstracțiunilor de tot felul, Proiectul de Țară așază persoana-eveniment căruia nimeni și nimic nu-i poate răpi autonomia și capacitatea de a se bucura de plenitudinea unei vieți trăite în mijlocul unei comunități reale (comunitatea de iubire). Este o restaurare a unui mod de viață autentic creștin determinat de calitatea evenimențială a relației noastre cu Dumnezeu și cu aproapele nostru. Avem libertatea să stăm ferm pe propriile picioare și să ne desăvârșim ca persoane-eveniment întru Hristos, reechilibrându-ne în Biserică. Sau zidim o comunitate vie care respectă unicitatea persoanei și spațiul său personal, potențial evenimențial (proprietate, familie, tradiție, neam), sau ne „pierdem busola” și ne transformăm în simple incidente, trupuri și minți dezechilibrate, răvășite de tot felul de patimi necrozante.

Proiectul ne oferă opțiunea unui alt mod de existență, a unei alte ierarhii a nevoilor noastre. Propune schimbări radicale plecând de la un regim ontologic profund. În loc să vedem lucrurile din punct de vedere utilitarist, începem să vedem lumea ca eveniment de comuniune. Prioritatea numărul unu nu mai este un concediu în insulele grecești, ci bucuria unei întâlniri față către față. Economia dăruirii devine strategie națională – coeziunea socială este cea care creează o economie modernă și nu „maximizarea profitului” (vezi cazul Japoniei). Nici Efficiency și nici mantra liberal-individualistă că totul este destinat schimbului nu pot fi rațiunea noastră ultimă de a fi.

Sensul ultim este iubirea împărtășită întru Hristos. În acest sens, Proiectul de Țară „Hrană, Apă, Energie” va reconstrui România.

Autor: Ovidiu Hurduzeu

Sursa: hurduzeu.ro

Despre autor

editor

comentariu

Adauga un comentariu

  • DA
    “Romania poate deveni competitiva
    numai daca isi va dezvolta continuu
    INTELIGENTA colectiva si va dispune
    pentru valorificarea acesteia de un
    MANAGEMENT PUBLIC AUTOHTON
    performant exercitat, de catre oameni doxati
    de ONOARE si de CARACTER in conditii de
    maxima MORALITATE.”
    IOAN PUSCASU

Abonează-te la newsletter