Am citit un comentariu-reacție la reportajul Recorder care mi se pare că surprinde destul de bine una din laturile rupturii de realitate a unora dintre arhiereii și mai-marii Bisericii noastre (a se vedea captura). Întrebare simplă: oare cât bine ar putea face oamenii Bisericii cu „fondurile” rispite pe șpăgi? Ce fel de lucrare ar avea Biserica, oare câte Vasiliade și acțiuni misionare ar putea susține? Și nu vorbesc de acțiuni de hei-rup, ci de construcție instituțională, care e durabilă. Dincolo de acest fapt, Biserica noastră are deja o prezență filantropică și mediatică solide și marea nevoie nu se resimte la nivelul zidurilor și al gospodăririi, ci al calității, al lucrării în profunzime. Aici suferim cel mai mult.
Agenția Basilica a dat un comunicat despre problema corupției în sistemul bisericesc. Mai degrabă sec și informativ, începe cu binecunoscutul episod al încercării lui Simon Magul de a cumpăra harul Duhului Sfânt de la Apostoli. Atâta doar că acest episod este destul de diferit de realitatea din Biserica noastră, și asta pentru că sistemul este girat de sus, de la cei care stau pe locul apostolilor. Probabil sunt mulți Simoni Magi care vor din proprie inițiativă să-și cumpere harul, dar problema reală este că prea mulți succesori ai Apostolilor pretind sau tolerează așa ceva. Finalul comunicatului este aproape ridicol: „Desigur, aplicarea măsurilor și sancțiunilor canonice privind corupția depinde în primul rând de conștiința și caracterul ierarhilor, clericilor și mirenilor cu responsabilități în administrația bisericească.”
Desigur, care vă simțiți că ați făcut simonie, mergeți la pocăință, care nu, dați-i înainte! Business as usual. Cu scuza cinică, nu-i așa, că „las’ că știm noi că așa e poporul”, „așa sunt și preoții”, nu? „Păi preotul X e mai grozav? N-a ajuns el la parohia Y că a dat șpagă? Și acum face pe corectul?” Toți complici, toți vinovați, în diferite grade…
Acum, să ne înțelegem. Biserica nu este a persoanelor care sunt acum arhierei, nici a preoților, nici a mirenilor. Este a lui Hristos. De aceea, toți cei care profită de statutul pe care-l au pentru a profita personal sunt lupi răpitori sau, cel puțin, iconomi nedrepți și berbeci nesimțiți și egoiști. De aceea aceste lucruri ne privesc: pentru că este vorba despre ce devine Biserica lui Hristos. Nu mă interesează ce face persoana fizică X cu viața lui. Dar mă interesează ce face episcopul/preotul/mireanul în Biserică pe baza acestui statut pe care-l deține. E treaba noastră, a tuturor, chiar dacă în Biserică nu e democrație (dar e obște! și obștea are un cuvânt de spus, formalizat între timp) și chiar dacă în Biserică nu se face revoluție.
Mă întreb, totuși, ce plan are Biserica, ce plan au arhiereii pentru inevitabila restrângere care se anunță? La sate e deja aproape jale. Populație îmbătrânită, după ce vor înmormânta ultimele băbuțe, ultimii moșneguți, vor rămâne cu bisericile goale. Dar nici la oraș n-o să fie mai bine. Vine din urmă generația „digitală”, dacă nu a și venit deja. Ce preoți o să scoată din ei – dacă o să scoată – și cum vor crede arhiereii că vor controla preoțimea cu aceleași mijloace ca și până acum? Nu cumva BOR e ca o gogoașă umflată care se va sparge în curând? E cineva pregătit de această situație? Sau se ridică din umeri și se merge în continuare cu business as usual? Ne săpăm singuri groapa și suntem incapabili să ne oprim?
În pilda iconomului nedrept acesta risipea avuțiile omului bogat pentru care lucra. Oare cât din avuțiile Bisericii lui Hristos am risipit și răpit? Dar iconomul nedrept a avut un gând salvator – pentru sufletul său și nu numai – a început să dea în dreapta și stânga, să facă bine. Să se poarte bine cu datornicii stăpânului său. Astfel că, în cele din urmă, problema cea mai mare a Bisericii nu va fi corupția în sine, căci și Zaheu era corupt, iar Matei tot dintre vameși venea. Ci lipsa de pocăință, de la vlădică la opincă.
Autor: Buturuga Anghel
Adauga comentariu