Domnul Tudor Gheorghe nu a înțeles că oamenii sunt, vor nu vor, muritori.
Și că de fapt nu există decât două feluri de a muri: liniștit și neliniștit, agitat, speriat, agățat de orice speranță.
Deci dorind nevaccinaților să moară în liniște, el chiar le face o urare frumoasă, chiar dacă de fapt în mintea sa speriată rău de tot de moarte, el se crede nemuritor pentru că s-a vaccinat și privește deja cu dispreț superior pe cei ce au rămas doar niște muritori.
Se pare că artistul e incapabil, speriat cum e că o să moară (ceea ce e oricum inevitabil), să înțeleagă că problema nu este vaccinarea ci este libertatea.
Participând la măsurile impuse de fascismul sanitar, el nu salvează vieți ci ucide libertăți.
Frica de moarte separă caracterele. Și din acest punct de vedere, pandemia asta a fost și o binecuvântare. Am văzut atâția oameni pe care îi consideram stejari de demnitate și de credință, dar simplul fapt că moartea a devenit breaking news a arătat că sunt de fapt niște prefabricate de pfl…
Așa cum am întâlnit și oameni pe care nu am fi dat doi bani, dar vijelia dictatorială în numele pandemiei a arătat că sunt de fapt lemn de esență nobilă.
Autor: Bogdan Alexandru Duca
Dupa cele spuse, domnul Tudor Gheorghe nu a fost niciodata liber.