Bogdan Alexandru Duca: Despre război, Rusia, Occident

Suntem în al treilea război mondial. Ne place, nu ne place, aceasta este situația pe care trebuie să o administrăm în acest moment, cu speranța că vom ieși cât mai mulți întregi, sănătoși și, ideal, victorioși, din această reașezare a lumii.

Dar cum a început? Pentru ce nu se putea altfel?

Războaieie nu încep dorite de cineva, ci încep atunci când se ajunge la o fundătură a dialogului și argumentul forței este singurul care mai rămâne la dispoziția forțelor. Războiul începe când nu mai e nimic de negociat. Războiul mai începe când părțile nu mai au deloc încredere unul în celălalt.

Însă să nu facem filosofie. Să vorbim despre acest război, care angajează pe de o parte Rusia, China, marile puteri ale lumii a treia și aliații lor, iar pe de altă parte SUA, UE și aliații lor.

Acest război se desfășoară acum în Ucraina și, cu tot cinismul, să ne rugăm ca să se desfășoare mai departe doar în Ucraina.

Însă miros de praf de pușcă se simte în tot mai multe locuri. Transnistria, fosta Iugoslavie, Siria, Irak, Taiwan, insulele Solomon, Afganistan, Pakistan, regiunea Sahel: peste tot sunt încercări și provocări pentru a crea noi fronturi.

De ce se întâmplă în Ucraina?
Pentru că, în Ucraina, de 8 ani de zile se poartă un război civil. În urma unei lovituri de stat, instrumentalizată de SUA și UE (și aici sunt deja toate datele care să confirme afirmația aceasta) o succesiune de guverne naționaliste au avut două direcții: persecutarea minorităților naționale (inclusiv cea românească, dar prioritar cea rusească- care e cel puțin 33% din populație) și provocarea Rusiei.

În acești 8 ani de zile, în tăcerea complice a mass-mediei occidentale, s-a purtat un război civil ucrainean al regimului de la Kiev cu etnicii minoritari.

În acești 8 ani de zile, cu complicitatea UE și SUA, armata ucraineană (care, dacă urmărești știrile, este doar un personaj secundar în acest război) a fost înlocuită treptat de structuri paramilitare bine înarmate și antrenate.

În acești 8 ani de zile, cu asistența ipocrită a diplomației UE, Ucraina a semnat mai multe acorduri, nerespectând vreunul.

Practic operațiunea rusească (care nu e un război, ci operațiune într-un război civil de 8 ani de zile) a venit după eșecul ultimului efort (al patrulea major) de a ajunge la un acord cu privire la ce se întâmplă în Ucraina.

Însă ce s-a mai întâmplat în Occident în acești 8 ani?

Nu o să îți spun ție, prietena mea cu valori clare, conservatoare, că Occidentul a devenit tot mai mult un totalitarism în numele ideologiilor progresismului.

Însă o să îți spun despre relația Occidentului cu Rusia.

De 8 ani de zile a reînceput, încet dar evident, o campanie de demonizare a Rusiei. O campanie mediatică, o campanie politică….

Să aduc aminte de poveștile hilare cu Noviciokul, teribila toxină care se pare că nu ucide pe nimeni, dar care a provocat reacții isterice ale Marii Britanii și UE contra Rusiei, cu povești tot mai penibile, cu ”toxina” băgată în chiloți sau alte dileli bune pentru creierașe odihnite de hipsteri?

De inventarea în cancelariile și mass-media occidentale a unor ”eroi” și ”disidenți” ruși care din prea multă dragoste de Rusia ar fi dorit transformarea ei într-o anexă a Occidentului? De faptul că Rusia, cu foarte multă dificultate, a reușit să destructureze rețeaua Soros de la ei din țară, lucru care a dus la isterizarea Occidentului contra lor?
De poveștile hilare cu Rusia care fraudează alegeri în SUA și prin toată lumea? De campaniile cu ”Russians did it!”?

Practic, cu criza ucraineană și isteria rusofobă s-a construit o prăpastie între Occident și Rusia și s-au creat condițiile pentru al treilea război mondial în care ne găsim.

Rusia a intervenit să își protejeze interesele și etnicii. Nu a făcut-o niciun moment în vreun mod inedit pentru practicile de politică internațională.

Toate marile puteri își protejează interesele de securitate cu armele și, de obicei, celelalte mari puteri închid ochii în astfel de situații.

SUA a invadat Afganistanul și Irakul, a atacat Siria și Libia, are operațiuni militare cam peste tot în lume, dar nici Rusia, nici China, desigur nici UE, nu au considerat aceste războaie ca fiind altceva decât reglări de conturi în sfera de influență a SUA.

Franța ”pacifică” Sahelul și este implicată în multe mizerii prin Africa, dar nu se crează coaliții contra intereselor sale de mare putere, La fel și Uk.

Rusia, o mare putere de modă veche și cu o diplomație de clasă, nu a fost polițai global în contextul acestor războaie, cele mai multe nelegitime, oricum mai nelegitime decât intervenția rusească în Ucraina.

Și se aștepta, probabil, la fair play. În definitiv, Rusia nu intervine ca SUA în Afganistan sau Irak, pentru că nu se mai vinde bine Coca Cola acolo, ci intervine pentru că o populație rusească este persecutată și la frontierele sale se construiește de ani de zile o coaliție a urii contra sa.

În loc de fair play, Rusia a ”beneficiat” de o campanie de demonizare pe cât de absurdă, pe atât de imbecilă. Și a văzut cum toate statele din zona NATO au pornit la război contra sa.

Ucraina beneficiază de susținere armată din partea NATO. Și nu puțină. Un război care trebuia să se închidă într-o lună de zile va dura minimum un an, în cel mai fericit caz, dacă nu se va extinde, pentru că NATO folosește Ucraina ca pumn al său în lupta cu Rusia.

De asemenea, a venit un adevărat război economic. De acesta însă Rusia era pregătită. Dovadă că Rusia are deja monedă stabilă și economia echilibrată, în timp ce Occidentul descoperă că și-a dat singur foc la cămară.

Însă războiul a devenit mondial pentru că multe puteri frustrate din lume, frustrate de hegemonia occidentală, au descoperit că Rusia se bate de fapt și pentru ele. Așa că au început să miște și ele în direcția unei lumi ….multipolare. Nu atât de dragul Rusiei cât din propriile interese și din ură față de Occident.
Căci Occidentul, acest amestec de trufie neocolonială și prostie ideologică, a capitalizat multă, multă ură.

Iar ipocrizia occidentală se vede în acest conflict din Ucraina.

Oricum, lucrurile merg, din păcate, în direcția unui conflict lung, mondial, care va schimba radical la față lumea. Indiferent de cine o va câștiga….

Acum să revenim la etică. Ne place mult să privim războaiele în narative din astea, de basm. Așa învățăm și istoria: războaiele sunt între buni și răi. În care buni sunt cei care ne plac nouă și răi cei care ne displac nouă.

Chiar tu spuneai ”mulți dintre voi considerați că atunci când între doi vecini există disensiuni și fiecare îl suspectează pe celălalt de intenții necurate, este absolut în regulă ca unul dintre ei să sară gardul în ograda celuilalt și să-i ia gâtul preventiv, pentru că metoda prin care își face dreptate singur nu contează.”

Hai să îți dau un exemplu în istorie de ceva și mai rău, că implică înjunghiere pe la spate, nu doar intrat cu parul.

În primul război mondial, un mic regat era parte a unei alianțe ce intrase în război cu o altă alianță. Micul regat s-a scuzat că nu poate respecta alianța, că nu poate intra în război, că e prea mic, nepregătit, nu întrunește condițiile militare, etc.
Aliații săi i-au spus ”bine”.
După doi ani însă, când aliații săi erau în belele, micul regat s-a aliat în secret cu dușmanii lor și i-a invadat peste noapte.

Ai recunoscut personajele?

Micul regat este România, aliații sunt germanii și austriecii, iar invazia a vizat Transilvania.

Acum toți românii celebrează acel război în care ne-am trădat aliații și am încercat să îi lovim pe la spate ca ….marele război al reîntregirii naționale. E semn de patriotism să aplaudăm și să celebrăm acea trădare.

Care e morala?

Morala e că războaiele nu au niciodată o morală prin ele însele. Au morala pe care le-o dă propaganda sau istoria propagandistică.

De fapt, cum spun diplomații și specialiștii în politici internaționale, singura morală care trebuie să te mâne în diplomație și politică externă, dar și în război, este interesul național.

Nu porți războaie ca să salvezi democrația, să „bring democracy” cu bomba, să aduci libertatea sau alte aiureli. Porți războaie ca să promovezi (cu sânge, cinism, duritate) interesele naționale ale țării tale.

Nicio țară nu face altfel, chiar dacă toate propagandele statelor vin cu poezele și atentate la corazon, că de fapt scopurile ar fi nobile și cavalerești.

Iar aici vine întrebarea: ce trebuie să facă România? Care sunt interesele sale? Și abia aici cred că poate începe polemica legitimă.

Autor: Bogdan Alexandru Duca