Analize și opinii

Aurelian PAVELESCU: VALERIU STOICA, EMINENȚA CENUȘIE A STATULUI PARALEL!

Cine-și amintește de Valeriu Stoica? A intrat în umbră de două decenii. Descopăr acum că a fost, este încă, eminența cenușie a statului paralel, cu o responsabilitate mai mare decât Traian Băsescu sau Klaus Iohannis, capo di tutti capi. L-au trădat ultimele dezvăluiri, legate de rețeaua Coldea, avocatul Trăilă fiind ucenicul său. În centrul cartelului.
E nevoie de câteva referiri, să înțelegem cu cine-avem de a face. Valeriu Stoica este profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității București, eminent, unul dintre puținii cunoscători ai mecanismelor statale de profunzime. Și-a pus știința de carte în slujba răului, generând dezastre definitive la nivelul funcționării statului și întregii societăți, printre principalii criminali ai României: o lege nedreaptă poate avea consecințele unei bombe atomice. Am înțeles încă din 2003, când am scris ”Magistratura împotriva statului de drept”, cât de nociv este personajul, pe care l-am și cunoscut destul de bine. Nu e locul aici pentru analiză mai amplă, care se găsește în studiul de acum două decenii, voi puncta succint.
1. Valeriu Stoica este cel care a înființat SIPA – Serviciul Intern de Protecție și Anticorupție – serviciul secret al Ministerului Justiției, în calitate de Ministru al justiției (1996-2000) (din partea PNL). Prima crimă juridică teribilă: un serviciul secret trebuia înființat prin lege organică, dar Stoica l-a înființat printr-un Ordin secret al Ministrului, singura referire publică fiind Hotărârea de Guvern de organizarea și funcționare a Ministerului Justiției sub conducerea sa. Ministerul Justiției nici nu poate avea atribuții de serviciu secret. Am fost cel care-a dezvăluit grozăvia. Am reușit desființarea SIPA, dar arhiva SIPA este și acum interzisă, actele de șantaj cu care Stoica a controlat întreaga justiție.
2. Printr-un articol din legea privind organizarea justiției (1997), Stoica a dat cea mai gravă lovitură la Constituție din 1991 până în prezent, subordonându-și toți judecătorii și procurorii. Potrivit Constituției, judecătorii sunt numiți în funcție de Președintele României la propunerea CSM. Articolul din lege venea cu adăugirea criminală ”la recomandarea Ministrului justiției”. CSM nu putea să facă de fapt nicio propunere, ci doar să transmită mai departe ”recomandarea” ministrului, instituția fiind complet scoasă din jocul democratic. Stoica a refuzat să și inițieze legea de funcționare a CSM, instituție constituțională din 1991, prima lege a CSM fiind realizată din 2004, ultimele luni ale guvernării Adrian Năstase. Sub ministeriatul lui, CSM avea un biroul în cadrul MJ, o anexă a ministrului.
3. Sub ministeriatul lui s-a emis Ordonanță de Urgență, chiar la preluarea mandatului (1997), prin care a fost dezincriminată bancruta frauduloasă. Ordonanța a fost abrogată mai târziu, dar și-a făcut efectele juridice (legea penală mai favorabilă) fiind scăpați de pușcărie toți cei care au devalizat băncile din România după 1990.
4. Tot Stoica a introdus în lege numirea procurorului general – de către Președinte la propunerea Ministrului justiției – creând o vulnerabilitate mortală pentru Primul ministru. Este singura situație în care un ministru are o legătură legală cu președintele statului, peste capul premierului, ceea ce este neconstituțional. De pe timpul său, miniștrii justiției au făcut tandem cu președintele, fiind practic mai puternici decât primii miniștri. Tandemurile Stoica – Constantinescu, Rodica Stănoiu – Iiliescu, Monica Macovei – Băsescu și până azi, au condus de fapt România, împreună cu serviciile secrete și întregul sistem represiv. Legea este în vigoare și azi, în contra Constituției.
5. După ce a devenit Președintele PNL, evident plantat de structurile securisto-sorosiste, a intrat în PDL, fiind adevăratul mentor al Monicăi Macovei. Macovei, Kovesi sau Coldea sunt niște analfabeți pe lângă Valeriu Stoica, ca și Băsescu sau Iohannis. Nu doar analfabeți, dar imbecili de-a dreptul. Sunt convins azi că el se află la originea întregului stat paralel, a arhitecturii acestuia, în contra poporului român și democrației. Am avut un conflict deschis cu el în 2004.
6. Descoperim acum că nu s-a retras deloc la avocatură, fiind partenerul de afaceri al lui Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, mentorul avocatului Trăilă. Ar fi nevoie de o documentare completă a acestui personaj sinistru, unul dintre marii tartori ai României!