Continui publicarea opiniilor unor conservatori clasici (paleo-conservatori) americani despre Rusia zilelor noastre. E un exerciţiu, cred, profitabil pentru mulţi dintre noi, care nu reuşim să ieşim din capcana trecutului ca realitate eternă. O evaluare corectă, lucidă a ceea ce este mai bine pentru România nu se poate face decât în măsura în care lăsăm deoparte umorile, sentimentele şi resentimentele, calculăm matematic şi trasăm astfel coordonatele viitorului.
În relaţiile cu alte state nu trebuie să urâm, ura este corozivă şi autodistructivă, şi nu e nevoie să iubim. Trebuie doar să ne înţelegem interesul, care poate, funcţie de conjunctura internaţională să ne ducă mâine pe un drum diferit decât cel de astăzi. Altfel riscăm să cădem din lac în puţ, să ne epuizăm resursele, idelurile şi voinţa în exerciţii de mers pe loc, sau cu spatele, şi să ne pierdem pe drum.
După Pat Buchanan, astăzi William S. Lind, un personaj complex, binecunoscut atât pentru opiniile sale politice, cât şi pentru expertiza militară, el fiind, printre altele, teoreticianul „Războiului de generaţia a patra”. Vă ofer un articol al acestuia apărut în The American Conservative în ianuarie 2014, în traducerea unui vechi prieten, Ovidiu Hurduzeu, stabilit în SUA în urmă cu mulţi ani, un „mărturisitor” şi „apărător” al României profunde. (. În imaginea de sus, Lind împreună cu preşedintele Trump.
Întoarcerea Rusiei spre dreapta
de William S. Lind
Moscova își revendică rolul conservator pe care l-a avut în secolul al XIX-lea
O moștenire nefericită a Războiului Rece este atitudinea negativă pe care o mai au încă unii conservatori americani față de Rusia. Obișnuiți timp de decenii să pună semnul egalităţii între Rusia și Uniunea Sovietică, ei încă mai percep Rusia post-comunistă ca pe un pericol. Uită că Rusia țaristă a fost cea mai conservatoare mare putere, un bastion al monarhiei creștine, dușmănită deopotrivă de revoluționari, iacobini și democrați.
Joseph de Maistre2 nu a fost singurul dintre conservatorii secolului al XIX-lea care și-a găsit refugiul și speranța în Rusia. Sub președintele Vladimir Putin, Rusia este în curs să redevină cea mai importantă putere conservatoare. Așa după cum am putut constata în cazul Siriei, când Rusia l-a scos pe președintele Obama din fundătura în care intrase, Kremlinul – scrie New York Times – „definește rolul Rusiei pe plan mondial nu pe baza învechitei paradigme a Războiului rece ci mai degrabă pe baza unei viziuni diferite care favorizează suveranitatea statului-națiune și stabilitatea status quo-ului în fața răspândirii democrației de tip occidental“. Într-un articol de opinie privitor la Siria, publicat în revista Times, Putin a scris: „Este alarmant că intervenția militară în conflictele interne din țări străine a devenit un loc comun pentru Statele Unite. Este oare în interesul pe termen lung al Americii? Mă îndoiesc“. Senatorul Robert A. Taft3 și Rusell Kirk4 aveau și ei îndoieli în această privință.
Moscova pare să înțeleagă mai bine decât Washington-ul că necesitățile politicii externe din secolul al XXI-lea sunt păstrarea integrității statelor în fața Războiului din A Patra Generație purtat de către entitățile non-statale, precum cele care luptă în Siria de partea rebelilor. Rusia s-a opus, pe bună dreptate, Washington-ului când acesta a distrus state, inclusiv Irakul și Siria.
Când Putin a venit la putere, după anii haotici ai președenției lui Elţân, exista o posibilitate reală ca însuși statul rus să se dezintegreze. Marea realizare a lui Putin, și motivul principal al popularității sale în țară, este faptul că a salvat și a întărit statul rus. Orbiți de venerarea „Democrației“, idolul lor de lut, elitele de la Washington nu pot percepe importanța realizărilor lui Putin, dar conservatorii ar trebui să o facă. Rusia poate fi un adevărat aliat împotriva entităților de a patra generație iar conservatorii preferă statele anarhiei fără frontiere (stateless anarchy).
Vechiul conservatorism renăscut al Rusiei este evident nu numai în politica sa externă, dar și în cea internă. În septembrie, Financial Times scria că „Vladimir Putin a cerut rușilor să întărească o nouă identitate națională bazată pe valorile conservatoare și tradiționale, cum ar fi cele ale Bisericii ortodoxe, atrăgând atenția asupra faptului că Vestul se confruntă cu o criză morală… Domnul Putin a spus că Rusia ar trebui să evite exemplul țărilor europene care «s-au îndepărtat de rădăcinile lor» prin legalizarea căsătoriilor homosexuale și o excesivă «corectitudine politic㻓.
„Cetățenilor din multe țări europene le este rușine și teamă să vorbească de convingerile lor religioase, ei sunt fie privați de sărbătorile religioase, fie obligați să accepte sărbători cu nume schimbat așa încât să se ascundă în mod rușinos esența lor religioasă“ a spus Putin.
„Trebuie să respectăm drepturile minorităților la diferență“, a adăugat, „dar drepturile majorității nu ar trebui să fie puse sub semnul întrebării“. Conservatorii americani nu pot decât să viseze la un președinte american care să rostească asemenea lucruri. Oare n-ar trebui să salutăm un președinte rus care îndrăznește să sfideze „corectitudinea politică“?
Lumea s-a întors cu fundul în sus. America, condamnând și chiar atacând alte țări pentru a impune „democrația“ și definiții iacobine ale drepturilor omului, devine liderul Stângii internaționale. Rusia își reafirmă rolul ei istoric ca lider al Dreptei internaționale. Aceasta este o răsturnare de importanță istorică.
Politica externă americană ar trebui să fie bazată pe apărarea intereselor Americii, și nu pe afinitățile pe care SUA le are cu oricare altă putere străină. Punând interesele Americii pe primul plan (America first – nota trad.) nu înseamnă să fii ostil Rusiei sau oricui altcuiva. Dimpotrivă: conservatorii americani ar trebui să salute renașterea unei Rusii conservatoare.
Articol preluat din The American Conservative, versiunea digitală (Kindle), 1 ianuarie 2014.
Traducere din limba engleză de Ovidiu Hurduzeu
NOTE
1 William S. Lind este un „paleoconservator“ (conservator tradiționalist) american, director al American Conservative Center for Public Transportation (Centrul conservator american pentru transportul public). Este expert în probleme militare și analist al conservatorismului cultural. Autor al teoriei „războiului din generația a patra“. Conceptul de „război din a patra generație“ a fost lansat de William S. Lind în 1989. Acest război corespunde epocii informaționale și cuprinde toate domeniile: politic, economic, social și militar.
2 Joseph de Maistre (1753-1821), unul dintre fondatorii conservatorismului european.
3 Robert A. Taft (1889-1953), om politic conservator, senator din statul Ohio, candidat la preşedinția Statelor Unite.
4 Rusell Kirk (1918-1994), una dintre cele mai importante personalități ale conservatorismului tradiţional din SUA.
Autor: Paul Ghițiu
Sursa: Flux.md, preluare după Solidaritate Europeana
Eu sunt ferm convins ca slugoii care astazi ne conduc ne-au pus intr-o Alianta , exact cu cine nu trebuie, in timp ce, adevaratii aliati trebuia sa-i cautam, putin mai la Est. Si mai sunt convins de un lucru, acela ca multi dintre noi o sa platim cu sange, alegerea nefasta facuta de “elitele” noastre vandute!