Analize și opinii

Alexandru Racu: „Vina pentru ce se va întâmpla o poartă toți cei care au contribuit la spirala radicalizării.”

La mijlocul secolului XIX, reacționarul catolic Donoso Cortes spunea: Libertatea e moartă. Ea nu mai reprezintă o opțiune realistă. În mod concret, avem de ales între o formă de dictatură sau alta, între dictatura dreptei sau dictatura stângii. Liberalismul cel mult trage de timp și încearcă să împace și capra și varza, amână prin tot felul de comisii de studiu răspunsul la întrebarea fundamentală: Hristos sau Barabas. Încercând să discute și să negocieze într-un cadru pluralist, el permite existența extremelor care inevitabil îl vor distruge, iar problema cu care se confruntă liberalul este aceea de a renunța la utopia liberală și de a decide de partea cărei dictaturi se va situa: a dreptei sau a stângii.
Ideile lui Donoso Cortes au fost dezvoltate în perioada interbelică de Carl Schmitt. În anii ’90, după Fukuyama, doar o minoritate infimă de țăcăniți mai păstra, la dreapta, fidelitatea față de proiectul politic al extremei drepte interbelice ce presupunea abolirea democrației ca mecanism de guvernare și a drepturilor constituționale ale individului. Cu alte cuvinte, extrem de puțini mai erau fasciști, pe bune. Covârșitoarea majoritatea a conservatorilor acceptau democrația liberală și regulile ei. Cei care nu au acceptat-o, pentru că visau la ceva mai bun (după mintea lor) decât atât, au fost progresiștii. Aceștia i-au hărțuit și i-au înghesuit tot mai mult pe conservatori în ideea că sub masca oricărui conservator se ascunde un fascist care trebuie denunțat și deposedat de drepturile sale constituționale.
Și au tot împins în direcția asta. Cu tupeu. Alegerea lui Trump nu a făcut decât să-i radicalizeze și mai mult. Au devenit și mai agresivi, ferm convinși că alegerea lui Trump s-a datorat nu faptului că au fost prea agresivi, ci faptului că nu au fost suficient de agresivi. Că așa au fost ei învățați: să fie asertivi. Adică tari în gură. În multe cazuri, educația lor se rezumă la dobândirea acestei predispoziții, la cultivarea unei atitudini mai degrabă decât dobândirea reflecției. Alții au descoperit că, de fapt, credeau în libertatea de exprimare doar în condițiile în care era filtrată de mass-media, nu și în condițiile unei democratizări reale a libertății de exprimare pe care au făcut-o posibilă internetul și rețelele sociale. După ce au decretat invaliditatea alegerilor din 2016 pe motiv de Russian interference, au concluzionat că dezbaterea e liberă și corectă nu dacă fiecare spune ce crede, ci dacă vorbesc doar ăia care nu pot fi suspectați de Russian interference, adică doar prin intervenția masivă a lui Zuckerberg și a algoritmilor săi.
Desigur, Trump a provocat. Și chiar dacă se pare că a pierdut alegerile pe bune jucând cartea provocărilor și polarizării, totuși, trebuie notat că prin raport cu 2016 el a progresat și nu oricum, ci enorm. În 2020 a obținut cu 11 milioane de voturi mai mult decât în 2016, în ciuda tuturor provocărilor sale, de la porcismele din campania electorală, până la declarațiile de după marșul și atacul terorist de la Charlottesville. Asta înseamnă că America de azi e semnificativ mai divizată decât în urmă cu patru ani, în sensul în care numărul indiferenților / apoliticilor a scăzut, iar gradul de radicalism al ambelor tabere a crescut.
Dar dacă condițiile economice care au favorizat, în mod cert, această radicalizare, au fost create de centrul politic din ambele partide, vârful de lance al atacului la adresa ordinii constituționale a fost reprezentat, în general, de aripa progresistă și antifascistă a Partidului Democrat. Cert este că au reușit să-i convingă pe tot mai mulți de la dreapta că Donoso Cortes a avut dreptate, că au de ales între dictatura lor sau dictatura adversarilor, și că nu se mai pune problema rezolvării diferendelor prin alegeri libere arbitrate de niște instituții independente în conformitate cu principiul separației puterilor în stat, ci de acum înainte puterea se va împărți cu arma în mână și în conformitate cu dreptul forței.
Au fost multe abuzuri de-a lungul anilor și multe atacuri la adresa ideilor de libertate și de egalitate (evident, nu doar prin PC, ci și prin forme mai brutale ca tortura sau mai invazive ca spionarea în masă a populației), dar cred că firul s-a rupt odată cu pandemia, mai exact, atunci când aceiași oameni care i-au închis în case pe “populiști” pe baza unei numerologii delirante, suspendându-le peste noapte aproape toate drepturile constituționale și băgând economia americană în stop cardiac, s-au dus apoi, tot ei, ca să le dea omorul și să le vandalizeze proprietățile în numele luptei împotriva rasismului sistemic. În combinație cu agravarea unor țăcăneli 100% de dreapta, pentru care stânga nu are nicio vină, cum ar fi teama de vaccinare, și cu tendința paranoică a multora din această zonă de a suprareacționa, dar nu întotdeauna complet aiurea, s-a creat, sub forma unei contrareacții predictibile – și pe care cei care au tot alimentat-o ar trebui, acum, să și-o asume, și să nu mai schelălăie condamnând violența pe care tot ei au provocat-o – o masă critică de indivizi de dreapta care s-au întors de la Fukuyama la Donoso Cortes și care sunt dispuși să facă orice ca să rămână Trump la putere pentru că sunt convinși că ăilalți nu se vor da în lături de la nimic.
Evident, asta va duce la și mai multă radicalizare. Iar fenomenul nu este unul exclusiv american, ci reverberațiile sale se resimt în întreaga lume, inclusiv în România, țara care a dat Europei cel mai recent partid de extremă-dreapta intrat în parlament. Și degeaba eu sau alții facem apel la calm după ce ani la rând ne-am tot luat scuipați politic-corecți de la tot felul de liberali și stângiști pretențioși și dușmănoși. Pur și simplu s-a creat un val prea mare care nu mai poate fi oprit. Doar adoptarea urgentă și consecventă a unei noi paradigme economice și politice de către actuala conducere a SUA, care să îndrepte răul făcut până acum – nu doar de Trump, ci de întreaga haită de agresori fanatici care l-au ajutat pe Trump să-și consolideze puterea – ar putea să oprească valul înainte să se producă o catastrofă. Dar s-ar putea să fie prea târziu. Iar vina pentru ce se va întâmpla o poartă toți cei care au contribuit la spirala radicalizării.

Abonează-te la newsletter