Analize și opinii

Alexandru Racu: „Fundamentul politicii useriste este ura față de Biserica Ortodoxă Română și față de istoria și identitatea poporului român”

Spun și eu două cuvinte despre dezbaterea politică referitoare la finanțarea Schitului Prodromu de la Sfântul Munte Athos.
Evident, nefiind iconomul Schitului, necunoscând, deci, cheltuielile anuale ale Schitului și destinația acestor cheltuieli, nu pot spune dacă s-au dat prea mulți bani, prea puțini sau atât cât trebuie.
Dar pot spune ceva despre cei care se opun, din principiu, finanțării Schitului Prodromu de către statul român. Din punct de vedere spiritual, lucrurile sunt clare: fundamentul politicii useriste este ura față de Biserica Ortodoxă Română și față de istoria și identitatea poporului român, o ură patologică și, vorba lui Becali, drăcească.
Dar această ură este, în ultimă instanță, și o ură de sine. Tocmai de aceea, ea nu este toxică doar din punct de vedere spiritual, ci și profund tembelă și contraproductivă din punct de vedere politic. Pentru că dacă ai un minim de inteligență politică, pe care o poți avea și în calitate de ateu, ar trebui să-ți dai seama că Schitul Prodromu e mai mult decât o simplă mănăstire, iar Muntele Athos este mai mult decât o simplă comunitate monastică.
În primul rând, Athosul e un loc de întâlnire a națiunilor ortodoxe, iar deseori întâlnirile acestea au loc la cel mai nivel înalt: Putin a vizitat Athosul, l-a vizitat și marxistul Tsipras, prima călătorie în afara țării pe care a făcut-o în calitate de președinte fostul președinte al Serbiei, Vojislav Kostunica, a fost la Mănăstirea Hiliandar de la Muntele Athos (știu asta de la o fostă colegă “sexomarxistă” din Serbia, alături de care am studiat la Universitatea din Atena și care, bineînțeles, făcea spume din acest motiv, așa cum fac spume useriștii de fiecare dată când se dau bani la biserici). Biserica are și a avut întotdeauna și un potențial diplomatic.
În al doilea rând, Muntele Athos face parte din patrimoniul cultural și spiritual al Europei și al umanității, inclusiv din patrimoniul UNESCO. Este vizitat anual de zeci de mii de pelerini, nu doar din România și din țările ortodoxe, ci și din Occident, nu doar de simpli pelerini, ci și de cercetători, oameni de cultură, sau figuri politice de prim rang. Prințul Charles a fost să stea de vorbă cu Părintele Dionisie (duhovnic român, pentru cei care nu știu cine este) la Chilia Colciu, un alt așezământ românesc de la Muntele Athos.
Așadar, pentru mulți occidentali sau vecini ortodocși, întâlnirea cu călugării români de la Athos e prima întâlnire – și poate singura – cu România. La Athos, românii oricum se găsesc într-o situație ingrată și nedreaptă, neavând o mănăstire românească, iar asta în ciuda faptului că domnitorii români sunt pictați pe multe dintre mănăstirile de la Athos, vizitate anual de mii de occidentali, în calitate de ctitori. Cum oricum avem în Europa o reputație de popor de cerșetori, ciorditori și culegători (de sparanghel), ar fi ideal pentru imaginea României ca pelerinul care tocmai a venit de la o mănăstire grecească, unde a fost cazat în condiții civilizate – doar atât, căci altminteri nu te primește nimeni cu jacuzzi la Athos – să constate că cel mai mare schit românesc de la Athos, mai mare decât alte așezăminte străine cu statut de mănăstire, vizitat anual de mii de pelerini care beneficiază de cazare și mâncare gratuită, arată cam la fel de jalnic cum arată gospodăriile românești din zonele calamitate ale României postcomuniste de unde au plecat mare parte din românii care și-au luat câmpii. Adică, atunci când s-o întreba pelerinul occidental de ce nu au românii mănăstire la Athos, deși au ctitorit o parte semnificativă din Athos și sunt a doua biserică ortodoxă, ca număr de credincioși, după Biserica Ortodoxă Rusă, răspunsul să vină instant: păi normal că n-au, nu vezi că sunt niște nespălați!
Când am fost la Prodromu prima oară, în 2008, condițiile de cazare erau foarte precare și contrastau deranjant cu condițiile de cazare de la celelalte mănăstiri: nu pentru mine personal, că n-am figuri în cap și pot să dorm în orice fel de condiții, ci pentru imaginea României, că despre asta este vorba. Acum, Schitul arată mult mai bine, chiar dacă nu trăiește nimeni în lux și nici n-ar fi cazul. Dincolo de cheltuielile cu cazarea – repet, gratuită, cu tot cu masă și de care beneficiază anual mii de pelerini – mai sunt și cheltuieli pentru întreținerea sau restaurarea Bisericii și Dumnezeu știe câte alte cheltuieli.
Cum am spus, nu cunosc detaliile, dar ce pot să spun e că o cheltuială din partea statului român – poate mai mică decât cea care a fost votată în parlament, nu știu – se justifică, iar pentru a ajunge la această concluzie nu e musai să fii creștin, trebuie doar să nu fii cretin, adică să nu fii afectat de ura față de Biserica Ortodoxă Română, care la useriști nu e decât o altă expresie a urii de sine, din pricina căreia ne merge atât de bine și avem o imagine pe măsură în Europa și în lume.