Analize și opinii

Alexandru Racu: “Eu chiar mă întreb câte din noile blocuri, construite în ultimul deceniu, vor cădea în cazul în care ne lovește un cutremur precum cel din 1977”

Eu chiar mă întreb câte din noile blocuri, construite în ultimul deceniu de tot felul de dezvoltatori imobiliari, vor cădea în cazul în care ne lovește un cutremur precum cel din 1977. Chiar ma întreb ce standarde de siguranță există în România și în ce măsură se și aplică. Am vizitat recent un cartier nou de la marginea Bucureștiului și am constatat că pe lângă noii capitaliști, vechii comuniști erau de-a dreptul eco-anarhiști. Bă nene, un pom nu era lângă blocurile alea (cele noi n.red.), nici spațiu unde să plantezi unul în viitor! Beton și parcări cât cuprinde (dar numai pentru locatari, dacă venea cineva în vizită la tine nu avea unde să lase mașina). Nu rămăsese palmă de pământ din care să nu scoată profit dezvoltatorul imobiliar. Vara te prăjești fără pic de umbră în cartierele din minunata lume nouă. Nu știu exact ce prevede legea românească și în ce măsură se aplică, dar dacă dreptul la viață al românilor se respectă la fel de mult ca dreptul la o viață normală, viitorul arată sumbru. Asta fără să mai punem la socoteală toate clădirile de patrimoniu neconsolidate care se degradează văzând cu ochii în centrul capitalei, alt spațiu, cândva fermecător, care devine de nelocuit.

Autor: Alexandru Racu