Guvernul român încearcă să își scuze inacțiunea neomenoasă privind trimiterea de ajutoare în Siria, respectiv semenilor noștri sirieni loviți de soartă, așa cum, altminteri, își scuză toate turpitudinile (inclusiv cele care afectează direct poporul român), aruncând cu lașitate vina pe sancțiunile la care UE a condamnat Siria (de altfel, să o spunem, fără bază în dreptul internațional) și pe obligația României, ca membru disciplinat al UE, de a aplica cu religiozitate acele sancțiuni.
Aceasta este scuza mincinoasă a unei atitudini mârșave.
Să nu confundăm “ajutorul pentru dezvoltare” (care nici acela nu intră în domeniul competențelor exclusive ale UE) cu “ajutorul umanitar”. Cel dintâi este atașat, justificat sau nu, înțelept sau nu, rațiunii (geo)politice. De aceea, la limită, ajunge în zona egoismului național. Cel din urmă are drept concept central “omenia”.
Or, niciodată, sub nici un cuvânt și nicicum nu se poate renunța la “omenie”. Nici o sancțiune nu scutește de omenie. Nici o sancțiune nu înlătură sau nu exclude omenia. Nici o sancțiune nu poate impune renunțarea la omenie. Nu există rațiune care să înlăture omenia sau care să justifice neomenia.
Niciodată UE nu și-a propus așa ceva. Cel puțin nu formal și oficial, expres și explicit, convențional și statutar. Iar dacă acum, eurocrații bruxellezi, îmboldiți de o oligofrenă coruptă, ar face-o, aceasta nu ar lega prin nimic România.
Nici un tratat al UE nu scutește de omenie sau nu impune neomenia. Știu și spun asta inclusiv ca unul dintre negociatorii Tratatului constituțional. Cine susține altceva minte și trădează însăși rațiunea nașterii UE.
Neomenia guvernului român față de Siria, greu lovită de o calamitate naturală care depășește imaginația, nu este efectul tratatelor sau politicilor europene și nu poate fi nici explicată nici scuzată prin ele. Ea este efectul slugărniciei imbecile și imbecilizante a celor care formează actualul guvern român și actuala conducere a României, în general.
Că ei sunt lipsiți de onoare nu mai este un secret. Nu putem admite, însă, ca ei să dezonoreze România.
Câtă diferență între atitudinea guvernului israelian, care a oferit fără ezitare ajutor Siriei, deși Israelul este în război cu aceasta, și guvernul generalului dr Ciucă, care (cacofonie acceptată ca reflectând o realitate detestabilă) și-a etalat indecent nemernicia și nevolnicia în raport cu o țară și un popor nefericite care au dat totdeauna României semne de prietenie și cu care România niciodată nu a avut conflicte! Aceasta este diferența dintre o națiune guvernată de elitele sale și una la conducerea căreia s-au cocoțat niște slugoi extrași din mlaștinile sale.
Tragedia siriană pune în lumină crudă, o dată în plus, distanța uriașă care separă guvernul român de poporul român, divorțul iremediabil dintre români, gata să se solidarizeze cu cei aflați în suferință, așa cum au dovedit-o și în cazul refugiaților ucraineni, și cei care îi guvernează, gata de orice ticăloșie despre care presupun că le poate mulțumi stăpânii de aiurea și astfel îi poate menține în pozițiile de putere și pradă.
Lipsa de empatie a guvernului român față de poporul sirian în nevoie, este soră geamănă cu lipsa de empatie a guvernului român față de poporul român însuși. Este în interesul vital, deopotrivă moral și existențial, al românilor să o sancționeze cu maximă severitate. Un guvern care s-a lepădat de omenie nu poate fi guvernul nostru!
Autor: Adrian Severin
O rușine amară !