Analize și opinii

Alexandru Racu: „Ei / ele schelălăie cel mai tare că se încalcă “libertatea academică”, “libertatea de exprimare”, care se traduce prin libertatea lor de a îți închide gura cu poliția.”

Dezbaterile astea ar putea fi simpatice, poate chiar instructive, ba, mai știi, poate chiar constructive, dacă nu ar exista leftardul sau haștagul care îți face reclamație la poliție. Din acel moment, dezbaterea nu mai e chiar așa de amuzantă și ratează orice șansă de a deveni constructivă.
Personal, nu am nimic împotriva studiilor de gen ca disciplină academică, de altfel nu complet lipsită de argumente. Dar am o problemă când obiectul de studiu se transformă într-un obiect contondent de tip pulan cu care sunt fugăriți mai întâi universitarii disidenți, apoi, odată finalizată represiunea intramuros, preoții și credincioșii și în cele din urmă orice cetățean (inclusiv intelectualii de stânga care nu s-au țicnit de tot) care nu se conformează dogmelor și exigențelor de extracție seneseapistă.
Aparent, unii (mai ales unele) țin morțiș să te convingă că dacă mai vrei să poți cita din Biblie peste zece ani va trebui să interzici studiile de gen acum, cât încă se mai poate face ceva. Din păcate, în primul rând pentru democrație, reușesc, pe zi ce trece, să fie tot mai convingători / convingătoare. Și după aia tot ei / ele schelălăie cel mai tare că se încalcă “libertatea academică”, “libertatea de exprimare”, care se traduce prin libertatea lor de a îți închide gura cu poliția.