Analize și opinii

Alexandru Petria: ”Fascismul vaccinării”

Personajul din fruntea guvernului vrea să instituie metode de discriminare fasciste, ca să-i transforme pe cei ne-vaccinaţi în cetăţeni de rangul doi, lipsiţi de anumite drepturi fundamentale.

“Există un mod de a motiva populația, fiecare țară are un mod de a motiva populația. Am văzut și Germania că folosește acest…și dacă Germania este ok să motiveze cu anumite beneficii pentru persoanele vaccinate, cred că putem să fim și noi ok. Până la urmă este singura soluție de a scăpa de pandemie – vaccinarea”, a spus premierul.

Drepturile cetăţeneşti sunt condiţionate de vaccin.

După cum observa cineva, una e să motivezi, şi alta e să reduci din drepturi. Dar româna a ajuns o limbă străină în ţara asta.

În mintea primului ministru, accesul la drepturile pe care le-am avut înainte de pandemie este o favoare. Este fără putinţă de tăgadă că politicienii s-au obişnuit să procedeze discreţionar, iar situaţia stărilor de urgenţă şi alertă să o considere normală, nu ca pe o anomalie, cum este. Anormalul e normal şi invers.

Să consideri Germania un model de conduită democratică e cel puţin hazardat. Nu-i de confundat prosperitatea lor cu apetitul pentru drepturile omului.

Mimetismul are carenţe grave, când mimeticul nu excelează la capitolul cultură generală.

Dacă nemţii au hotărât aşa, nu înseamnă deloc că e democratic, firesc. Ei au declanşat două conflagraţii mondiale şi li s-a părut că procedează corect, cum li s-a părut nimerit să scoată evreii pe coşurile crematoriilor.

Autor: Alexandru Petria

NOTA REDACȚIEI:
Alexandru Petria (n. 1968) a debutat în revista Tribuna, în 1983. A publicat următoarele volume: Neguțătorul de arome (poezii, 1991), 33 de poeme (1992), Zilele mele cu Renata (roman, 2010), Deania neagră (proză scurtă, 2011), Călăul harnic (poezii, 2012) și Rugăciuni nerușinate & alte chestii (poezii, 2013), Convorbiri cu Mircea Daneliuc (2013), România memorabilă (interviuri cu scriitori, 2013), Cele mai frumoase poezii ale anului, Cele mai frumoase proze ale anului (antologii, 2014), Cele mai frumoase poezii ale anului, Cele mai frumoase proze ale anului (antologii, 2017).
A contribuit cu poezie, proză și interviuri la toate revistele literare importante din țară. După 1989, devine șeful Comisiei pentru Abuzuri și Drepturile Omului în cadrul CPUN Dej și, alături de câțiva prieteni, a pus bazele săptămânalului dejean Gazeta someșeană. A fost redactor și reporter la mai multe publicații: Zig-zag, Cotidianul, Hermes, Partener, Monitorul de Someș. A fondat propria publicație, cu apariție lunară, Realitatea de Bistrița-Năsăud, Dej și Gherla. Poeziile sale au fost traduse în catalană, maghiară, franceză, spaniolă și olandeză.
I s-a tradus, în Olanda, romanul Zilele mele cu Renata/ Mijn dagen met Renata, la editura Nobelman din Groningen, în 2014. În 2018, a revenit ca poet cu volumul Până unde are oxigen dragostea,
Cum văd lumea. Împotriva globalizării și corectitudinii politice, despre dignitism & alte lucruri, ambele apărute la Alexandria Publishing House. Cea mai nouă și controversată apariție este
Timpuri virale. Gânduri pe contrasens  tot la Alexandria Publishing House, în 2020. CARTEA SE POATE COMANDA AICI.

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu