Analize și opinii

Agitație în zone complicate: Foștii spioni strâng rândurile contra PSD-ALDE

O informare transmisă joi membrilor asociației care grupează rezerviștii DIE/SIE cu privire la o reuniune a conducerii, acum cîteva zile, pare să indice o strîngere a rîndurilor acestora împotriva alianței de la putere PSD-ALDE, ale cărei demersuri deranjează pe alocuri agenții rezerviști.



Concret, un comunicat al Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din SIE informează că pe data de 13 decembrie, la sediul Asociaţiei, a avut loc consfătuirea preşedinţilor structurilor asociative din Sistemul Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională, reunind rezerviști ai mai multor servicii secrete.

Nu știm exact care au fost temele de discuție, dar concluzia a fost, în urma unei analize a situației din ultima perioadă, că “rezultatele nu sunt pe măsura acestor eforturi, ceea ce ne conduce la concluzia că trebuie regândită strategia de abordare a decidentului politic pe problemele ce ne privesc”.

Mai pe românește, foștii spioni grupați în asociație nu sunt mulțumiți de felul cum se derulează evenimentele în guvernarea actuală și chiar se tem că ar putea pierde anumite privilegii, după ce ar fi pierdut deja altele.

Iar ”decidentul politic” la această oră este guvernul Dăncilă și parlamentul dominat de coaliția PSD-ALDE.

Surse apropiate asociației afirmă că între nemulțumirile majore ale foștilor spioni se numără cele ținînd de pensii, despre care afirmă că, deși cunoscute de marele public drept ”speciale”, sunt, de fapt, doar pensii militare de stat și sunt discriminate în raport cu alte pensii, cu adevărat speciale, precum cele ale magistraților, diplomaților, aviatorilor șamd. O modificare a legislației a făcut, la un moment dat, ca respectivele pensii să nu mai fie majorate automat odată cu creșterea soldelor de grad și de funcție ale agenților activi, ceea ce a deranjat profund foștii agenți, care susțin că unele pensii de general au ajuns mai mici decît cele de subofițeri. Alte nemulțumiri țin de bugetele alocate instituțiilor medicale speciale în care se tratează rezerviștii serviciilor șamd.

Se lasa cu manifeste

Liderii asociației foștilor agenți ar fi solicitat deja, pe această temă, întîlniri cu ambii lideri ai partidelor de guvernămînt, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu.

”Ca urmare, consfătuirea susţine o abordare a problematicii rezerviștilor militari de pe un plan de complexitate superior, având unele coordonate ce vor fi dezvoltate într-un Manifest Program, care să fie difuzat fiecărui factor de decizie, colectiv și individual, cu responsabilităţi pe linia Rezervei” se mai arată în mesajul de pe siteul asociației.

Care mesaj, aflăm chiar din conținutul său, ”cheamă la unitatea de acţiune a tuturor rezerviştilor, în scopul promovării intereselor şi pentru prezervarea drepturilor legal dobândite (s.n.)”.

Ce mai aflăm din textul său:

”Stimați camarazi rezerviști militari,

Anul 2018 a fost un an plin de așteptări și provocări pentru segmentul socio-profesional pe care îl reprezentăm, întrucât demersul legislativ actual aduce atingeri unor drepturi și interese comune (s.n.).

Acestea au fost unele din motivele care au făcut posibilă şi necesară întărirea rândurilor membrilor și găsirea mecanismului prin care structurile noastre asociative să-și sporească coeziunea și puterea unității de acțiune(…)

Există, deci, o bază solidă de aprofundare şi dezvoltare a colaborării viitoare între asociaţiile cadrelor militare în rezervă şi în retragere şi ale veteranilor, benefică atât pentru societatea noastră cât şi pentru rezerviştii care şi-au pus viaţa în slujba apărării şi dezvoltării României. Să facem în aşa fel încât decidenţii politici să înteleagă mai bine (s.n.) că între componenta activă şi Rezerva sa trebuie să fie o sinergie funcţională, care să reprezinte, conform învăţămintelor istoriei naţionale, forţa capacităţii de apărare a ţării în noul context geopolitic şi geostrategic.

Suntem conștienți că eforturile noastre pot fi amplificate, motiv pentru care facem un apel la unitate către toți rezerviștii militari, subliniind necesitatea de a strânge rândurile și de a vă înrola la dezideratele, obiectivele și căile de acțiune prevăzute de Statutele structurilor asociative, părți la Acord.

Veniți alături de noi! Să creștem numărul membrilor și reprezentativitatea structurilor noastre asociative, în așa fel încât puterea de a ne apăra interesele comune să fie mai mare și mai convigătoare.

Consfătuirea de lucru a președinților structurilor asociative reprezentative din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, părţi la Acordul-Cadru, îi încredințează pe toți rezerviștii militari că dispunem de o multitudine de părghii și putem mobiliza eforturile noastre în așa fel încât anul 2019 să aducă împlinirea intereselor și doleanțelor tuturor rezerviștilor militari, indiferent de proveniența noastră instituțională” se mai arată în finalul comunicatului.

Confirmare-bombă: Regele Mihai a primit rentă de la regimul comunist

Rămîne de văzut cît de eficiente vor fi ”pîrghiile” respective în raport cu guvernul PSD-ALDE.

Deocamdată, se pare că foștii spioni au repurtat o mică victorie politică, la începutul acestui an, cînd Biroul Executiv al A.C.M.R.R. – S.I.E a transmis parlamentului un punct de vedere oficial privind propunerea legislativă de acordare a unui statut special Casei Regale, inițiată de Tăriceanu și Dragnea.

Unul destul de nervos, în care se afirmă, între altele, ceva exploziv. Mai exact, confirmarea informației vehiculate pînă acum doar pe surse, potrivit căreia fostul suveran ar fi primit bani de la regimul comunist în toată perioada de după abdicare.

”Cadrele militare în rezervă şi în retragere din Asociaţia noastră apreciază ca inoportună insistenţa cu care unele persoane cu funcţii importante în Parlamentul României încearcă să impună aprobarea iniţiativei legislative privind Casa Regală a României ca „persoană juridică de utilitate publică, autonomă, apolitică şi fără scop patrimonialˮ pentru acordarea unor fonduri financiare permanente de la bugetul de stat şi alte avantaje materiale urmaşilor fostului suveran Mihai I.

Reglementările actuale privind drepturile ce se acordă foştilor şefi de stat sunt clare şi aplicate, inclusiv fostului suveran Mihai I, care a beneficiat de acestea de la abdicare şi până la deces(s.n.). Acordarea unor drepturi pentru urmaşii fostului suveran Mihai I poate fi un pretext ca şi ceilalţi urmaşi ai foştilor şefi de stat să solicite diverse avantaje şi privilegii, prin înfiinţarea unorasociaţii/fundaţii cu acelaşi scop prevăzut în proiectul de lege iniţiat în Parlament.

Simpatiile, convingerile monarhiste, interesele de moment sau conjuncturale ale unor factori de decizie din Parlament nu trebuie să creeze o tensiune suplimentară sau dezbateri care să inflameze societatea românească şi nici să fie transpuse în iniţiative legislative nedorite de majoritatea populaţiei, cu cheltuieli suportate de la bugetul de stat.

Cadrele militare în rezervă şi în retragere din ACMRR-SIE, care şi-au desfăşurat activitatea pentru apărarea României şi promovarea intereselor acesteia rămân devotate poporului şi ţării şi lasă pe istorici şi cetăţenii României să judece modul cum foştii şefi de stat au condus destinul ţării, deciziile luate în momentele cruciale din istorie şi consecinţele unor asemenea decizii, cum ar fi de exemplu cea din 1944 a regelui Mihai când aproximativ 200.000 de militari români au fost predați armatei „eliberatoare” a României şi făcuți prizonieri de război în teritoriul aliatului.

Recunoştinţa faţă de instituţia monarhică a României a fost exprimată, recunoscută până şi de regimul comunist, fapt ce a determinat-o pe regina-mamă Elena să aprecieze că „divorţul” din 1947 a fost unul decent.
Recunoştinţă s-a manifestat când s-a construit la Curtea de Argeş capela-criptă pentru regii României. Recunoştinţă s-a manifestat când s-au asigurat funeralii ca pentru un rege „pe tron”, inclusiv soţiei sale, care n-a fost niciodată regină a României. Recunoştinţă vom manifesta faţă de istoria monarhiei(…)

Încât, apreciem ca suficientă, supraîndestulătoare „recunoştinţa” României faţă de Regele Mihai şi faţă de monarhie în general, dar „Casă Regală” în Republică, unde s-a mai pomenit?

Regele Mihai, da, a fost un fel de rege moral pentru popor, din păcate, nu şi pentru însăşi familia sa, din care a exclus cel puţin doi membri (pe drept sau pe nedrept, asta-i altă discuţie). Aşa încât, având în vedere averile de care dispune familia regală, considerăm că se poate autoadministra, fără participarea bugetară a statului român, fără asigurarea unor servicii din bugetul plătit de contribuabili care poate contribui la altceva în folos public”.

Potrivit revistei asociației, ”Periscop”, la scurtă vreme după remiterea acestui punct de vedere, cei doi inițiatori Dragnea și Tăriceanu, au retras proiectul – care trecuse deja de Senat – din parlament. Simplă coincidență, ori victorie a foștilor spioni?

Autor: Bogdan Tiberiu Iacob

Sursa: corectnews.com

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu