Toate societatile pot fi clasificate dupa criteriul tipului de activitate care genereaza beneficii maxime. Daca beneficiile maxime pot fi obtinute dintr-o activitate productiva, atunci societatea beneficiaza de efectul cumulat al eforturilor de imbogatire a indivizilor care in acest fel contribuie la binele colectiv prin indeplinirea dorintei firesti de a beneficia de mai multe bunuri si servicii. O societate in care activitatea productiva este o modalitate eficienta de imbogatire, fiecare individ contribuie in mod natural la binele comun, asigurand astfel progresul economic si stiintific. Abilitatea societatii de a progresa este independenta de culoarea politica a regimului de guvernare si, in anumite conditii, independenta de forma de organizare politica. Unica conditie care trebuie indeplinita pentru crearea unei societati progresive este ca statul sa fie dispus si capabil sa faca nerentabile orice forme de imbogatire in afara de munca productiva. Formele de transformare a oricarei activitati neproductive intr-o activitate nerentabila includ masuri de ordin punitiv, aplicarea carora trebuie sa conduca la o situatie in care furtul, smenul, spaga, “parandaratul” sunt asociate clar cu riscul major de a face ani grei de puscarie, si masuri de ordin ideologico-propagandistic care trebuie sa asigure ostracizarea “smecherului” care si-a castigat banii prin furt, smen si spaga.
O tara in care cea mai eficienta metoda de imbogatire este activitatea neproductiva este condamnata la regres economic, tehnic si institutional. In anumite tari, cei mai bogati membri ai societatii sunt mafiotii si activitatile cele mai rentabile sunt din categoria crimei organizate. Desi o asemenea tara se afla intr-o situatie destul de neplacuta, ea poate fi depasita prin inlocuirea puterii clanurilor mafiote cu o putere a statului. Cu mult mai grava este situatia in care insusi statul este cel care stranguleaza orice activitate productiva.
O tara in care personajul cel mai bogat este “membru de partid”, iar politizarea vizeaza inclusiv posturile de portari sau menajere, nu mai poate exista o viata economica normala, ceea ce a fost demonstrat in repetate randuri de tarile democratice din Africa Ecuatoriala. Intr-o tara “africanizata”, nimeni nu vrea sa fie brutar sau fermier pentru ca este cu mult mai rentabil sa fii primar, inspector la fisc, sef de partid la nivel local sau membru in vreo structura “de siguranta nationala”. Intr-o tara “africanizata”, nu este rentabil sa produci, este rentabil sa verifici, amendezi, controlezi, spionezi, sa ceri spaga si “taxa de protectie administrativa” acelor producatori care inca nu si-au inchis afacerile. In mod inevitabil, o asemenea situatie face ca progresul sa fie imposibil pentru ca eforturile de imbogatire individuala actioneaza in sens contrar binelui comun.
Orice activitate economica relativ complexa devine imposibila sau deosebit de complicata. Productia autohtona nu se dezvolta, fiind inlocuita cu importurile care se adapteaza mult mai bine mecanismului spagii generalizate. In tara, supravietuiesc doar sectorul comertului cu amanuntul si sectorul care deserveste necesitatile exclusiviste ale clasei parazitare formate din politruci profesionisti.
Degradarea economica nu este unicul efect al “africanizarii” societatii. Poate cea mai grava consecinta este degradarea motivatiei generatiilor tinere. Un tanar care-si propune sa invete bine, sa devina un inginer sau un fermier sau un om de afaceri care sa faca productie de avioane in Romania da dovada de un comportament economic irational si mai devreme sau mai tarziu intelege acest lucru, reprofilandu-se intr-un “membru promitator al tineretului PSD/PNL/PDL” sau intr-un “domn capitan” cu o culoare specifica a ochilor. In consecinta se creeaza o “piramida inversa” a exploatarii sociale: o clasa din ce in ce mai mare de politruci si securisti paraziteaza pe o clasa din ce in ce mai mica a celor care incearca sa produca ceva. Este evident ca o astfel de societate nu poate decat sa regreseze, iar dimensiunea “ciolanului” disponibil pentru fiecare membru al clasei parazitare va fi din ce in ce mai mica. Raspunsul clasei parazitare la o scadere a profitului obtinut din exploatarea celor care se ocupa de activitati productive va fi cresterea “taxelor neformale” in speranta mentinerii nivelului de profit pe care il avea odinioara. In consecinta, se declanseaza un cerc vicios al majorarii presiunii asupra economiei reale care nu mai poate rezista pretentiilor exacerbate ale celor care cer “bani pentru partid” sau “bani pentru campanie”.
Reactia fireasca si rationala a membrilor productivi ai societatii este fie sa-si transfere afacerile in afara Romaniei, fie sa emigreze individual in cautarea unui loc de munca cu un salariu decent si a unei societati care-si respecta contribuabilii. Mai exista inca un tip de reactie rationala pe care societatea romaneasca il va descoperi in curand: membrii productivi ai societatii au capacitatea de a inlocui actualul sistem si actuala clasa politica cu un alt sistem si o alta clasa politica care sa le reprezinte interesele. Momentul acestei mari descoperiri este aproape. Cei care mizeaza pe prostia romanilor se insala amarnic si viitorul apropiat va demonstra acest lucru.
sursa: cronicaromana.ro
Adauga comentariu