Într-un regat departe, departe, trăia un rege bătrân, cunoscut pentru corupția și egoismul său. Poporul era obosit de guvernarea lui nedreaptă și aștepta cu nerăbdare venirea unui nou conducător. Unul pur și fără de păcat.
Într-o zi, un tânăr nobil, cunoscut pentru integritatea și bunătatea sa, a fost ales să devină noul rege. Poporul era în extaz, crezând că a găsit în sfârșit conducătorul perfect. La început, noul rege a adus schimbări minunate: a scăzut taxele, a redistribuit bogățiile regatului în mod echitabil și a asigurat dreptate pentru toți.
Dar, în timp, oamenii au început să observe ceea ce ei au considerat a fi ”defecte”. Noul rege, din dorința de a fi drept, a luat uneori decizii care nu au fost pe placul tuturor. De exemplu, a refuzat să-i favorizeze pe cei bogați, chiar și pe cei care contribuiau la prosperitatea regatului, astfel că unii l-au acuzat de lipsă de pragmatism. Alții au spus că era prea blând cu infractorii mărunți, oferindu-le șansa de a se reabilita, ceea ce a fost interpretat ca slăbiciune.
În curând, vocile critice au crescut. Au început să circule zvonuri că, de fapt, noul rege nu era atât de perfect pe cât părea. Unii au susținut că era naiv, prost sau chiar nebun, pentru că nu înțelegea cum funcționează cu adevărat politica. Alții au început să idealizeze timpurile trecute, amintindu-și în mod selectiv doar de momentele bune de sub vechiul rege – uitând de incompetență, corupție și nedreptate.
În cele din urmă, o parte din popor a început să-l reconsidere pe vechiul rege, să-i acorde o anumită “încredere” – pentru că cel puțin știai la ce să te aștepți de la el. În timp ce noul rege, cu toate bunele sale intenții, a fost găsit cu defecte care l-au făcut să pară mai puțin demn de încredere în ochii multora.
Morala: În căutarea unui conducător perfect, putem să ne pierdem în critici și să-i idealizăm chiar și pe cei mai corupți domnitori din trecut.
Povestea reflectă cum apetitul patrioților pentru perfecțiune duce la discreditarea unui lider cu bune intenții, în timp ce fostul lider corupt este văzut, prin prisma nostalgiei și a așteptărilor nerealiste, ca fiind mai demn de încredere.
În primul rând ar trebui să ne uităm la noi înșine atunci când căutăm președintele de țară ideal. Cu toții avem calități și deopotrivă defecte. Important este ca primele să predomine și să se sprijine pe principii solide, nenegociabile.
Atunci când se referă la Călin Georgescu și ”ceilalți”, propaganda regimului Iohannis țintește trei mari obiective: 1) să arate că CG nu se diferențiază prin nimic de ”ceilalți” și face parte din sistem; 2) să arate că are niscaiva probleme de natură psihiatrică și 3) să arate că servește interesele Rusiei și nu pe cele ale românilor.
Autorii loviturii de stat din 6 decembrie ignoră un lucru simplu. Anume faptul că dorința unei bune părți a populației de schimbare radicală este aproape de la fel de pregnantă ca cea din decembrie 1989. Oamenii s-au săturat până peste cap de corupții din fruntea partidelor și vor pe cineva din afara sistemului. Îl vor pe Călin Georgescu, așa cum apare în fața tuturor: cu multiple calități și, lucru absolut firesc, cu o serie întreagă de defecte. Ei bine, românii sunt gata să închidă ochii la respectivele cusururi, inevitabile oricărui pământean, și să-i acorde încrederea pentru a deveni președinte. Acum ori niciodată.
În acest context, pare inexplicabil de ce o serie întreagă de pretins suveraniști găsesc să-l critice extrem de aspru pe CG, de parcă orice altă alternativă globalistă ar fi de preferat.
Înțelegeți odată pentru totdeauna că jocul s-a terminat. Regele corupt trebuie să plece.
Autor: Adrian Onciu
Adauga comentariu