Analize și opinii

Adrian Câciu: „Consumul la 10 luni înregistrează o contracție de peste 32% față de anul 2019”

Consumul la 10 luni înregistrează o contracție de peste 32% față de anul 2019.

Mai puțini bani pentru consumatori în anul 2020, o criză de încredere creată prin politica publică de comunicare psihotică, restricțiile haotice au condus la o cădere istorică a cererii agregate, cădere care va avea efect cel puțin doi ani de aici înainte.

Pentru faptul că instituțiile statului au fost conduse prost a fost pedepsit atât consumatorul român cât și comerciantul.

Celor care încă mai cred în povestea cu justețea închiderii pietelor le spun doar atat: reglementari erau.
In primăvară, regulile au fost respectate in piețe, se intra controlat, nu foarte multe persoane, chiar daca se formau cozi, se păstra distanța, se purta masca.

De ce nu s-a continuat? Pentru ca instituțiile nu si-au facut treaba.

Iar drept răsplată, au fost închise piețele si pedepsiți producătorii si consumatorii.
Nimeni din instituții, de la poliție până la inspectorii de la primărie sau agricultură nu au fost dati afară pentru ca nu si-au facut treaba.

Vorbeste Orban ca nu sunt producători in piețe?

Pai de ce nu i-au verificat inspectorii lui Oros?

Anii trecuți s-au facut verificari la sânge ca sa fie scoși intermediarii din piețe.
Unii au plecat, altii, cand au vazut că e sat fără câini s-au întors.

Vorbeste de calitatea produselor din piețe?

Habar nu are legea.

Toate produsele din piete trebuie sa aiba același standard ca in supermarketuri. Cine nu respecta trebuie sanctionat, tot de inspectorii lui Oros, iar comercializarea produselor neconforme interzisă. Regula aplicabilă și in supermarketuri.

Sa nu mai spun de persoanele decedate la spitalul Victor Babes din Timisoara. Morții sunt de vina.

Directorul spitalului e bine mersi la fel si doctorul Musta.
De ce?

Autor: Adrian Câciu