C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Moş Martin, un criminal inventat doar pentru a fi împuşcat. “Succesurile” campaniei de manipulare publica cu privire la “pericolul” ursilor carpatini

Scopul campaniei de presa (EvZilei; ProTV, TVR, samd) impotriva ursilor a dat roade: in judetul Suceava oamenii muncii, braconieri de nadejde incep sa “salveze” populatia de aceste fiare care ne fac de rusine… In curand si toti vanatorii Tarii ne vor prezenta actele lor de bravism.

Campania de manipulare publica cu privire la “pericolul” ursilor carpatini, va duce in cele din urma chiar la disparitia speciei de pe meleagurile noastre. In curand veti vedea ca toti vanatorii “nationali” isi vor expune prada fara nicio ezitare in public… iar poporul va aplauda! Dramatic… (Liviu Mihaiu)

Lucian Avramescu: “Acesta este efectul, dar nimeni nu vorbeste de cauze. Braconierii, vanatorii, padurarii , oamenii de afaceri vanatori, sefii de ocoale silvice au vanat tot ce au intalnit in cale lasand ursii fara hrana. Asta este Romania distrugem tot ce atingem furam si jefuim tot ce ne apare in cale iar in urma nostra ramane totul ars si distrus de parca ar fi trupele voievozilor romani care parjoleau si otraveau totul in calea dusmanilor. Romania nu va putea niciodata progresa asa. Saracia, deznadejdea, hotia, marlania, jaful, imbogatirea prin orice mijloace au facut, fac si vor face parte din patrimoniul nostru cultural, astia suntem, asta putem. Din pacate cetatenii din occident mai au si dreptate in ceea ce spun despre romani”.

Vânătorii, acuzaţi că folosesc portiţe legale şi acte false pentru a împuşca anual sute de urşi complet protejaţi

Vânătorul aşteaptă lăsarea întunericului. Ascuns într-un observator cu ferestre mici, folosit pentru a monitoriza comportamentul animalelor, se uită la ceas – 9.40 pm. Este frig şi zăpada e destul de groasă. A nins mult în ultimele zile. Ursul apare. Este un mascul mare, de cel puţin 12 ani. Bărbatul simte imediat emoţia vânătorii. Duce arma la ochi, ocheşte printr-una dintre ferestre şi apasă pe trăgaci. Ursul nu are nicio şansă. Moare pe loc. Glonţul i-a pătruns direct în inimă şi sângele începe să-i curgă din rană.

“Am cerut un mascul mare şi bătrân. Mi l-au dat. Sunt foarte mulţumit. Mă voi întoarce în toamnă, să vânez capre negre”, spune Fernando Pancorbo, un spaniol de 66 de ani care vânează de peste jumătate de secol.

Vânători din toată lumea, atraşi de numărul mare de urşi bruni ce trăiesc în România, vin aici dispuşi să plătească până la 20.000 de euro ca să împuşte un exemplar. Trei sute de urşi au fost omorâţi pentru distracţie doar în 2010.

Distracţie perfect legală, în ciuda faptul că Uniunea Europeană consideră că aceste animale sunt pe cale de dispariţie şi le-a inclus pe lista roşie a speciilor complet protejate. Cum este posibil aşa ceva?

Problema fundamentală constă într-o excepţie a legislaţiei europene, care permite uciderea acelor exemplare care sunt periculoase sau care distrug proprietăţile oamenilor. Managerii fondurilor de vânătoare au sesizat portiţa legislativă şi exagerează sau pur şi simplu crează rapoarte false referitoare la distrugerile cauzate de urşi. Încasează apoi bani frumoşi din taxele pe care le cer vânătorilor străini pentru a omorî animalele considerate, teoretic, periculoase.

Excepţia poate fi aplicată doar dacă se demonstrează că uciderea urşilor selectaţi nu afectează numărul total al populaţiei. Deşi grupurile de interese susţin că situaţia este sub control, la nivelul ţării nu există niciun sistem clar de a număra animalele şi de a le monitoriza comportamentul.

În consecinţă, vânătorii au dreptul să împuşte urşii aproape după bunul lor plac, speculând portiţe legale şi un sistem de managment al urşilor care îi avantajează.

Autoritatea care decide dacă un urs trebuie omorât este Institutul de Cercetări şi Amenanjări Silvice (ICAS), o instituţie publică condusă de preşedintele unei asociaţii mari de vânătoare. Aceasta adună rapoartele trimise de cele câteva sute de asociaţii de vânătoare existente în toată ţara – asociaţii ale căror venituri sunt generate de activităţi de vânătoare – în legătură cu numărul urşilor existenţi în România şi cu daunele pe care le provoacă.

Pe baza acestor informaţii, ICAS a propus Uniunii Euopene ca 340 de urşi să fie împuşcaţi anul acesta. După ce a cercetat că toate procedurile legale au fost îndeplinite, UE a aprobat cota şi ministrul mediului şi pădurilor a dat undă verde vânătorii.

Cum multe voci condamnă neclaritatea sistemului şi conflictul evident de interese, am decis să văd cu ochii mei cum arată o reclamaţie de daune pe baza căreia ICAS aprobă uciderea unui urs.

Am luat legătura cu Romsilva, singura instituţie de stat care administrează fonduri de vânătoare în majoritatea judeţelor din ţară. Am ales la întâmplare judeţul Argeş, care anul trecut a primit aprobarea ICAS să împuşte 23 de urşi. Pentru această zonă, Romsilva avea dreptul să recolteze 12 animale pe baza a şase reclamaţii de daune trimise de primăriile locale şi semnate de primari.

“Nu am semnat niciodată aşa ceva. Nu am mai avut probleme cu urşii în ultimii zece ani”, spune Ion Năftănilă, primarul din Albeştii de Muscel, când i-am spus că semnătura lui apare pe unul dintre documentele deţinute de Romsilva.

Am vorbit apoi cu Eugeniu Pătru, primarul din Pietroşani, a cărui plângere există de asemenea în dosarul Romsilva. “Am făcut o reclamaţie în vara anului 2009. Nu am mai trimis nimic de atunci, deoarece nu au mai existat probleme”, spune el.

Ceilalţi trei primari cu care am discutat au recunoscut că au avut unele incidente cu urşii în satele de care se ocupă şi că au trimis sesizări către Romsilva în acest sens.

Cum sondajul meu referitor la reclamaţiile legate de daune a scos la iveală nereguli clare, ce măsuri ia ICAS pentru a verifica veridicitatea rapoartelor primite de la administratorii fondurilor de vânătoare? “Verificăm maximum 20% din dosarele pe care le primim. Adevărul informaţiilor incluse este responsabilitatea celor care le trimit”, spune Ovidiu Ionescu, şeful ICAS şi preşedintele asociaţiei de vânătoare din Braşov, care anul aceasta a primit o cotă de 12 urşi, cea mai mare din judeţ.

Ionescu afirmă că poziţia sa în cadrul asociaţiei din Braşov nu-i compromite munca pe care o face la ICAS. “Dacă aş fi fost implicat în numărarea urşilor în cadrul organizaţiei mele, aş fi avut un conflict de interese. Dar din moment ce nu iau parte la acest proces, nu este nicio problema”.

Ce proceduri există, aşadar, pentru a confirma veridicitatea reclamaţiilor? Potrivit legislaţiei române, plângerea trebuie depusă la primăria locală în 24 de ore de când a avut loc paguba. Odată ce a fost înregistrată, o comisie specială – formată din un reprezentant al ministrului mediului, un membru al Agenţiei de Protecţie a Mediului (APM) şi oficiali ai primăriei şi ai managerului fondului de vânătoare – trebuie să meargă la locul faptei, să o evalueze şi să identifice ursul care a creat probleme.

Deşi procedura pare bine structurată, realitatea este cu totul alta. “Vin să verifice daunele în mai puţin de jumătate din cazuri. Dacă un urs a mâncat o oaie, ce mai trebuie să verifice?”, spune Remo Mateescu, vice-primarul din Corbeni, judeţul Argeş.

Problema este că, atât timp cât administratorii fondurilor de vânătoare au un interes economic sa obţină derogările de la UE, tentaţia de a supraestima sau chiar de a inventa daune create de urşi este mare.

“În Vrancea, am văzut aproximativ zece reclamaţii identice, scrise de administratorii fondurilor de vânătoare, care erau semnate în orb de primari şi săteni”, afirmă Silviu Chiriac, reprezentantul APM Vrancea.

Protrivit acestuia, plângerile fabricate de administratori arată că există pagube, fără însă a le cuantifica sau a încerca să identifice acei urşi care le-au creat. Într-adevăr, reclamaţiile din judeţul Argeş nu aveau decât câteva rânduri, spuneau doar că urşii au mâncat oi sau că au distrus livezi, şi cereau autorităţilor să facă ceva în acest sens.

Continuarea investigaţiilor a scos la iveală faptul că nimeni nu se ocupă, la nivelul întregii ţări, de monitorizarea daunelor create de urşi şi că ministrul mediului şi pădurilor nici măcar nu ştie ce venituri generează activităţile de vânătoare. S-a ajuns astfel la situaţia în care un vânător, dispus să scoată din buzunar mii de euro, are dreptul legal să omoare un animal protejat.

“Mărimea ursului pe care-l împuşcă depinde de câţi bani are în buzunar. Cred că mai puţin de zece la sută din urşii vânaţi sunt chiar cei care au creat probleme. Este de fapt o vânătoare de trofee”, spune Chiriac de la APM Vrancea. În ciuda suspiciunilor legate de modul în care sistemul de excepţii al UE funcţionează în România, Ctibor Kocman, reprezentantul Comisiei Europene care se ocupă de aceste probleme, spune că nu poate face nimic până când nu are dovezi clare că populaţia totală de urşi este afectată de cota aprobată.

“Am dubii legate de metodele ştiinţifice pe care România le aplică în managementul urşilor. Nu putem interzice vânătoarea pentru că nu avem dovezi legate de efectele negative ale cotei asupra acestora”, spune Kocman. Vechea Lada Niva scârţâie din toate balamele pe măsură ce înaintează pe drumul forestier plin de gropi din valea Păstrăvar, în munţii Harghita. Peisajul idilic ce ne înconjoară se întrerupe brusc când pătrundem într-o zonă complet defrişatăs. Doi căpriori îşi ridică capetele şi se uită la noi din spatele cioturilor unei foste păduri.

“Staţi”, spune pădurarul cu păr grizonat, care şi-a petrecut toată viaţa prin păduri. Se dă jos din maşină şi se uită la nişte urme care se duc sus pe deal. “Acolo-i o trecătoare de urşi”.

Sare peste un părâu şi, cu mâinile în buzunare, priveşte cu atenţie urmele. “Sunt vechi. Ursul a trecut pe aici acum trei zile”. Se apleacă, ia o crengută şi măsoară urma. “Douăzeci şi patru de centimetri. E un mascul tânăr, de patru sau cinci ani. Are bârlogul mai sus”, spune, arâtând cu mâna spre pădure.

Mă simt de parcă stau lângă Winnetou, faimosul indian din romanele lui Karl May. Dar pentru el nu este decât rutina unei zile obişnuite de muncă. Treaba lui este să monitorizeze şi să numere animalele din această zonă administrată de Romsilva. Numărul urşilor care trăiesc în România este de mulţi ani subiect de dispută, iar estimările variază extrem de mult. Administratorii fondurilor de vânătoare susţin că există 7.800 de exemplare, ceea ce înseamnă că aici se află 40% dintre toţi urşii din Europa, cu excepţia Rusiei. Minsterul mediului şi pădurilor spune că numărul lor a rămas constant în ultima decadă, la 6.000-6.500, şi este cu aproximativ 2.000 mai mare decât populaţia optimă dorită. La polul opus, câteva organizaţii non-guvernamentale au afirmat, în urmă cu câţiva ani, că nu au rămas mai mult de 3.000 de urşi în toată România.

Unul dintre motivele principale pentru care estimările variază atât de mult este că metoda folosită pentru numărarea animalelor nu ia în calcul unele tendinţe observate în comportamentul acestora.

“Autorităţile române nu au nicio idee despre modul în care este structurată populaţia de urşi sau despre ratele de supravieţuire ale puilor de urs. Toate estimările lor sunt pur şi simplu presupuneri”, spune Csaba Domokos, expert în domeniul urşilor la asociaţia non-guvernamentală Milvus Group şi membru al Grupului de Lucru pentru Conservarea Carnivorelor Mari din România, care oferă consultanţă ministerului mediului.

Critic, acesta consideră că autorităţile nu ştiu de fapt dacă vânarea urşilor afectează sau nu dezvoltarea speciei. Ori Uniunea Europeană spune clar că, atunci când cere obţinerea unor derogări, România trebuie să demonstreze că nu ameninţă evoluţia populaţiei în ansamblu.

Oficial, avem un plan de management al urşilor, aşa cum au solicitat autorităţile europene. Dar Domokos avertizează că acesta are la bază date care nu pot fi verificate şi care nu au fost făcute publice în publicaţii ştiinţifice internaţionale. “Toate metodele incluse în acest plan se bazează pe informaţii despre care nu ştim dacă sunt adevărate sau nu. Cifrele care rezultă sunt, prin urmare, complet nerelevante”, spune el.

Ecologiştii susţin că estimările autorităţilor legate de numărul urşilor sunt umflate artificial deoarece au la bază cifrele primite de la administratorii fondurilor de vânătoare şi sunt evaluate de o instituţie condusă de preşedintele unei asociaţii mari de vânătoare. Aceştia afirmă că există un conflict clar de interese, deoarece vânătorii sunt de fapt cei care numără prada.

Dar Ionescu de la ICAS insistă că scopul lui este chiar să crească numărul urşilor din România. Spune că managerii fondurilor de vânătoare iau măsuri care să îmbunătăţească natalitatea şi ratele de supravieţuire ale puilor de urs. ”Dacă fiecare urs reprezintă un potenţial şde venituriţ de 5.000 de euro, interesul meu este să scad braconajul şi să-l protejez, pentru că-mi aduce valoare. Dacă o specie e protejată, ea nu mai este valoroasă pentru mine, deoarece nu poate fi vânată”, spune Ionescu.

Ecologiştii se tem însă că unii administratori umflă cifrele ca să demonstreze că uciderea câtorva urşi nu va afecta populaţia per ansamblu.

“Numărul urşilor a crescut anual doar pe hârtie”, spune Chiriac de la APM Vrancea, care coordonează în prezent proiectul de 500,000 de euro Lifeursus, a treia iniţiativă referitoare la carnivore mari, finanţată de Uniunea Europeană. Scopul proiectului este implementarea celor mai bune practici pentru conservarea celei mai mari populaţii de urşi din România, în zona central-estică a Carpaţilor Orientali, în judeţele Vrancea, Covasna şi Harghita.

“Dacă Vrancea şi Covasna împart aceiaşi urşi, cum este posibil ca noi să demonstrăm că avem doar 300 de urşi şi Covasna să spună că are de două ori mai mulţi? Cu cât spun că au mai mulţi urşi, cu atât mai mare este cota de recoltare”, spune Chiriac.

Ministerul mediului şi pădurilor admite că verifică doar aleatoriu, prin intermediul APM-urilor, cifrele pe care managerii asociaţiilor de vânătoare le trimit ICAS. ”Din estimărilor noastre, eroarea este de 20%. Au fost urşi care au traversat 14 fonduri de vânătoare şi au putut fi număraţi de 14 ori”, spune Jozsef Both de la APM Harghita. (MUNTEANU MAGDA – jurnalul.ro)

Related Posts

3 Responses “Moş Martin, un criminal inventat doar pentru a fi împuşcat. “Succesurile” campaniei de manipulare publica cu privire la “pericolul” ursilor carpatini”

  1. XYZ says:

    IMI VINE SA VOMIT DE SCIRBA CA-S ROMAN….

  2. cetateanul turmentat says:

    e asa vechi subiectul…….dar o sa comentez aici ce am comentat si acolo….
    Mda, bine documentat acest articol cu o singura exceptie pe care o voi expune mai jos. Se vede treaba ca doamna jurnalist face parte din aceeasi structura de gandire gen CIA. Ea se documenteaza in sprijinul teoriei pe care si-a elaborat-o dinainte de a face ancheta. Astfel ca, odata stabilit subiectul, a cautat doar acele dovezi prin care sa-si sustina teoria la fel ca orice alta propaganda de razboi. La ce ma refer aici? Pai exceptia de care aminteam sus este lipsa intrebarii DE CE ….sunt in articol doua argumente care ar fi trebuit s-o puna pe ganduri…..DE CE 40% din toata populatia de ursi din UE e la noi si apoi, DE CE trebuie ca UE sa-si dea cu parerea cati ursi trebuie impuscati la noi in tara. Faptul ca nu o duce capul sa faca o ancheta si asupra camioanelor care au sosit in tara in ultimii 10 ani cu ursi si lupi din alte state UE, e o dovada clara de pupincurism la adresa UE cu vadit scop de defaimare a romanilor si continuarea politicii de scandalizare pe orice subiect.

  3. admin says:

    O atitudine total gresita! De ce sa identificam zeci de milioane de oameni cu actiunile si atitudinea catorva indivizi. @XYZ poti spune ca-ti este scarba de niste scarbe de oameni, cati iti repugna gandirea si actiunile lor, ca ceea ce au facut este o stare normala a lucrurilor pe care societatea in ansamblu a uitat sau a renuntat sa o mai apere, sa aduci argumente si eventual sa propui solutii, sa iei atitudine. Afirmatia ta este un nonsens din punct de vedere logic si daunatoare atat tie cat si celor care nu gandesc sau au uitat sa gandeasca, eventual iti “sorb cuvintele”ca pe niste adevaruri absolute. Este un comentariu care dpdv normal, moral, formal nu are ce cauta pe un site care se numeste GANDESTE.org decat daca este trecut la rubrica: NU FACETI CA EI!

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss