C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Deutsche Welle: Integritatea care discriminează

Nimeni nu poate spune că ar fi scăzut corupția în România, dar știm că o mulțime de oameni cu dare de mână și-au disimulat participarea la diferite afaceri pentru a candida și a face politică.

moartea cu coasa

În Camera Deputaților a fost adoptată marți o lege care îmblânzește regimul incompatibilităților pentru membrii Parlamentului cât privește activitățile lor comerciale. Mai exact a fost introdusă o precizare menită să limiteze interdicția numai la acele firme care ”desfăşoară sistematic şi efectiv activităţi comerciale”. Până acum erau incluse toate societățile comerciale chiar dacă practic acestea ar fi fost înghețate sau dacă cei vizați nu ar fi avut în cadrul acestora decât o activitate fictivă.

Ni se pare că modificarea adoptată nu atinge fondul problemei. E posibil ca inițiatorii să fi avut în vedere cazuri particulare în care unii dintre parlamentari au fost vizați de ANI din cauza unor firme inactive. Dar acesta e un subterfugiu și nu un mod de a legifera.

Întrebarea de fond este aceasta: de ce în România un comerciant nu poate fi deputat sau senator? De exemplu, proprietarul unui restaurant, care își cunoaște clientela din cartier și care este la rândul său cunoscut, nu ar putea candida la o funcție publică până nu își deleagă în prealabil întreaga afacere. Contabilul care îi face socotelile sau barmanul care prepară băuturile pot, teoretic, să candideze, dar el, proprietarul afacerii, nu. Din momentul în care legile ”integrității” au fost adoptate în România, politica a fost izolată într-un soi de cameră sterilă ca să nu ia microbii care circulă în mediul ”infestat” al tranzacțiilor de tot soiul. Dar interdicția nu îi privește doar pe bancheri, pe proprietarii marilor și mai micilor afaceri, ci chiar și pe un comerciant persoană fizică.

Interdicția este descrisă în amănunțime în mai multe legi în așa fel încât să nu existe nicio scăpare. Ea e cuprinsă într-o lege destinată anume combaterii corupției, dar și în statutul deputatului și senatorului sau în legea Agenției de Integritate.

Ar fi greu de spus ce rezultate etice vor fi avut aceste interdicții. Nimeni nu poate spune că ar fi scăzut corupția în România (destui susțin contrariul), dar știm că o mulțime de oameni cu dare de mână și-au disimulat pur și simplu participarea la diferite afaceri pentru a candida și a face politică. În definitiv, dacă nu ai o minimă independență materială nici nu poți face politică. Am văzut doar la ce practici penibile erau nevoiți să recurgă cei care nu aveau bani de campanie și care deveneau, vrând-nevrând, clienții celor care îi îndatorau. Dar până să ajungi în campanie, politica pretinde cheltuieli mari pe care nici nu le poți contabiliza: telefoane, ieșiri în oraș, deplasări, simpozioane, garderobă etc. Politica democratică de azi e – în fapt și contra propriilor principii – brutal inegalitară, fiind practic interzisă celor care nu dispun de resurse mult peste medie.

Revenind la interdicțiile legale, ele au fost conturnate prin artificii legale. Au fost și dintre aceia care nu au luat interdicțiile în serios și s-au trezit că sunt anchetați de ANI, uneori pentru vreo firmă care nu mai funcționa de ani buni, dar care figura în acte, dar ambițioșii adevărați au știut să-și disimuleze afacerile. Prin urmare artizanii ”integrității” nu au reușit să obțină nimic, nefăcând decât să complice viața oamenilor și să producă cel mult un spectacol steril al ”exigenței publice”.

Dar mai înainte de a judeca rezultatele practice ar trebui să vedem ce temeiuri teoretice ar putea avea o asemenea interdicție. De ce ar fi indezirabil în Camera Deputaților un comerciant persoană fizică? Un buchinist, de exemplu, care își etalează volumele prăfuite pe treptele de la Universitate?

Înțelegem prea bine că personajul ipotetic nu ar ajunge deputat niciodată, chiar dacă nu ar fi vizat de nicio interdicție, dar să ne facem o clipă că uităm minciuna egalitară a societății și să cercetăm în ce constă ”culpa” comerțului pe care îl întreprinde. Care este incompatibilitatea? Faptul de a cumpăra și a vinde cărți îl împiedică să gândească la binele comun? Îl închide ermetic în perspectiva egoistă a interesului personal? Îl privează de empatie? Dar, în acești termeni, nimeni nu ar fi cu adevărat compatibil și ideea însăși de reprezentare ar fi de negândit, căci nimeni nu poate face cu totul abstracție de sine.

Sau poate se tem artizanii ”integrității” că buchinistul ar sfârși prin a-și deschide un chioșc în incinta Parlamentului? Asta ar putea fi o temere realistă, dar ar fi cea mai mică problemă. Oricum, dacă cercetăm cum s-au deschis ”cantinele” din Parlament, vom găsi cu siguranță ”relații”, care nu intră pe radarul legilor anticorupție.

Ceea ce dorim să spunem este că regimul incompatibilităților este excesiv și mai ales este neargumentat. Nicăieri legiuitorul nu a explicat care ar fi răul care ar decurge din prezența unui comerciant în Parlament și nu a unui comerciant disimulat cum se întâmplă frevcent, ci a unuia declarat, care nu își poate ascunde conflictul de interese. E mult mai ușor să te ferești de cel ale cărui interese sunt expuse la vedere decât de acela care pretinde a fi altcineva decât este.

Conchidem că există aspecte în legile incompatibilității care ar trebui rediscutate pe fond și nu doar cârpite pe ici pe colo. Ele intenționează să izoleze politica de mediul de afaceri, dar în realitate asistăm doar la o discriminare îndreptată împotriva micului comerciant și mai ales a celui cinstit. Marile corporații sunt reprezentate în camerele de comerț, care (deși nu mai au locuri parlamentare din oficiu ca în Constituția de la 1923), exercită o permenantă și puternică influență asupra politicii românești. Dar micile afaceri sunt private de orice reprezentare politică.

Autor: Horatiu Pepine

Sursa: Deutsche Welle

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss