C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Corina Crețu amenință un primar cu DNA: ”Oare nu se gândește nimeni de la DNA să o investigheze?”

Comisarul european, Corina Crețu (PRO România), nu a fost invitată să ia cuvântul la deschiderea oficială a sărbătorii câmpenești Sâmbra Olilor. După ce a dat cuvântul premierului Dăncilă, primarul orașului Negrești Oaș, Aurelia Fedorca, a refuzat să dea cuvântul celorlați invitați, motiv pentru care Corina Crețu s-a înfuriat, a luat microfonul și a transmis salutări oșenilor prezenți la Sâmbră.



Crețu s-a supărat și a atras atenția că ”Sâmbra nu este a partidelor politice!”. “Este inadmisibil să ai un reprezentant în Comisia Europeană, pe care să nu îl saluți, doar pentru că ești în campanie electorală! Toate investițiile, de 85%, de care vi s-a vorbit aici au fost aprobate din fonduri europene. Numai bine vă doresc, sănătate și succes!”, a transmis Corina Crețu.

Corina Crețu a postat ulterior următorul mesaj pe Facebook: „Dacă doamna primar de la Negrești Oaș nu a considerat civilizat să mă salute, oare nu se gândește nimeni de la DNA să o invesigheze? Sincer, în ce țară trăim? Numai dvs. vă puteți exprima opinia la vot, în 26 mai!!!”, a scris Crețu. Mesajul a fost ulterior șters de Corina Crețu.

Autor: Mihai Cistelican

Sursa: Stiri pe surse

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss