C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Alexandru Petria: ”Un fascist fericit”

Te seacă faptul că opțiunea ta politică a fost perdantă la alegeri.



Te înăbușă că la serviciu trebuie să înghiți mizerii și mizerii, cu toate că, probabil, ai un salariu ce nu-ți încrețește neuronii cu ce o să pui pe masă, cu hainele sau taxele de studii ale copiilor.

Te simți împlinit și, ciudat, în aceeași proporție de gol, de nemulțumit. Iar insatisfacția te roade cu progresia unui cancer, pas după pas, implacabil. Dacă și nevasta te înșală ori ai penisul micro, sau dă rateuri ori nu se mai scoală, ți s-au deschis porțile iadului psihic în casă. Și te consideri nedreptățit, furat, inutil sub staniolul colorat al prosperității. Te doare mai abitir deoarece înțelegi că, de fapt, ești un ratat împachetat în aparența fericirii, cu speranțele storcoșite de un bocanc invizibil. Erecția nu stă în consistența contului bancar, cum nici dragostea și fidelitatea nevestei ori rezultatele școlare ale odraslelor. Ai nervii ca o cuctă pe aragaz, stai să explodezi, cauți o ieșire, o eliberare urgentă, precum atunci când te taie pișarea. Iar calea cea mai facilă e ura, defularea prin ea, pe seama țapilor ispășitori. Îți transferi vina neputințelor pe seama semenilor, îi infierezi de vinovați pentru hăul tău interior. Și cine-s vinovații? Cei din alte partide, cei mai săraci decât tine, că de șefi nu te-ai lega, să nu-ți periclitezi situația.

Ești revoltat și începi să participi la proteste în neștire. Dar vezi că nu se schimbă nimic, adversarii tăi politici merg pe drumul lor, le mai stai puțin în față, îi împiedici un strop, însă ei rămân stăpânii jocului. Este strigător la cer- tu ești superior, te evaluezi. Ei niște ploșnițe, flegme pe caldarâm, convingerea în tine are și turnulețe.

Umilința de acasă plus umilința de la proteste te radicalizează. Nu te mai satisface să-ți urli lozincile în piețe, vrei mai mult, ca dependentul de heroină, începi să urmărești politicienii pe stradă, până acasă, să-i ataci verbal, să le lipești afișe pe ușile garajelor, să dai câte un picior vreunui cerșetor de pe stadă, un pumn lângă un boschet, când nu e nimeni în preajmă, să bodogănești pentru ștergerea ajutoarelor date celor defavorizați de soartă.

Sunt puturoși și proști, cu siguranță.

Protestezi, protestezi și nimic, nada, niet, fuck you. Ești de unde ai pornit și ca tine nu-s grămezi prea numeroase. Îți dorești o nouă etapă, ei să nu-ți mai apară în ochi. Să-i ștergi de pe fața pământului, cum te-ai debarasa de gunoaie. Curățenie. Fierbi. Tu sau ei. E care pe care. Existența lor îți ucide zilele, crezi. Logic, n-ai altă soluție- îi omori, ca tu să-ți recapeți liniștea. Mai devreme sau mai târziu o să dai cu bâta în cap unuia, o să apeși pe trăgaciul unei arme.

Ai ajuns un fascist fericit, nu știu dacă știi.

Autor: Alexandru Petria

Sursa: Alexandria Petria Facebook

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss