Politică

Secretul lui Ludovic Orban

Guvernul pregătit de acesta a fost ținut la mare secret. Până ieri. Ieri am aflat componența viitorului Executiv. Dacă va fi să fie. Dacă, în final, partidele care au susținut moțiunea de cenzură îl și omologhează în Parlament. Iar guvernul ținut până ieri la mare secret reprezintă o surpriză totală. Și bulversantă. Guvernul Orban este un guvern fantomă. Alcătuit, cu o singură excepție, din persoane care nici în interiorul partidului și nici în Parlament nu au avut legături cu domeniile în care sunt astăzi repartizate. Și voi explica în ce fel a fost posibil acest lucru.



Un partid politic care se respectă cât de cât, aflat în opoziție, se pregătește permanent pentru eventualitatea în care va avea șansa să preia guvernarea. De aceea, partidele politice și-au organizat comisii de specialitate. Aceste comisii de specialitate acoperă toate domeniile posibile de activitate ale unui guvern virtual. Analizează măsurile luate de cei aflați la putere, identifică erorile, formulează critici și elaborează politici alternative. Numai în aceste condiții, un partid care se respectă și care îi respectă pe cetățenii țării face în mod responsabil opoziție și se pregătește pentru a guverna tot responsabil. În plus, un partid parlamentar cum este PNL participă prin senatorii și deputații săi la activitatea comisiilor din Legislativ. Și acestea sunt comisii de specialitate. Care acoperă întregul evantai al activităților pe care prin intermediul guvernului le întreprinde statul român. Și în aceste comisii, ca și în cele de la nivelul partidului, se afirmă specialiștii din domenii specifice, care formulează politici, pe care le implementează atunci când vin la putere. M-aș fi așteptat la o construcție guvernamentală care să respecte această regulă elementară.

În realitate însă, dintre 16 miniștri pe care Ludovic Orban îi are în vedere pentru guvernul său, unul singur, Liviu Brătescu, propus pentru Ministerul Culturii, a condus o comisie de specialitate a partidului. Atenție: niciunul dintre ceilalți miniștri, 15 la număr, nu și-a consacrat în perioada anterioară timpul și eforturile, pentru a se pregăti într-un domeniu dat sau pentru a-și aduce vreo contribuție, fie în comisiile de specialitate ale partidului, fie în comisiile de specialitate din Parlament. Informația șocantă pe care o prezint acum poate fi verificată de oricine.

De mai multe ori în ultimii trei ani am remarcat în intervențiile mele publice amatorismul uneori de-a dreptul hilar de care dădeau dovadă reprezentanții PNL, atunci când formulau critici, unele îndreptățite, la adresa modului în care se guvernează. Și nu de puține ori i-am întrebat în platourile de televiziune în cursul dezbaterilor pe reprezentanții PNL dacă în acest partid mai există sau nu comisii de specialitalitate. Și dacă în aceste comisii, în ideea că lucrează cu o anumită frecvență, se dezbat în mod serios măsurile luate de Guvern, sunt formulate critici bine argumentate și sunt concepute alternative. Mereu răspunsul a fost afirmativ, dar fără a fi și argumentat. A fost o simplă bănuială de-a mea care, din păcate, iată, s-a confirmat. Comisiile de specialitate ale PNL nu au funcționat. Ele au fost concepute pur și simplu pentru a fi puse într-o vitrină pe site-ul partidului.

Spre surprinderea mea, nu au fost aleși pentru pozițiile de viitori miniștri nici liberalii care au condus sau au făcut parte din comisiile de specialitate ale Parlamentului. Carevasăzică PNL, prin Ludovic Orban, aruncă în teren o echipă neantrenată, neîncălzită și total nepregătită să joace la nivelul exigențelor impuse de angajamentele pe care acest partid și le-a asumat. Acest detaliu nu este un simplu detaliu. Informația certă pe care o prezint mai sus, care, repet, poate fi verificată de oricine în numai cinci minute, ne demonstrează că Ludovic Orban intenționează să vină la guvernare din întâmplare. Și să conducă Executivul României după ureche. Cu oameni aleși după cu totul alte criterii decât criteriile competenței. Dacă membrii cabinetului său ar fi fost oameni de ispravă, ei și-ar fi demonstrat priceperea, pregătirea, inteligența practică fie în comisiile de specialitate ale paridului, fie în cele ale Parlamentului. Dacă acest guvern va trece, în plan politic distracția va fi maximă. Din punctul de vedere a intereselor cetățeanului însă, daunele vor fi și ele maxime.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog