A fost pedepsit exemplar pentru ca nimeni să nu mai îndrăznească în viitor să facă ce a făcut el. Și, probabil, pentru a i se închide și lui însuși gura. După ce fostul ministru al Comunicațiilor a făcut un denunț la Washington, adresat Procurorului General al Statelor Unite, care vizează înalți demnitari americani, Tribunalul din Ilfov a luat decizia, deloc întâmplător, de a-l mai ține după gratii cel puțin un an. Și, implicit, sub o strictă supraveghere.
Faimosul ”culoar” a funcționat. Culoarul din Justiție. Așa cum l-a denumit Daniel Dragomir, unul dintre foștii șefi ai SRI. Spre deosebire de generalul Dumitru Dumbravă, care i-a spus ”câmp tactic”. La numai o zi după ce a devenit public faptul că fostul ministru al Comunicațiilor a făcut un denunț penal la Procurorul General al Statelor Unite împotriva a doi ambasadori americani în România și a două mega-societăți, legat de afacerea Microsoft și de presiunile exercitate pentru semnarea și virarea ilegală a zeci de milioane de euro, Tribunalul din Ilfov a luat o decizie fără precedent.
A anulat sentința judecătorească prin care Gabriel Sandu urma să fie pus în libertate în baza deciziei comisiei de eliberări condiționate din penitenciar, din care întotdeauna face parte și un judecător de drepturi și libertăți, a răspuns pozitiv recursului formulat de procurorii DNA și a decis – asta este fără precedent – ca fostul ministru al Comunicațiilor să nu mai poată solicita punerea în libertate decât peste un an. Nici celui mai periculos criminal nu i s-a mai întâmplat așa ceva. Gabriel Sandu ispășește o pedeapsă de trei ani pentru implicarea sa în afacerea Microsoft, iar atunci când a fost reținut de DNA a făcut public faptul că nu acceptă să devină țap ispășitor pentru toți demnitarii statului care au participat a jaful Microsoft. Ulterior a făcut plângeri și denunțuri penale, care există la DNA, dar nu au generat anchete, acestea trimițând, cu probele aferente, la Traian Băsescu, la Emil Boc, la conducătorii Microsoft, la Elena Udrea și – sau mai ales – la trei ambasadori aflați în România, doi dintre aceștia reprezentând Statele Unite. Gabriel Sandu susține și oferă în acest sens probe, aflate în posesia DNA, că toți aceștia au format un grup criminal organizat, care a fraudat zeci de milioane de euro. Întrucât autoritățile din România nu au reacționat și nu au verificat denunțurile sale, el s-a adresat atât Procurorului General al Statelor Unite cât și președintelui Donald Trump. Și iată, a fost pedepsit cu promtitudine.
Dincolo de drama unui om, care este aruncat după gratii și pedepsit chiar de sistemul pe care l-a slujit până la un punct și căruia i-a umplut buzunarele cu bani furați și care apoi s-a împotrivit continuării acestei fărădelegi, motiv pentru care se și află unde se află și dincolo de decizia luată ieri de un judecător de la Tribunalul lfov, în mod obligatoriu trebuie să observăm că sistemul ticăloșit continuă să funcționeze. Dacă lucrurile ar sta altfel, atunci cu certitudine astăzi Gabriel Sandu ar fi liber și, în libertate fiind, ar putea denunța pe toate posturile de televiziune uriașa fraudă denumită Microsoft și traficul de influență exercitat de trei ambasadori, doi ai Statelor Unite și unul al Austriei. Au fost instituții și persoane interesate să-i închidă cumva gura. Și să-l avertizeze să se oprească. Omerta a funcționat.
Dar asta înseamnă, nici mai mult nici mai puțin, că în ciuda deciziilor Curții Constituționale, în ciuda uriașului scandal generat de parteneriatul ilegal SRI-DNA, moșit de Traian Băsescu, în ciuda declarațiilor venite din toate părțile din interiorul aparatului de Justiție și de la vârful SRI că nu mai există un câmp tactic, că deciziile judecătorilor nu mai sunt influențate, că nu se mai dau sentințe politice, iată că totul a fost infirmat. Și încă la lumina zilei. În cazul lui Gabriel Sandu, câmpul tactic a funcționat la perfecție.
Autor: Sorin Rosca Stanescu
Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog
Toti judectorii si procurorii cu studii Soros AFARA din magistratura !