Nu doar zăpezile şi viscolul au făcut să ne crească nivelul adrenalinei. Nu doar victoria şchioapă în alegeri a lui Traian Băsescu ne-a lăsat un gust amar.
Nu doar vânătoarea de dezertori şi formarea unei noi majorităţi parlamentare, ca un fel de “oaste de strânsură”, şi cârpăceala noului guvern Boc ne-au indus o stare de lehamite. Cel mai tare ne-a iritat faptul că Revoluţia din 1989, cu morţii, răniţii, disperaţii, naivii şi inocenţii ei, a fost furată şi anexată de un partid. Ce tot clamează apartenenţa la o “dreaptă” de pripas (PPE) şi un “anticomunism” de mucava. Este vorba despre eforturile, nici măcar discrete, ale PDL şi ale susţinătorilor lui. De a sustrage simbolurile unei mişcări de masă, în 1989 – care nu a fost de partid – dar care a condus la schimbarea regimului PCR-ist din România.
Toată gargariseala ante şi postelectorală – dar găsibilă şi în retorica liderilor vizibili ai PDL, de tip Boc, Videanu, Flutur&Co.
– cu virtuţile “dreptei” (“lor”, dreapta a ajuns un fel de SRL, ca şi “anticomunismul” “lor”, pe liste, noi şi doar ai noştri, aprobate etc.) este o mascaradă televizată de prost gust. Greu de digerat pentru cei care au fost pe străzile României în decembrie 1989 şi nu au participat la revoluţie în pijama şi cu şpriţul sub nas. Greu de digerat anexarea acelor dramatice evenimente doar de un partid. În care nu credem că vreunul dintre actualii vajnici “anticomunişti” nu a fost membru PCR cu acte în regulă! Este o discrepanţă dureroasă între ce vedem la televizor, cu imagini dramatice din decembrie 1989, şi bolboroseala în delir a liderilor, aşa-zişi anticomunişti, din PDL. Care fac mare caz de povestea asta. Putem înghiţi multe. Că sunt destui oameni de ispravă în ţara asta care îşi văd de treburile lor şi vor să trăiască frumos. Nu doar bine. Că sunt oameni care şi-au sacrificat cariere şi familii ca să nu meargă în patru labe şi să nu (se) mintă.
Nici înainte de 1989, nici după. Că mai există speranţă într-o lume unde şi speranţa a fost, este confiscată de o adunătură de politicieni puşi pe căpătuială şi furtişaguri.
OK, luaţi, totul, săturaţi-vă! Dar nu ne mai minţiţi cu “dreapta” voastră şi cu “anticomunismul” vostru. De unde până unde Traian Băsescu şi Emil Boc sunt de “dreapta”, iar Elena Udrea şi Sulfina Barbu sunt “anticomunişti” de şcoală nouă? Se răsucesc în morminte cei morţi la Gherla, Aiud, Sighet şi la Canal, se revoltă memoria celor care au luptat şi au murit cu arma în mână în munţii României împotriva comunismului. PDL-ul băsescian victorios în noile alegeri prezidenţiale ar trebui să lase morţii anticomunişti în pace. Păcat de sângele vărsat. Ruşine! Cei aflaţi la putere astăzi nu vor nici o Reconciliere Naţională. Vor să fie confirmaţi în funcţii, aclamaţi, adulaţi, aplaudaţi. Şi atât.
Se vede la televizor şi cu ochii închişi.
Sursa: Cotidianul
E de râs dacă nu ar fi de plâns, faptul că fiind rănit în decembrie 1989, adică “revoluţionar” cu acte, stau şi mă gândesc că înainte de 1989, dacă unui român i se făcea o nedreptate, acesta mai avea cui să se plângă în afară de justiţie. Se plângea secretarului de partid, care avea puteri discreţionare în orice domeniu.Iar acesta rezolva orice problemă a unui cetăţean.Culmea este că după decembrie 1989, odată cu înlăturarea comunismului şi a PCR, ne puteam aştepta la dispariţia oricărei mentalităţi sau practici comuniste. Da de unde frate, membri de partid de frunte, au trecut cu arme şi bagaje în noi formaţiuni politice, create după modelul românesc, şi au păstrat cu sfinţenie, toate puterile secretarului de partid comunist.Ba mai mult, şi le-au amplificat cu noile puteri ale democraţiei.Dacă pe timpul comuniştilor, nici chiar secretarul de partid nu avea chiar puteri dumnezeieşti, acum un rahat de potentat politic, e mai tare chiar ca Ceauşescu.Unor români a ajuns să le fie frică, de primar, de consilieri, de prefect, de preşedintele consiliului judeţean, de noii miliţieni, cărora mai nou li se spune poliţişti, ca să nu mai vorbim de parlamentari sau preşedintele ţării.De fapt toată politica şi traiul din România, de aproape 50 de ani şi se continuă metoda, este conducerea celorlalţi prin inducerea fricii, de către nişte troglodiţi.Altfel cum se explică faptul că în continuare românul caută dreptatea la un organ superior celui care l-a nedreptăţit, când într-o democraţie cea care împarte dreptatea este JUSTIŢIA! Asta dovedeşte cum este receptată justiţia de către acest popor.Ca o entitate folosită de EI, pentru EI şi nu are un rol de moderator şi de aplicare a dreptăţii cum ar trebui să fie într-o societate democrată reală.Drept urmare, comportamentul politicienilor români, este explicabil, dacă ei de fapt sunt urmaşii slugilor comuniste, care prin faptul că au fost slugi, au un comportament de slugi, dar acum mai sunt şi parvenite. Ori poporul român în înţelepciunea lui, are o părere foarte negativă la adresa celor caracterizaţi ca slugi parvenite.Este ca şi cum, ai pune un muncitor să conducă o fabrică, când el habar nu are de aceasta.Culmea este că în România au fost muncitori care au condusa fabrici.Nu trebuie uitat că foste slugi comuniste, acum sunt politicieni şi conduc România.În realitate ei nu conduc nimic, ei caută doar să se înfrupte din averea ţării.Pentru că România va exista în continuare, dacă printr-o minune(Dă Doamne!) ar pleca toţi politicienii cu tot cu familii în 24 de ore, îm ţările calde.Dar dacă ar pleca cetăţenii din ţară, ar fi interesant ce ar mai conduce aceşti “puliticieni” de doi lei.Şi nu trebuie uitat esenţialul, dacă sistemul comunist, a creat o coeziune între majoritatea cetăţenilor, sistemul capitalist a creat şi crează cu succes cea mai mare dezbinare între români.Şi prin exemplul dat la vârful politicii româneşti de către politicieni, unde literă de evanghelie, nu este schimbul de idei sau discuţii constructive, ci doar acuzaţii de orice fel, e normal ca cetăţeanul obişnuit, ca să se simtă şi el ca un VIP, să se certe cu ceilalţi din jurul lui.Şi cum “Peştele de la cap se împute”, este normal ca în ţara noastră să pută din ce în ce mai tare.Iar dacă revoluţia franceză, avea ca motto, cele trei cuvinte, “egalitate, libertate şi fraternitate”, se poate observa cu uşurinţă, că românii în 1989, au înglobat în lozincile de atunci, doar cuvântul “libertate”. S-a amintit vreodată undeva de “fraternitate”?! Niciodată.Culmea este, că noi românii, mai avem şi un cântec “Hora unirii”! Dar foştii şi actualii guvernanţi, au marginalizat importanţa acestui cântec, deoarece trezeşte simţul frăţesc între români, şi asta nu ar fi bine pentru ei.Cea mai bună dovadă că este aşa, o poţi găsi, doar ,mergând în diferite regiuni ale ţării şi deschizând discuţia despre români care trăiesc în alte părţi, şi atunci vei cunoaşte defectele moldovenilor,ardelenilor, oltenilor, bănăţenilor, regăţenilor, dobrogenilor şi aşa mai departe. Deci fraternitate la români, va fi atunci când căţelul meu, mi-o va aduce pe Beyonce să o văd în realitate.Adică niciodată.
Sunt de acord cu parerea ta. Bine, Basescu si Boc n-aor fi de dreapta ca zici tu. dar Udrea, spre exemplu de ce n-ar fi anticomunista. Si mai mult decat atat, pentru ca asta nu este atat de important, ce ai exact impotriva ei. Bine, este femeie dar este femeia care intr-un an la ministerul turismului a facut mai multe lucruri bune decat altii in intregi mandate