Analize și opinii

Unde am ajuns dupa 20 de ani

Asadar, unde am ajuns dupa 20 de ani de… democratie sa-i spunem, de dragul Revolutiei care a avut loc in 1989?

Ca democratia s-a chinuit mult pana sa rasara in adevaratul sens al cuvantului, ca inca se mai lupta pentru drepturile sale, ca au existat momente in care clasa politica a acaparat puterea atat de mult, incat nicio alta institutie nu a mai functionat liber, sau ca numerosi nomenclaturisti au acaparat cele mai importante functii din stat fara nicio rusine, asta nu mai este un lucru pe care sa trebuiasca sa il demonstram.

Primii ani de dupa 1989 au fost cei mai nefericiti ani ai democratiei postrevolutionare. De altfel, Silviu Brucan ne avertizase pe toti, imediat dupa decembrie ’89, ca vom avea nevoie de 20 de ani pentru a invata democratia. Marea provocare a acestui timp este daca am castigat pariul lui Brucan sau pana si scepticismul sau a pierdut in fata realitatilor romanesti.

Ultimele alegeri cred ca au demonstrat ca noi (cel putin noi, daca ei nu) am invatat exercitiul democratic destul de bine. Votul foarte strans dat celor doi candidati arata ca am renuntat la asteptarile mesianice legate de viitorul presedinte, ca ne-am vindecat, cel putin in parte, de iluziile ca un singur om poate sa ne mantuiasca.

Votul la limita exprimat pe 6 decembrie exprima cel mai bine asteptarile romanilor – “oricine ar fi, numai sa functioneze statul, institutiile sa isi faca treaba, iar noi sa mergem inainte totusi…”

In ciuda politicienilor, romanii au demonstrat ca stiu sa isi exprime mai democratic decat ei ideile si optiunile, alegand de-a lungul timpului cand schimbarea, cand optand pentru continuitate (ca acum) sau impartind aproape la fel voturile partidelor, punandu-le astfel pe ele sa isi exerseze mecanismele democratiei.

Insa sensul intrebarii “unde am ajuns dupa 20 de ani?” este mai larg decat atat. El poate cuprinde si incercarile care au fost facute pentru modernizarea statului si realizarile care ne privesc direct. In acest caz, este umilitor pentru noi sa privim cum englezii (de la BBC) sau americanii (de la CNN) vin in Romania si realizeaza documentare in care ne spun ca, la 20 de ani de la Revolutie, tot nomenclaturistii dinainte de ’89 de afla in fruntea tarii si ca fostii securisti si spiritul lui Ceausescu inca bantuie intreaga structura politica si sociala a tarii.

Un adevar care ne doare cu atat mai mult cu cat noi, se pare, nu mai avem nici macar puterea sa il afirmam raspicat. Este un lucru pe care il stim cu totii, il vedem zi de zi, dar ne-am obisnuit cu el. Ne-am obisnuit cu ei si ne spunem ca nu mai avem ce sa le facem.

La 20 de ani de la caderea comunismului ne conduc fostii securisti, fostii nomenclaturisti, fostii comunisti, iar cei care au facut Revolutia cu adevarat, ca si cei carora le-a fost dedicata ea, traiesc in umbra fostilor.

Insa cea mai grava problema este ca fostii… au acaparat cu totul mecanismele de modernizare a statului, ca ei detin puterea in totalitate, controleaza sistemul de sus pana jos, iar cele cateva exceptii, cei care isi doresc cu adevarat sa schimbe si sa modernizeze structurile invechite si depasite ale statului, se izbesc mereu de zidul ridicat de fostii.

In fata acestui zid de netrecut stam si noi, generatia tanara care inca nu poate beneficia pe deplin de Revolutia din decembrie ’89.

In fata acestui zid de beton ridicat de fostii nomenclaturisti, comunisti si securisti, noi privim cu jind, cu mii de frustrari si cu o durere permanenta provocata de ranile pe care ni le facem tot izbindu-ne de el. Ii vedem cum isi etaleaza averile si cum ne sfideaza pe toti cu incalcarile tuturor drepturilor fara sa plateasca in fata nimanui, ii vedem cum beneficiaza de avantaje absurde fara sa dea socoteala in fata nimanui.

La 20 de ani de la Revolutie avem o justitie care a reusit performanta sa nu condamne pe niciun inalt demnitar pentru coruptie, desi toti se acuza intre ei ca fiind hoti, noi ii acuzam ca sunt corupti, iar ei continua sa se apere unul pe altul ca intr-un arhipelag al ticalosiei.

La 20 de ani de la Revolutie noua nu ne mai ramane decat speranta ca batranetea si moartea lor va fi singura sansa ca sa scapam definitiv de ei, desi au avut grija sa isi creasca si sa isi formeze perfect discipolii.

Si ca un facut, ca o bomboana pe coliva mortilor din decembrie ’89, Ion Iliescu a spus de curand, intr-un interviu acordat unei agentii de presa, ca Romania, la 20 de ani de la Revolutie, mai are nevoie de inca 20 de ani pentru a ajunge la nivelul mediu al Europei dezvoltate.

Trebuie sa ai ori un tupeu fara margini, ori sa traiesti deja in cealalta lume, ca sa ai curajul sa te faci profet in tara ta, cand toata lumea stie ca tie ti se datoreaza, in buna masura, aceasta intarziere de 20 de ani. Si ca, fara tine, poate acum am fi avut nevoie de mult mai putin, sau chiar deloc.

Sursa: Ziare.com

Abonează-te la newsletter