Valentin Loazea este economistul-șef al BNR de un milion de ani. A păpat salar de la stat la cote majore mereu. Nu știe nimic din ceea ce înseamnă viața la firul ierbii, dusă pe cont și risc proprii, fără plasa de siguranță a guvernatorului aflat la al enșpelea mandat.
În decursul anilor a făcut multe afirmații care denotă filonul libertarian – nazist al gândirii și acțiunii sale.
Ieri, de exemplu, a zis : nu vă mai așteptați să vă crească nivelul de trai, trăiți deja mult peste posibilități; reparați lucrurile, refolosiți-le, mergeți cu mijloacele de transport în comun.
Adică, ceva de genul: săracilor care visați la bunăstare, treceți înapoi la austeritatea comunistă. Ce credeați? Că societatea de consum e pentru toată lumea?
Chestia e că individul contribuie la politica monetară și fiscală a țării. Ceea ce ieri i-a ieșit ca un porumbel pe gură e o chestie de politici publice reale, de programare predictivă. Dacă a spus-o, e o profeție care se va întâmpla prin simplul fapt că a fost rostită (self fulfilled prophecy).
Așadar, o să reapară atelierele de remaiat ciorapi, cizmăriile, reparațiile tv și micile magazine de băști și pălării, o să prolifereze magazinele second hand, vom circula cu vechile autobuze pe motorină și cu tramvaiele de 60 de ani vechime. Nu ar fi ceva foarte neobișnuit – războiul cu rușii îl ducem cu mega-avioane vechi de 60 de ani, care or să ne parvină toate peste vreo 15 ani.
Și, mai ales, nici nu ar fi ceva rău de tot – nu vom mai cumpăra obsesiv online, de blecfraierdei, chestii inutile, și nici produse care să ne arate cât de vinovați suntem cu fiecare produs achiziționat care “costă” kile și tone de codoi (deci, natural, n-or să ne mai poată numi, acuza și rușina Ursula @ co pentru că producem balegă prea mare sau bășini prea multe cu amprentă de carbon).
Nu vom mai face nici plăți prin bănci. Deci, nu ne vor mai spiona permanent bancherii dlui Loazea.
Vom reveni la troc, ceea ce are un avantaj suplimentar, căci nu generează tva.
Adevărul e că societatea de consum ne costă, ne muncește, ne obligă să vrem să ne depășim condiția, să luăm credite ca apucații, să cumpărăm case, să călătorim, să luăm suplimente alimentare și anti-depresive, să stăm cu orele pe zi cu ochii și deștele în zmartphone, să achităm taxe, impozite și contribuții, ca niște supuși cuminți ce ne aflăm. Pe scurt, să le fadem koorul mare fuhrerilor Big Tech, Pharma și Finance și salarii beton birocraților cu gândire fascistă ca dl Loazea și al său guru, Klaus Swabb.
Nu ar fi rău ca românii să urmeze profețiile loazei și să consume doar ce se produce local și doar ce-au achizițonat acum 3-5-7 ani. E adevărat, produsele ultimilor 25 de ani sunt făcute să se învechească prematur, pentru a fi înlocuite rapid (și a covârși planeta cu deșeuri și reziduuri toxice), dar refluxul consumului poate că va determina căderea definitivă a civilizației creditului bancar, acel sistem care ne obligă de 60 de ani să ne chinuim și să ne omorâm pentru bănci.
Și poate că declarațiile loazei vin foarte bine acum, când sunt necesare 500 de mii de semnături pentru a introduce în Constituție obligativitatea plăților cash.
Autor: Gheorghe Piperea
De fapt flacaul ne pregateste.
BM, FMI, OCDE, Comisia europeana, le recomanada conducatorilor nostri, marirea taxelor.
Vedem noi dupa alegeri.