Atenție, această postare este lungă și cu conținut explicit care vă poate afecta emoțional.
Cuvintele în sine nu pot fi vulgare. Cuvintele sunt doar niște scule pe care le folosim în comunicarea cu ceilalți. Și da, dacă le folosim, trebuie să ni le și asumăm.
Acum câțiva ani am avut o discuție în contradictoriu cu o doamnă bine, educație scumpă, facultate, master, parcă și un doctorat, scuzați expresia, alte multe școli prin Franța, corporatistă de vârf, genul acela… Shakespeare a murit, Bethoven a murit… nici eu nu mă simt prea bine! Avea aerul acela de superioritate rafinată, aveți grijă să nu fie homarul prea gras și să fie tăiate toate codițele de la rucola. Cum discuția cu domnia sa devenise extrem de previzibilă și plicticoasă, încerca de fapt să mă convertească cu aparentă diplomație la ceea ce numesc eu ecofascism multicolor, m-am gândit să o condimentez un pic… discuția zic. Un pic de antren strică doar la înmormântări.
– Să știți că mă bucur mult că vă place muia!
Replica firește că-mi aparținea iar doamna a explodat. Dar eram nevinovat! Pe pagina ei de facebook tronau poze cu domnia sa în tricou alb inscripționat cu “Muie PSD” sau călare pe o bicicletă ce avea agățată de ghidon o pancartă (carton semilucios, 160 grame) îngrijit imprimată cu același mesaj, “Muie PSD”.
-Asta e altceva!
-Zău? Păi și de ce ar fi altceva?
Se împlinesc zilele acestea 5 ani de la schimbarea adeneului în Piața Victoriei. Schimbarea adeneului cu pricina a avut două rezultate majore în țara noastră.
Primul rezultat a fost că burdujeii din piața aceea au ajuns până la urmă la guvernare. Ludovică, Cîțu, Drulă rangă, Stelică anelistu’, Raluca te culci sănătos, te scoli mort, Voiculescu arsonistu’, Violeta liftiera, epilatoarea ailaltă de la sănătate, fiul lui Motorola, Barna dacă aș fi fost eu președinte, Virgil benzinaru’ etc, “tot fanarul” ăsta pestriț, toți au fost în piața aceea. Ca să-l citez pe nemuritorul Ilici, ulterior au devenit emanația pieței aceleia.
Cu iz greu, de adeneu stătut aș zice.
Dintre șmecherii din piața aceea nu s-au căpătuit doar mamutu’, girafa, domnu’ Șora ajuns la dreapta lui Visarionovici și Angie Șaorma. Pardon, na că-l uitasem pe Chirilă. Dar ăsta săracu…
Până și presa lor s-a căpătuit!
Guvernarea lor…
A însemnat dublarea datoriei naționale degeaba, parandărăt grosier din comisioane bancare, cumpărături de izolete (chiar, ați mai auzit ceva de ele?), măști, hălățele și import baban de injecții cu licori dubioase. Măcar de le colorau.
Știu, doar Pițurcă a fost de vină!
A însemnat închiderea piețelor, a cimitirelor, serbări pe bază de adeverință, copii fără școală și mulți morți ambalați în pungi de plastic. Nici măcar ca pe puii de Crevedia. P-ăia măcar îi vezi. Trebuia să-i crezi pe cuvânt că-i mamaie în pungă. Sau soțul. Sau poate soția.
A însemnat spitale în flăcări, știu, doar Colectiv se pune, spitalele astea nu, bolnavi aruncați în stradă noaptea ca hoții, mulți morți degeaba, multe tragedii îngropate de cameleonii din presă.
Multe lacrimi și multă suferință în ritmul lui Deșteaptă-te române cântat de poliție pe străzi!
A însemnat închiderea termocentralelor ucigașe de planetă și “liberalizarea” prețului energiei. A însemnat inflație strașnică și trai pe boierie pentru aleșii pieței.
Nu ai pieței libere ci ai pieței Victoriei.
A însemnat parcuri devastate și apa caldă permanent rece într-un București blocat dar și gunoaiele ornate cu șobolani în sectorul 1. Dezastru și la Timișoara și la Brașov.
Ne-au dat ce au promis. Muie!
Căci al doilea rezultat a fost muia. Muia, cuvânt aflat cândva doar în proprietatea bombardierilor aspiranți și a galeriilor de la peluza a doua, a fost naționalizată, devenind un bun cultural prețios, “o declarație politică” autentică, subiect al eseurilor filozofilor neamului (asta când nu-și pun în minte să schimbe data paștelui), o pildă tocmai bună de pus pe pancarte tipărite îngrijit.
Au confiscat muia de la mahalalele inepte și au transformat-o într-un bun național.
Aștia da Pigmalionși!
Iar la cum evoluează învățământul în “România educată” nu m-ar mira ca muia să ajungă subiect la examenul de capacitate.
Enumerați cel puțin trei semnificații diferite ale substantivului muie. 5 puncte.
Așa că ăla de-și zice Gheboasa când răstește gratuit în extazul general al tefelimii entuziaste tot felul de cuvinte aspre zise și vulgare pe scena pretextului pentru drogangeală și futut numit Untold o face cu aprobarea tuturor părților implicate.
Inclusiv ale autorităților.
Nu este vorba de niciun viol. Limba e futută liber consimțit.
Așa că nu aveți de ce să strâmbați din nas. Asta ați vrut, asta primiți.
Muie!
Căci, cum bine explica filozoful, muia este “expresivitatea unui cuvînt de origine ţ#gănească pe care-l înţelege toată lumea (și) e pe punctul să capete un destin istoric” şi, de asemenea, ”îmi permite s-o rostesc, fără să roşesc”.
Păi da. Chiar, de ce să roșim?
Cred că de fapt ar trebui să băgăm muia în patrimoniul național și apoi să o înscriem și la UNESCO.
Eu unul, și o zic de aici, de la mine din Colentina, totuși prefer muia Paraziților, nu pe a ăstora. Chestie de gust. Paraziții chiar fac poezie. Ia ascultați asta:
“… pe cele cu piercing în gură le aștept în colț de stradă cu magneți-n pulă” (Felul meu de a fi).
Comentariu literar: versurile exprimă puterea de sacrificiu și de transformare a artistului în acord cu inovațiile prezentului (piercing, magneți) în speranța că va fi răsplătit cu o muie (cuvânt cu destin istoric, vezi și Liiceanu, etc).
“Românii merită tot ce e mai bun!”
Autor: Emanuel-Bogdan Bobic
Adauga comentariu