Președintele PNL și al Senatului României, gen. Nicolae Ciucă, a declarat că va susține „tot ce este necesar” pentru ca românii „să resimtă” „ortodoxismul adevărat, nu fals” – conform R3media.
Foarte interesantă nu este stupiditatea declarației (“ism”-ul de la “ortodoxism” reprezintă ideologizarea credinței, or asta nu are legătură cu credința noastră și reprezintă particule minore, ultra-marginale, de tip “saccsiv” sau nepomenitori), ci personajele de care este înconjurat, care dau o cu totul altă semnificație declarației.
Deci o avem pe Sandra Pralong, reprezentanta directă a lui Soros în România, cea care a pus bazele Fundației la noi și care este ținută în coasta puterii, fiind consiliera lui Johannis. Obiectivele Soros sunt binecunoscute, nu mai insist.
De-a dreapta îi stă însă infatigabilul acoperit Marius Bostan, care deține cel mai imund și extremist site globalist din România (În Linie Dreaptă), fost ministru în guvernul marionetei Cioloș.
Bostan a absolvit Academia Națională de Informații “Mihai Viteazul”, Colegiul Național de Informații, cu lucrarea de diplomă: “Introducere în activitatea de informații și contrainformații, Securitate națională și implicații – Matrici de securitate”. Să vedem ce înseamnă “securitate națională” în viziunea lui Marius Bostan.
Ca orice acoperit căruia Sistemul îi deschide băierele, Bostan s-a îmbogățit. Numai printr-o singură firmă, VMB Partners SA, MB a făcut afaceri CU STATUL, intermediind împrumuturi de 500 de MILIOANE DE EURO, din care își lua comisioane consistente. A fost membru în CA al (Rom)TELEKOM, în guvernul Ponta, iar “numirea pare să fi adus prosperitate familiei, dată fiind achiziționarea, din 2014 încoace a peste 400 mp clădiri în București, unde familia mai deținea un apartament de circa 100 mp” (cf. România Curată).
În Vrancea este proprietarul a zeci de hectare de teren agricol șamd.
În “matricile de securitate” națională intră, cum bine se știe, căpușarea banului public.
ILD, prin cel care ține financiar site-ul, Bostan, are puternice influențe din zona greco-catolică și prin Mihaela Florina Bărbuș, o ferventă anti-ortodoxă, cu care este prieten și partener de afaceri în firma Explore Asset Management SAI SA.
Amintesc, în paranteză, că datorită extremismului anti-ordodox, Mihaela Bărbuș a fost dată afară chiar de președintele Corneliu Coposu din PNȚ.
În Linie Dreaptă, ca site neoliberal (care susține corporațiile în detrimentul capitalului național, corporații care fac deja politicile în statul capturat de junta securistă care-i deservește) este evident și împotriva Tradiției Ortodoxe, și nu de azi, de ieri.
De fapt, pe acest site extremist se face presiune asupra BOR ca să se “modernizeze”, adică să își modifice Predania pentru a deveni prizabilă în spațiul euro-atlantic. În capetele înfierbântate de idolatrie occidentală, a fi român ortodox este sinonim cu a fi putinist. Este singura idee (fixă), firul roșu care poartă toată filosofia acestor năimiți.
Cum putem rupe Ortodoxia de comuniunea cu restul Bisericilor autocefale, întrucât avem alte priorități geopolitice? Păi o occidentalizăm, facem o Biserică ca afară. Dacă nu e posibil în actualele condiții, mai întâi o rupem din interior. O “eviscerăm”, cum s-a exprimat plastic prof. univ. Paul Dragoș Aligică, un alt nou “client” al ILD, alături de M. Neamțu.
Evident, extremiștii de la ILD au susținut cu frenezie sminteala mutării datei Paștelui ortodox odată cu catolicii, organizată din interiorul BOR de aripa intelectualilor lui Petrov, Baconschi – Papahagi, împreună cu purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, la care s-au raliat și câțiva ierarhi și preoți “reformiști”, din păcate.
Spre liniștea credincioșilor, petiția generată de occidentalolatri a fost ignorată de Sf. Sinod.
Însă balonul de încercare a fost lansat.
În fine, uitați-vă la veselia din imagine și veți vedea cum Statul (Paralel) este în simbioză perfectă și directă cu Soros, ceea ce am afirmat de foarte mulți ani.
Care sunt obiectivele?
Păi generalul a spus-o direct: să facem un ortodoxism (sic!) adevărat, desigur cât mai euro-atlantic, ca ideologii de la ILD-ul lui Bostan, cu intelectualii lui Petrov și Vasile Bănescu, să-și vadă – Doamne ferește! – puse în operă ideile.
Autor: Iulian Capsali
Adauga comentariu