Una din anecdotele istorice (reale) care îmi plac mie, spune așa:
Când Bonaparte, în arest ”la domiciliu” în insula Elba, a părăsit insula pentru a încerca să recupereze tronul, un cunoscut ziar parizian titra:
”Tiranul a părăsit insula Elba”
Când Bonaparte a ajuns pe coasta franceză, ziarul punea titlul:
”Bonaparte a sosit în Franța”
Când Bonaparte pătrundea în Lyon, fără nicio opoziție, ziarul titra:
”Napoleon a intrat în Lyon”.
Iar când Bonaparte ajunsese în apropierea Parisului pregătindu-se să reia tronul, același ziar punea titlul:
”Împăratul se întoarce în Paris”
Am văzut în presa și viața publică românească de mai multe ori aplicări actualizate ale acestei anecdote.
Acum asistăm la faza cu vaccinurile, când toți se descoperă antivacciniști….
Peste un an și jumătate o să asistăm la putinismul manifest și valorificarea la maximum a culturii ruse, la atlantiștii înfocați de acum.
Dar ce am mai văzut a fost felul în care societatea românească a înghițit cameleonismul jurnalistic, civic și cinic al unor jurnaliști, politicieni sau persoane publice.
Pur și simplu, simplul fapt că ”au trecut” cu poporul i-a relegitimat pe niște lichele care aveau nevoie de ceva ani de pocăință prin pușcărie….
Asta spune mai multe despre slăbiciunea acestui popor decât despre cameleonism.
Cât timp îi cânți în strună, poporul te va lăsa să îl mulgi….
Autor: Bogdan Alexandru Duca
Adauga comentariu