Analize și opinii

Sorin Faur: „Oare nu cumva demența bruscă din benzinării a fost opera celor…”

Oare nu cumva demența bruscă din benzinării a fost opera celor care au comandat hiperaberația legislativă despre “starea de criză” și care au intrat în stare de criză de nervi auzind că “legea” n-ar mai fi “de actualitate”?
Documentul despre “starea de criză” n-a fost o halucinație, chiar dacă așa părea; documentul acela a avut autori în viu și un comanditar, care a dat în lucru inițiativa cu cîteva linii precise de conținut; documentul acela n-a circulat aiurea prin “presă”, ci a fost aruncat cu schepsis. Iar la nici 24 de ore de la abandonarea oficială a uneia dintre cele mai mari aberații legislative ale ultimelor trei decenii znonul că nu va mai fi benzină sau că se va scumpi astronomic a urcat prețurile în benzinării, unde se fac cozi ca-n anii de glorie ai democrației populare. Coincidențe ca asta jignesc pînă și neuronul mai bleg.
Și încă ceva; pseudoexcelența sa domnul Dîncu, ministru al defensivei naționale, parcă n-a spus că documentul “stării de criză” ar fi inoportun sau antidemocratic, ci doar ceva de genul “Guvernul va asuma public un astfel de document dacă și cînd îl va avea definitivat.” Ceea ce poate însemna că “starea de criză” tot vine, doar că unsă nițel, pentru o inserare mai lină. Altfel ați văzut ce ne poate face criminalu Putin și cu benzina, da?

Autor: Sorin Faur

Despre autor

editor

comentariu

Adauga un comentariu