Cultură și Familie

Dan Cristian Ionescu: „Democrația” în care poporul nu are nimic de spus

Am scris de multe ori că sînt împotriva U.E. și împotriva N.A.T.O. Am arătat că sînt împotriva U.E. fiindcă în viziunea mea (și am motivat de ce) este o organizație suprastatală cu caracter mafiot, anticreștin și antieuropean, care urmărește imbecilizarea și subjugarea unei jumătăți de miliard de oameni, distrugerea identității naționale, interzicerea sub amenințarea închisorii (sub pretextul corectitudinii politice sau al luptei contra antisemitismului) a adevărului, jefuirea cetățenilor în interesul băncilor și marilor companii occidentale.

Am arătat că sînt împotriva N.A.T.O. fiindcă în viziunea mea (și am motivat de ce) este o organizație teroristă de tip fascist.

Și am mai scris că în noaptea de 22 decembrie 1989, printre împușcăturile din fața CC-ului, într-un mod poate absurd, eu mă gîndeam la ce ar trebui să urmeze. Printre acestea, era și gîndul că a venit timpul să fie desființate atît N.A.T.O. cît și Tratatul de la Varșovia. Dar în lume se petreceau lucruri de care noi nu știam (iar unii nu le știu nici acum). Îmi este greu să spun dacă Gorbaciov a fost ucenicul vrăjitor care a deschis cutia Pandorei sau a fost complice la un plan monstruos. Îi dau credit și zic și eu că a fost păcălit de Bush și Kohl. Conform înțelegerilor dintre marile puteri, România a fost dată (ca întotdeauna) cuiva – de data asta, i se hărăzise din nou să rămînă în sfera de influență a U.R.S.S. Dar în urma puciului de la Moscova (19 aug. 1991) URSS s-a desființat. Conducătorii României s-au orientat rapid și fără să consulte poporul au hotărît ca România să se mute cu arme și bagaje în tabăra U.E. și N.A.T.O.

După decembrie 1989, cînd așa cum spune o vorbă la modă, „a trebuit să moară oameni”, Petre Roman l-a numit în fruntea C.I.E. (fost D.I.E., actual S.I.E.) pe Mihai Caraman, spionul care a dat cea mai grea lovitură N.A.T.O.

„În anul 1992, Manfred Wörner, secretarul general de atunci al N.A.T.O., a anunțat că nu va vizita Bucureștiul atât timp cât Caraman va conduce S.I.E., deoarece considera că o persoană care a spionat împotriva N.A.T.O. este incompatibilă cu funcția de șef al serviciului de spionaj al unei țări care făcea demersuri de aderare la N.A.T.O.”. Așa am aflat, cu surprindere, că țara mea, fără să mă întrebe pe mine dar nici pe ceilalți români, face demersuri de aderare la N.A.T.O.

Ca să facem parte din clubul criminalilor selecți ai lumii, a trebuit să cumpărăm bunăvoința acestora. Și le-am oferit totul – țara cu totul, economia națională, pămîntul țării, bogățiile subsolului, utilitățile, chiar și pe români.

Despre jefuirea României am scris zeci de articole (în presa tipărită pînă în 2005, în cea on-line după 2015). Unitățile economice, care ne ajutaseră ca în 1989 să scăpăm de datoria externă, au fost cedate vestului pe doi bani, au fost încheiate contracte total în defavoarea României, încălcarea obligațiilor asumate de investitori nu a interesat de nimeni dintre cei obligați să o facă – au fost falimentate, utilajele vîndute, clădirile demolate iar terenurile puse la dispoziția așa zișilor dezvoltatori imobiliari. Unele au ajuns pe mîinile unor escroci – cei de la S.I.E. (care de fapt nu prea știu ce fac pentru banii primiți) nu s-au preocupat să le verifice bonitatea.

Am scris și am tot scris presa main-stream a trecut cu vederea. Am acționat pe plan juridic încercînd să apăr economia țării (sau ce mai rămăsese din ea) – caracatița mafiotă acaparase déjà justiția. O să dau doar cîteva exemple:

– 1998 – I.M.G.B., mîndrie a industriei românești, este vîndut pe 1 $ (!) firmei Kvaerner din Norvegia (stat membru N.A.T.O.), care în 2006 o revinde unor sud-coreeni (parteneri strategici ai S.U.A.) cu 26 mil. $. Astăzi, pe cele 54 de hectare se construiesc clădiri de locuințe și de birouri.

– 1998 – „Romtelecom” este vîndut firmei „OTEROM”, un pui off-shore al firmei „O.T.E.” din Grecia (stat membru N.A.T.O. și U.E.), off-shore înființat în Cipru cu cîteva zile înainte de încheierea contractului și care avea un capital social de 10 mil. $. Sînt multe, foarte multe de spus și am tot scris despre asta. Contractul s-a încheiat cu încălcarea în trei rînduri a Constituției.

Pentru 35 % din acțiuni, s-a ajuns la un preț de 750 mil. $. Aceasta, în urma evaluării făcute de firma Goldman Sachs, rezulta o valoare totală de cca. 2,14 mlrd. $ pentru întregul patrimoniu al Romtelecom. În timp ce polonezii scoteau la vînzare Polski Telekom la valoarea de 18 mlrd. $. Pentru faptul că au subevaluat (după aprecierile mele) Romtelecomul de cca. 7 ori, în afara onorariului, Goldman Sachs a primit și un onorariu de succes de aproape 10 mil. $.

România a fost și mai darnică – deși grecii cumpăraseră doar 35 % din acțiuni, statul le-a mai acordat uzufructul pentru încă 16 % din acțiuni astfel încît le-a oferit majoritatea în consiliul de administrație, și în plus le-a oferit cadou releul de retransmisie de la Cheia, care ne aducea bani buni de la țările vecine.

Dar noi nu am primit 750 mil. $, ci doar 675 mil. Întrucît, conform contractului, 10 % reprezentau comisionul (adică șpaga) primită de cei 7 membri ai comisiei de privatizare în frunte cu Radu Vasile, Valeriu Stoica și Sorin Pantiș. Sorin Pantiș, ca să asigure profit maxim grecilor, a instituit avansul spre decontare (plata în avans a două abonamente) iar prin O.U.G. nr.25/1998 a scos „Romtelecom” de sub controlul Oficiului Concurenței.

În sfîrșit, Sorin Pantiș ne-a liniștit că în urma privatizării tarifele vor scădea – dar, evident, au explodat. Am reacționat cum am putut.

Am redactat o interpelare pe care am dat-o senatorilor Niculae Cerveni și Corneliu Gavaliugov. În urma citirii acesteia, în senat s-a constituit comisia de anchetă a privatizării Romtelecom. Am fost chemat la comisie de Șerban Săndulescu (președinte) și Corneliu Gavaliugov (vicepreședinte) care mi-au cerut să le fac un plan de anchetă și mi-au propus să fiu expertul comisiei. Le-am dat planul de anchetă, după care în locul meu au fost numite experte trei puștoaice iar din planul de anchetă s-a ales praful – nu s-au atins de ce era mai important.

Împreună cu prietenii Constantin Calancea, Ion Gîtlan, Claudiu Iordache, Nica Leon și Nicu Stăncescu, grupați în „Acțiunea pentru idealurile revoluției” am cerut Senatului respingerea O.U.G. nr. 25/1998 – și a fost respinsă.

Scumpirile enorme de tarife la „Romtelecom” nu au fost unicele . în interesul firmelor vestice, s-au scumpit toate tarifele la utilități. Cu prietenii Constantin Calancea, Claudiu Iordache și dr. Horia Radu Pascu (fost deputat P.N.L.-C.D.) am dat în judecată Guvernul României apărînd dreptul constituțional al poporului român la un nivel de trai decent. Ni s-au alăturat prin cereri de intervenție alți prieteni (Ion Gîtlan cu partidul lui – „Uniunea Democrat Creștină”, Niculae Cerveni cu partidul lui – la acel moment devenit Partidul Liberal, Ștefan Cucu cu asociația lui – „Asociația veteranilor de război și a urmașilor veteranilor”, care reunea veteranii trimiși în gulag, Marius Boeriu cu asociația lui – Asociația „15 noiembrie 1987 Brașov” și alții, în total, 50.000 de români). Au refuzat să ni se alăture marile centrale sindicale, pensionarii, studenții și mulți alții pe care i-am chemat lîngă noi. Presa, invitată la proces, nu a scris nici un cuvînt. Am pierdut procesul.

Pe 6 decembrie 2004 am depus la P.N.A. (actualul D.N.A.) cererea de cercetare pentru luare de mită a celor 7 demnitari care s-au bucurat de șpaga de 75 mil. $ de la privatizarea Romtelecom. Infractoarea Laura Codruța Kovesi, apărătoarea mafiei internaționale, după ce inițial a îngropat dosarul, s-a luptat pînă în pînzele albe întru apărarea mafioților, cînd am obținut o hotărîre judecătorească prin care era obligată să cerceteze sesizarea mea, a cerut anulare hotărîrii, să nu cerceteze șpaga! După 4 ani de luptă, am fost înfrînt de mafia de la Î.C.C.J. .

Tot în 1998, „A.R.O.”-Câmpulung Muscel, care exporta autoturisme de teren pe toate continentele, este cumpărat de aventurierul John Perez, cubanez refugiat în S.U.A. (liderul N.A.T.O.). Încălcîndu-și obligațiile contractuale, nu investește nimic, dezmembrează utilajele și le vinde, falimentează firma și fuge cu toate invențiile produse acolo.

În 1999 Viorel Lis cedează I.C.A.B.-ul către firma „Les eaux Vivendi” (sau „Vivendi waters”), cum se numea atunci, din Franța (stat membru al N.A.T.O. și U.E.). Ca și Pantiș, ne-a asigurat că tarifele vor scădea – dar cine cumpără o firmă, ca să-i scadă profitul! Și aici, tarifele au explodat (se vede asta în acțiunea noastră). Mai mult decît atît – încălcîndu-și obligațiile asumate pentru investiții, au introdus taxe noi pe instalațiile lui Ceaușescu: taxă de canalizare și taxă pentru apa pluvială, pe care o plătim chiar dacă nu plouă.

1999 – „Gavazzi Steel” (grup din Italia, stat membru N.A.T.O. și U.E.) cumpără combinatul siderurgic „Oțelul Roșu”. Nu își îndeplinesc obligațiile asumate, îl falimentează, pleacă din țară și tot ei amenință statul român că îl dau în judecată la Curtea de arbitraj de la Washington.

Companiile de utilități au fost cedate vestului. Energia electrică a fost preluată de italieni (Enel) și cehi (C.E.Z.), gazele de nemți (E.ON) și francezi (fosta „Gaz de France”). Nemții de la Heidelberg și francezii de la Lafarge au pus mîna pe importanta industrie a cimentului – toți, membri N.A.T.O. și U.E.

Austria a pus mina pe „B.C.R.”, „Petrom” și pe pădurile noastre.

Sub Adrian Năstase a fost distrusă definitiv siderurgia României.

Cel mai mare combinat siderurgic al României, „Sidex”- Galați, mai există, dar nu mai este al nostru. Năstase l-a vîndut unui indian, care de fapt este cetățean al Regatului Unit (stat membru N.A.T.O. și, pe atunci, al U.E.) și foarte bun contributor la campania electorală a lui Tony Blair. „Sidex” a fost cumpărat în anul 2001 (cu construcții, utilaje și teren) cu 70 mil.$, la jumătate din prețul cu care Lakshmi Mittal și-a cumpărat vila din Londra!

Unii vor spune că la distrugerea siderurgiei noastre au contribuit sub Năstase și rușii. Da, aceștia erau cetățeni ruși, dar de origine evreiască.

Începînd cu anul 2002 firma rusească „Mechel” au cumpărat combinatele siderurgice din Tîrgoviște, Câmpia Turzii, „Oțelul Roșu”, Brăila și Buzău. Le-au falimentat. Cînd Putin a trecut la arestarea evreilor corupți, și-au schimbat denumirea în „Conares Holding” și au fugit în Elveția, în Baar. Gard în gard cu sediul corporației lui Mark Rich (cine nu știe cine a fost Mark Rich, să caute pe internet).

Tot sub Adrian Năstase, A.L.R.O.-Slatina, cea mai mare producătoare de aluminiu din Europa centrală și de est, a fost vîndută fraudulos firmei rusești „Marco Group” (actual „Vimetco”), controlată de Mark Rich. A.L.R.O.-Slatina este condusă de evreul Vitali Matsiski. Degeaba s-a luptat ani de zile în instanțe Nica Leon ca să dovedească privatizarea frauduloasă a A.L.R.O.-Slatina.

V-am dat cîteva exemple ca să înțelegeți de ce, vorba lui Brîncuși (dacă nu m-a lăsat memoria), sîntem tot mai proști și mai săraci.

Autor: Av. Dan Cristian Ionescu

Sursa: art-emis.ro

Despre autor

editor

comentariu

Adauga un comentariu