Analize și opinii

Cornel Nistorescu: „Guvernul Cîțu!? Doamne, cum sună!”

Super-succes electoral! Scandalul între partide a început înainte de înțelegerea lor, iar bușeala a continuat și după instalarea guvernului. Guvernul Cîțu!? Doamne, cum sună și ce blestem pe noi, ce alunecare în derizoriu din chiar numele premierului. Președintele Klaus Iohannis nu a priceput că nu merge, pentru simplul motiv că personajul ca figură și ca nume împinge totul în peiorativ și în glume grosolane. E ca și cum un ins care poartă un nume ca șireturile ”Klaus” ar vrea să conducă Europa sau Germania. Întîi retrage șireturile de pe piață, apoi învață să vorbească la microfon și abia pe urmă preiei puterea. La Cîțu, ce să retragi? Chelia? Bîlbîiala? Desenul din profil? Numele? Nu întîmplător, un satir a zis că ar vrea să-l întrebe pe Florin Vasile Cîțu unde se tunde pentru că ar vrea să-și scurteze și el pantalonii în același loc. Glumă nebună de român care din două vorbe te îngroapă sau te arde cu fierul roșu.

Sfîrșitul de an, în loc să fie sărbătorit în artificii și în șampanii, se îneacă în scandaluri și îndoieli. În loc de tort și artificii mîrîie amenințarea sărăciei. Praf și pulbere s-a ales de ”noua majoritate”cu care președintele defila în visele sale. ”România normală” trebuie făcută cu un premier strîmb și cu o boală de care jumătate din populație se teme, iar cealaltă o disprețuiește. Campania de promovare a vaccinării seamănă cu toate campaniile de înscriere în CAP pe vremea dominației sovietice. Este primitivă, neconvingătoare, făcută cu ciocanul pe genunchii zdreliți ai propagandiștilor. Cînd îl auzi pe Radu Tudor cum își joacă rolul de goarnă a operațiunilor militare în Sănătate mai că îți vine să tai urechea sau să tragi în el cu o dușcă de vodkă.

Pompa de suflat convingeri în populație gîfîie grotesc. Și este de-a dreptul enervantă. Gura multor trompeți miroase a prostie și a bani necurați. Trompetul de papițoi al secretarului de stat Andrei Baciu (manechinul refuzat guvernul Cioloș) a fost păstrat totuși la Sănătate și pute de la o poștă a Cristian Bușoi. El coordonează medical o operațiune de vaccinare națională care nu este în nici un caz un simplu gheșeft cu aparatură la suprapreț și nici distribuție de aspirină! Iar comandantul operațiunii, Valeriu Gheorghiță, oricît de fățos se prezintă el în haină militară, în loc să mobilizeze, strînește numai duioșie precum un bebelache în căutare de biberon.

Chiar nu înțeleg de ce nu putem pune la cale o campanie de comunicare convingătoare! De cînd a venit la Cotroceni, Klaus Iohannis n-a izbutit să comunice convingător cu populația. Nici în pademie, nici în campania electorală. De cîte ori a ieșit, în loc să o cîștige, mai degrabă a enervat-o. Acum și Cîțu! Ce încredere să rezulte din discursul unui amărît care vorbește ca un pedepsit cu gura plină de cîrpe. Am început prost cu Coronavirus, cînd președintele a socotit totul drept o banală răceală și am continuat la fel de tembel și de prost cu onorurile date cutiilor refrigerate. În plus, stîngăcia primirii propagandistice s-a încălecat și se amestecă mereu cu bolboroseala entuziastă a jurnalistelor excitate de vaccinare. Cu susținerea lui Radu Tudor, a lui Mihai Gîdea și a lui Victor Ciutacu nu mai lipsesc decît Stroe și Vasilache. Și care nu vor apărea din alb-negrul programelor de altădată pentru că Gîdea și Ciutacu nu sunt decît versiunea lor color.

Subiectul vaccinării abordat prost și fără măsură, în loc să convingă, poate stîrni mai multă reținere, dacă nu chiar respingere.
În loc să ne pregătim de o epocă înfloritoare și democratică așa cum ne amenința optimist președintele României (în cele din urmă, și el un mare vînzător de panglici colorate!), ne trezim într-o vale de pesimism, cu un parlament alcătuit din vînători de pepite mari, puși pe harță între dînșii, cu un premier care se chinuie să alcătuiască propoziții elementare. În loc să sărbătorim o ieșire la liman, plecăm fruntea în fața unui președinte care ne vorbește ca un căprar arțăgos, secondat de un premier bîlbîit, semănînd sadea cu un prost neșcolit, sub comanda cărora țara trebuie să sară în sus cel puțin cu cîteva zeci de metri cubi de bani împrumutați.

O vorbărie stîlcită și adeseori vulgară se aude peste tot. E mai ceva ca într-un circ de cartier! Și în discursul politicienilor, și în bolmojeala jurnalistică (uneori chițăială, alteori grohăit!), și în publicitatea guvernamentală sau în cea comercială pentru suplimentele alimentare destinate hemoroizilor, prostatei sau uscăciunii vaginale! Amestecul de propoziții, de idei stupide, de înjurături și de păreri este aiuritor și dezolant și din care nu avem a ne alege decît cu reacții agresive ale unor cetățeni transformați peste noapte în doctori specialiști, experți în guvernare, în economie și în pandemie.

Autor: Cornel Nistorescu

Sursa: cotidianul.ro

Despre autor

editor

comentariu

Adauga un comentariu