Analize și opinii

A trecut un an ciudat

Nu mai e mult. Peste puțin timp facem încă un pas simbolic. A trecut un an ciudat. Urmează un altul în care ne punem speranța că va fi mai bine. Asta în ciuda faptului că tot ceea ce vedem ne spune altceva. Însă atunci când există speranță există și viață.
Suntem mici, insignifianți, făpturi fără apărare aruncate într-un ocean brownian. În ciuda credințelor, idealurilor și speranțelor pe care le avem, de fiecare dată se găsește câte un val mai mare care ne deturnează. E în firea lucrurilor să se întâmple așa. Toate au o noimă pe lumea aceasta. Chiar și existența tiranilor e menită conștientizării faptului că întotdeauna există ceva deasupra ta. Iar asta e bine.
Poate că nu vin vremuri ușoare. Poate că provocările viitoare vor fi infinit mai mari, mai nedrepte și mai obsesive decât cele care au trecut. Poate că lumea se îndreaptă inevitabil spre dezastru. Poate! Nu e ceva aflat sub controlul nostru, de-aceea spun „poate”. Așa cum noi ne aflăm sub teroarea forțelor dezlănțuite de ei, la fel și ei se află sub amenințarea unor forțe pe care nu le pot controla. În ciuda siguranței pe care-o afișează, în ciuda superiorității pe care și-o arogă, putem fi siguri că „butoanele nu sunt la ei”. Doar se iluzionează crezându-se stăpâni. Mai devreme sau mai târziu un val mai mare și mai nemilos îi va șterge de pe fața pământului. E în firea lucrurilor să se întâmple așa.
Poate negura se va așeza peste noi toți. Poate vom fi nevoiți să orbecăim, să ne pipăim înainte de a ne recunoaște. Poate lucrurile o vor lua rău în jos. Sunt multe semne care ne spun că așa se va întâmpla. Însă nu trebuie uitat că adevărul este numai unul singur. Nu există mai multe adevăruri. Singurul lucru pe care-l facem este acela de a-l clama atunci când ne aflăm în proximitatea minciunii. E singura noastră armă. Dacă vom fi lași și n-o vom folosi, vom sfârși-o ca robi ai minciunii, vom îngroșa rândurile – și-așa imense – ale slugilor sale. Pentru cel care are arma adevărului în mână nu e decât o singură cale: aceea a luptei, indiferent cât de nedreaptă ar fi ea.
Știu, martirii acestui neam care-au mers pe calea adevărului zac în uitare. Istoria îi disprețuiește și-i umilește. Dreptatea pare a fi pierit pentru totdeauna. Cum să mergi pe calea adevărului când cei carea-au făcut-o înaintea ta au sfârșit-o așa? E descurajant!
Suntem mici. Mult prea mici ca să înțelegem ce se întâmplă în acest ocean brownian în care ne mișcăm. Dacă am putea să ne ridicăm puțin mai mult deasupra sa, poate că am înțelege că toate au o noimă, toate au un înțeles și, nu în ultimul rând, că tot ceea ce nouă ni se pare haotic are de fapt o logică a sa, supunându-se unor legi la care nu avem acces. Tot ceea ce ne depășește puterea de înțelegere pare haotic. Din păcate nu facem nimic pentru a înțelege, ci călcăm pe căile ignoranței trăgând concluzii pripite. De-aceea doar foarte puțini ajung să vadă cu adevărat lumea așa cum e ea.
Nu mai e mult până facem pasul simbolic în anul care vine. Ne este teamă și, în același timp, undeva în sufletul pâlpâie flacăra speranței. Repet: atâta timp cât există speranță, există viață. Putem fi siguri că așa e. Și-ar mai fi ceva: negura nopții nu e perpetuă. La un moment dat, vraja sa inevitabil se rupe, făcând loc luminii, iar făpturile nopții sunt obligate să se ascundă. Nu vă fi frică de demonii nopții! Îndreptați lumina adevărului către ei și veți vedea cum vor fugi disperați în ascunzătorile lor.
Atât deocamdată. E timpul să pun punct. Ne vedem în 2021.
Vă urez să aveți parte de un an așa cum vi-l doriți! La mulți ani tuturor!

Abonează-te la newsletter