România, lovită de trenul ticăloșilor

Pe lîngă gafele și tălpile președintelui Klaus Iohannis, România se vede lovită și de oculta juridică îndărătul căreia se află rețeaua internațională de sforărie politică. Sentința CEDO în cazul Kovesi reprezintă absurdul juridic de vîrf ce putea fi făcut sub acoperămîntul și în numele unei insituții europene. Cică Laurei Codruța Kovesi i s-a respins dreptul la apărare și la o dreaptă judecată. Susținătorii și aplaudacii acesteia, sforarii și profitorii anticorupției au sărit mai ceva ca la o victorie românească la un campionat mondial sau la cîștigarea de către un român a unui turneu de grand slam. Și au strigat din răsputeri: „Victorie a procurăriței europene!“



Analfabeți în drept, îndoielnici la morală, însetați de răzbunare, ei au izbucnit într-o odă a bucuriei în urma unei „victorii” catastrofale pentru țară, pentru justiția europeană și pentru obrazul nostru de europeni cu pretenții de oameni școliți și civilizați. De la Strasbourg pînă la Prut, începe să se întindă un soi de Absurdistan juridic al Uniunii Europene. Mai mare rușinea! CEDO, cu sentința dată în cazul Kovesi și sărbătorită cu amplificatoare la București, a devenit subiect pentru lecții de prostie în Drept, bune de predat începătorilor. Sau subiect de demonstrație pentru decizii abuzive. Sentința este atît de șocantă încît depășește violența unei lovituri în moalele capului. Clatină jumătate din pietrele care formează încrederea în temelia statului de drept. Judecătorii s-au speriat. Teoreticienii sunt oripilați, iar judecătorii cu ștate vechi de serviciu își fac cruce, în vreme ce profesorii încep să se îndoiască de folosul masteratelor și al doctoratelor. Chiar și CCR devine sfioasă, cînd ar fi trebuit să trimită Curții Europene a Drepturilor Omului un adevărat rechizitoriu, iar președintelui Klaus Iohannis, măcar un manual de Drept constituțional dacă nu și cîteva cuvinte mai greu de pus pe hîrtie.

Într-o Românie derutată, în care CT Popescu orăcăie ca un inginer incult și în care toți controlații și acoperiții sar pe CCR, nu este suficientă reacția de astăzi în care Curtea spune elegant că „preşedintele României şi Ludovic Orban folosesc argumente incomplete şi inexacte în declaraţiile publice”

Crede cineva că avertismentul făcut public miercuri de CCR are vreo greutate în fața unui președinte care a dat nenumărate semne și probe ale limitării sale?

„Îndemnarea publică la revizuirea deciziilor Curţii Constituţionale este o atingere extrem de gravă adusă independenţei Curţii Constituţionale şi a judecătorilor săi” precizează CCR într-un comunicat.

Știți ce spune apelul lui Klaus Iohannis, prin care cere public CCR să revizuiască sentința în cazul Kovesi? Că Romania este condusă de un om fără o minima știință de drept, fără consilieri în domeniu și fără nici un respect pentru știința de carte! Klaus Iohannis a fost un mediocru și ca student la Cluj și ca profesor suplinitor de fizică și ca politician.

(Din infomațiile noastre, la examenul de definitivat ca profesor, Klaus Iohannis s-a chinuit cu o notă de 7, trasă de păr.)

Cum să înțeleagă, atunci, un mediocru, în mai toate, că deciziile CCR nu sunt tot una cu sentințele definitive al ICCJ. El crede că așa cum a contestat sentința defnitivă în cazul casei sale de la Sibiu, pierdută prin sentință definitive, la fel, el poate cere și la CCR o revizuire de decizie.

Caraghioasă, penibilă și antologică solicitare de la un președinte al României. E ca și cum ar cere primăriței de București să mute locul pe care a fost Turnul Colței!? Așa, că nu-i convine lui! De ce? Nu i-a explicat nimeni? Un bodyguard gradat și cu ceva studii sau chiar un șofer mai trecut prin curse mai lungi ar fi putut să-l lămurească. Necum un consilier cu pregătire juridică!?

Cu această decizie, CEDO s-a umplut de ridicol și de susipciuni!! Judecarea și pronunțarea în cazul Kovesi contra România poate însemna decăderea insituției dacă nu măcar relativizarea ei.

(Eram de față, la Strasbourg, cînd François Mitterrand a pus piatra de temelie a clădirii CEDO!)

Aceasta este concluzia unora dintre cei cu care am stat de vorbă, perplexați atît de decizia Curții Europene a Drepturilor Omului, cît și de comentariile nătîngi ale președintelui României.

La cei mai mulți, am perceput o puternică stare de perplexitate și de revoltă? De ce?

Pentru că în cazul Kovesi, CEDO a decis să judece o cauză care trebuia respinsă „de plano” (automat). CEDO a admis o cauză în care nu avea competență. Prin statutul său, CEDO judecă doar dosarele în care cetățenii europeni n-au avut acces la o justiție echitabilă. Europenii se pot adresa Curții Europene pentru Drepturile Omului dacă li s-a îngrădit liberul acces la justiție sau au fost condamnați împotriva probelor evidente existente în dosar. Or, în cazul Laura Codruța Kovesi, acțiunea era inadmisibilă pentru că viza decizia unei instanțe nonjurisdicționale. CCR nu este un tribunal. Punct. Conform formei actuale a Constituției României, CCR nu face parte din structura puterii judecătorești. Singurele cauze cu care este investită CCR în actuala formă a Constituției României vizează conflictele constituționale între instituțiile statului român.

(Soția unui interlocutor avea să spună, cu voce tare, începe cu un diminutiv, dar mulți proști mai conduc România!)

În cazul Kovesi, CEDO nu putea și nu poate fi sesizată, în sensul că n-a avut parte de un proces echitabil, pentru că ea n-a avut nici un proces în instanțele justiției din România. Ce a judecat CCR și s-a încheiat cu o decizie nu are nici o legătură cu persoana Laurei Codruța Kovesi care nu a fost și nu avea cum să fie parte în respectiva cauză. CCR a judecat doar un conflict instituțional între puterea executivă, reprezentată de ministrul Justiției, Tudorel Toader, și președintele României.

(În timp ce vorbesc la telefon cu un profesor care mă ajută să înțeleg, o aud și pe fetița acestuia cum întreabă: Tata, ăștia sunt atît de grei de cap?)

Confictul între cele două instituții a fost tranșat în sensul că CCR a stabilit că Ordinul de ministru (actul emis de Tudorel Toader cu motivarea de rigoare după ce a fost efectuat un control de fond la DNA) este legal și este obligatoriu pentru președintele României care trebuie să o demită pe Laura Codruța Kovesi. Prin ordinul dat, ministrul Justiției, Tudorel Toader, și-a exercitat prerogativele legale asupra Direcției Naționale Anticorupție. Tudorel Toader a cerut controlul de fond prin CSM, a constatat nereguli și deficiențe grave și, în virtutea atribuțiilor sale, a dispus destituirea Laurei Codruța Kovesi. Ca măsura sa să poată produce efecte juridice, era obigatoriu ca președintele României să semneze un decret prezidențial de demitere. Blocajul a apărut cînd Klaus Iohannis a refuzat să emită decretul prezidențial. Și pentru deblocarea situației apărute între cele două instituții, Guvernul României s-a adresat CCR.

(O aud din nou pe fetița profesorului de drept întrebînd cu voce tare: Tati, cine crezi că-i explică lui Iohannis ce-s alea „prerogative”)

Prin decizia sa, CCR n-a făcut decît să-l oblige pe Klaus Iohannis să își îndeplinească atribuțiile constituționale. Adică să reintre în matca Constituției României. Decizia CCR nu a analizat și nici nu avea cum să examineze eventuale „nemulțumiri” ale Laurei Codruța Kovesi în legătură cu Ordinul emis de ministrul Tudorel Toader. Laura Codruța Kovesi putea doar ca, în termen legal, să atace Ordinul emis de Tudorel Toader într-o instanță de contencios administrativ și fiscal. Nimeni n-a împiedicat-o!

(Domnule Nistorescu, știti de ce n-a făcut-o? Pentru că ea n-are mari abilități juridice! Adică, la carte, a fost mai de coada clasei, vreau să zic a anului, zice un avocat care se îndoiește de calitățile de procuror și de jurist ale procurorului general european)

După un an de zile, România s-a aflat într-o situație identică de blocaj instituțional, adică de conflict între Guvern și președinte în cazul procurorului general Augustin Lazăr. Dar, în acest conflict, nu s-a ajuns la sesizarea CCR din cauza abilității lui Augustin Lazăr care a blocat ordinul administrativ al ministrului Tudorel Toader prin atacarea în instanțele judecătorești (la Alba Iulia), oprind astfel ordinul de demitere emis de Tudorel Toader. În acest caz, Klaus Iohannis a refuzat iar semnarea decretului de demitere dar, spre deosebire de cazul Kovesi, și fiind vorba de un proces în curs, refuzul său a fost legal. Existența unui proces pendinte pe rolul instanțelor de la Alba Iulia, avînd ca obiect contestarea deciziei emise de Tudorel Toader, i-a adus procurorului general o perioadă de respiro pentru 3-4 luni, timp în care nu s-a putut pune problema unui decret prezidențial de demitere. Așa a ajuns Augustin Lazăr la expirarea de drept a mandatului său, strategie care l-a salvat și pe Klaus Iohannis de penibilul situației de a ajunge iar la Curtea Constituțională a României.

(Domnule Nistorescu, Lazăr ăsta nu era tobă de carte, dar știa mecanismele juridice și era de o viclenie care te paraliza! Îl învrtea și pe dracul!)

Decizia CEDO este revoltătoare! România (sau SIE) are acolo un delegat care trebuia să ridice problema acestui caz fine de neprimire (”fin de non recevoir” – caz de neprimire, adică excepțiile ce trebuiau ridicate cu privire la inadminsibilitatea unei acțiuni juridice-conform dicționarelor franceze). Agentul României la CEDO trebuia să își exprime poziția în raport cu interesele României și pe baza prevederilor Constituției României și a legislației în vigoare. Soluția, oricît este ea de trâmbițată, nu putea face obiectul judecății CEDO. Simplu, clar și fără bîlbîieli. Toți oamenii din justiția română (mai puțin cei racolați și cei pripășiți pe lîngă servicii și pe lngă președinte) spun același lucru. Se tem doar să îl afirme public și să îl demonstreze celor care au dubii și care pot cădea în capcanele trompeților de serviciu.

Președintele Klaus Iohannis, zic avocații, experții și profesorii de drept a comentat aiurea decizia CEDO în cazul Kovesi. A luat-o ca pe ceva personal, nu ca pe o cauză a României. Ca un caraghios supărat ca văcarul pe sat, el a cerut CCR să ia măsuri și să revizuiască decizia privind-o pe Laura Codruța Kovesi. De fapt, președintele României a vrut să ne arate tuturor că el nu pricepe o iotă din mecanismele juridice ale statului român. Curtea Constituțională a României nu este în sistemul judecătoresc și nu emite decizii care să poată fi atacate sau revizuite. Singura speranță care ne mai rămîne este ca un consilier de la Cotroceni să-i explice, la tablă, că deciziile CCR nu pot fi atacate. Pot fi terfeliți sau arestați judecătorii, dar nu pot fi atacate deciziile. Constituția României și legile în vigoare nu prevăd nici o cale de reformare a deciziilor CCR. Dacă CCR decide într-o speță, ea se aplică, obligatoriu, după publicarea în Monitorul Oficial. Nu există nici o cale de atac!

(Nici măcar atunci cînd nu-i convine lui Klaus Iohannis și cînd își imaginează că o poate rezolva ca și contestația cu casa sa de la Sibiu. Și încă o precizare pentru președintele României: CCR nu condamnă, nu grațiază și nu acordă despăgubiri!)

Autor: Cornel Nstorescu

Sursa: Cotidianul