C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Ce este Ateismul Militant şi Cine sunt exponenții lui în România

Share Button

Foto: Un ateist militant cu un banner pe care scrie “Pun pariu că Iadul e fabulos”
I Bet Hell is Fabulous
Ce este Ateismul Militant
Ateismul militant este un termen aplicat acelei forme de ateism, care este ostilă față de religie.
Ateii militanți au o dorință de a-şi propaga doctrina ateistă în public, și diferă de ateii moderați, prin faptul că susțin că religia este dăunătoare.
Ateismul militant a fost şi este o parte integrantă a materialismului marxist-leninist, și a jucat un rol semnificativ în Revoluția Franceză.

El s-a manifestat şi se manifestă în multe state atee, cum a fost Uniunea Sovietică, și Marea Revoluție Culturală a Proletariatului din China.

Termenul a fost aplicat şi gânditorilor politici care fac propagandă antireligioasă.

Recent, termenul de ateism militant a fost folosit pentru a-i descrie pe adepții mișcării Noului Ateismul, care se caracterizează prin credința că religia “nu ar trebui să fie pur și simplu tolerată, ci ar trebui să fie combătută, criticată și expusă”


Care este scopul Ateismul Militant?

Scopul Ateismul Militant depășește cu mult scopul vizibil al distrugerii religiei

Căci o religie reprezintă întotdeauna cu mult mai mult decât ideile şi faptele ce compun acea dogmă religioasă

O religie reprezintă întotdeauna şi un set de valori morale, un set de valori tradiționale şi de foarte multe ori şi un set de valori naționale

Oamenii care împărtășesc valorile unei religii , mai ales atunci când aceste valori sunt cele sunt transmise din generație în generație, de sute sau chiar mii de ani, sunt foarte greu, dacă nu imposibil de manipulat, de ideologii unor noi ordini mondiale, de ideologii instigatorilor la “revoluții” etc..

Motivul e simplu: orice religie definește nu numai dogma ei ci şi un set de valori morale, tradiționale şi naționale.

Cel mai ușor de manipulat sunt oamenii care nu au în interiorul lor un set bine definit de valori morale, tradiționale şi naționale.

Neavând nici un alt termen de comparație solid, ei “iau de bune” ideile despre care “li se spune că sunt bune” (cum ar fi de exemplu: Cât de bine şi frumos e ca un copil să nu mai aibă Mamă sau Tată)

Nu întâmplător, disperat de conservatorismul persoanelor religioase IMUNE la propaganda internaționalisto-comunistă, Marx a numit cu ciudă religia, ca fiind, “opiul popoarelor”.

Distrugerea religiei este prin urmare o etapă absolut necesară pe drumul dezintegrării popoarelor şi a statelor naționale.

Iar distrugerea religiei se face prin îndoctrinarea ateistă a noilor generații. Așa cum am mai spus : Copiii sunt Ținta.

Acesta e rolul Ateismului Militant care demonizează în permanență religia şi pe credincioșii ei.


Folosirea în scopuri diversioniste a termenilor practică religioasă sau ateistă, prozelitism ateist sau religios, ateism militant sau militantism religios și fundamentalism ateist sau religios

Ca să vă puteți da seama când acești termeni sunt folosiți impropriu în scopuri diversioniste și de manipulare, vom încerca să dăm o definiție cât mai exactă fiecăruia:

1. Practică religioasă sau ateistă, este forma normală prin care orice persoană își manifestă liber într-o societate propria libertate religioasă.

Omul religios care crede în Divinitate, se roagă, merge la biserică , respectă sărbătorile și tradițiile religioase, într-un cuvânt își manifestă în mod liber libertatea religioasă fără a ataca în nici un fel alte culte sau pe liberii cugetători.

Practica religioasă are o formă comunitară în lăcașurile de cult și la alte evenimente religioase. Acest lucru NU înseamnă militantism și nici măcar prozelitism (a se vedea definițiile de mai jos).

La rândul lor ateii obișnuiți îşi manifestă credința lor în neexistența vreunei divinități, prin activitățile individuale sau de grup specifice, în care nu-i atacă pe cei care nu le împărtășesc a aceste convingeri.

Reamintim că Martin Heidegger, cel mai mare filozof al secolului XX şi unul dintre cei mai mari filozofi ai tuturor timpurilor a scris în “Scrisoare despre Umanism”, că problema existenței sau inexistenței lui Dumnezeu este o problemă deschisă şi nerezolvată de către filozofie.

Asta o spunem pentru ateii militanți care au atitudini tâmpe pe la Antena 1 şi care au citit puține cărți la viața lor, dar care ne spun plini de certitudini penibile, că nu-l văd pe “Bătrânul cu Barbă”

Prin urmare problema e una de Credință.

Pe de altă parte, existența dovedită a unui program complex, (pentru cine nu ştie: ADN-ul e un program de “milioane de ori” mai complex decât orice program de calculator făcut de om), care stă la baza dezvoltării şi funcționării tuturor ființelor vii, pune serioase probleme ştiințifice, ateilor, care se străduiesc de vreo două secole să arate fără succes că “programe mult mai complexe decât cele de calculator” ar putea să apară ‘spontan’ şi să se scrie singure din Nimic, prin simpla bătaie a vântului, a valurilor sau a emisiilor vulcanice. A crede că programele de calculator pot apărea din senin şi că se se pot scrie singure din Nimic, ține mai degrabă de Misticism decât de vreo raționalitate anume. Dar aceasta e o discuție cu totul separată. Din punct de vedere al discuției de aici, fiecare e liber să CREADĂ în orice vrea el să creadă.

2. Prozelitismul religios sau ateu este deja o formă agresivă prin care oameni despre care nu se știe că ar dori acest lucru sunt contactați fie privat fie prin canalele massmedia pentru a fi convinși să adere la ateism sau la una din formele religioase. Ateiștii Militanți și Sectele Religioase sunt aici foarte active în încercarea de a căuta noi adepți. Dacă sectele religioase fac un prozelitism mai ales prin contact direct, ateiștii folosesc îndeosebi canalele massmedia.

O atenție deosebită trebuie acordată aici prozelitismului care se face asupra copiilor. Acest lucru e complet ilegal.

Constituția stipulează în mod clar că singurii care au dreptul și răspunderea pentru creșterea copiilor sunt părinții lor

ARTICOLUL 48 (1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.

Prin Constituție doar “părinții au dreptul şi îndatorirea de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”. Nimic nu se poate face fără acordul părinților.

Drept constituțional pe care militanții atei îl ignoră și-l agresează zilnic atunci când e vorba de părinți care vor să-și crească copiii în spirit religios.

3. Militantismul religios sau ateu

Militantismul religios sau ateu încalcă GRAV Constituția și Legile țării

Militanții religioși își exhibă în public credința că orice altă formă de religie în afară de a lor sau orice altă formă de ateism “nu ar trebui să fie pur și simplu tolerate, ci ar trebui să fie combătute, criticate și expuse”. Am văzut și la noi forme ale acestui militantism religios la propunerea de numire în funcție a lui Sevil Shhaideh care ‘avea vina’ că s-a născut fără voia ei, tătăroaică musulmană. Unii din aceste cercuri fundamentaliste, au mers până acolo, încât i-au refuzat dreptul Regelui Mihai de a-și îngropa soția în mormântul ortodox al familiei regale de la mănăstirea ortodoxă Curtea de Argeș, pe motiv că regina Ana era catolică. Practic regele nu era lăsat să-și doarmă somnul de veci alături de soție, pe motiv că “soția era o păcătoasă”. În unele cercuri, George Coșbuc și alți mari patrioți români greco-catolici din Ardeal, care au luptat din răsputeri pentru MAREA UNIRE, împreună cu marii patrioți români ortodocși din Ardeal, nu trec drept “buni români” pentru simplu motiv că s-au născut greco-catolici, șamd. Desigur schisma religioasă a românilor din Ardeal de la 1698 a fost un act profund regretabil, dar de aici până la a-i acuza pe unii și pe alții că “așa s-au născut”, e cale lungă.

La rândul lor militanții atei își exhibă în public credința că religia “nu ar trebui să fie pur și simplu tolerată, ci ar trebui să fie combătută, criticată și expusă”. Cei mai vehemenți militanți atei din zilele noastre sunt cei care au legături cu Rețeaua SOROS. Virulența lor e exhibată în tot spațiul public dar mai ales pe rețelele de socializare şi are o țintă precisă: Religia Ortodoxă şi Biserica Ortodoxă Română.

Militantismul ateu încalcă sistematic dreptul fundamental al părinților de a-și crește copiii. Atacând ora de religie (care e opțională și la latitudinea fiecărei familii) sau ridicarea de biserici (ex. mizeria cu “lemnul și spațiile mici”), militanții atei, încalcă grav libertatea religioasă.

Când militanții atei ajung la putere într-un stat, ei încearcă prin mijloace coercitive să limiteze neconstituțional drepturile și îndatoririle părinților de a-și crește copiii. Ei încearcă să pună presiuni pentru ca, copii să fie crescuți în spirit ateu. Mai mult, prin programe școlare ateiste de îndoctrinare a copiilor în școli ei încearcă să îndoctrineze minorii încă de pe băncile școlii.

O altă direcție de acțiune agresivă a militantismului ateu o reprezintă massmedia. Massmedia este controlată în cea mai mare parte de rețeaua progresistă internaționalistă ateistă, al cărei militantism ateu a devenit deosebit de agresiv în ultimii 10-15 ani.

Încă o dată, distincția e simplă: MILITANTISMUL (agresivitatea) începe acolo când cineva începe să arate “cât de nocivă sau cât de penibilă este” credința sau necredința ALTUIA, credință sau necredință care în esență ȚINE DE LIBERTATEA FIECĂRUIA. Practic “Militanții” încalcă libertatea altor persoane

Critica Militantismul ateu sau religios este o formă necesară de a feri Spațiul Public de forme de intoleranță. Problema e că “Militanții” încalcă de multe ori legea şi nimeni nu face nimic.

Dar cea mai gravă problemă apare atunci când sub pretextul “liberei exprimări” (care cf. Constituției nu-şi are domeniul de aplicabilitate aici), se trece “la înfierarea şi la condamnarea publică a celor care-şi exercită libertatea lor religioasă”. Cea mai gravă problemă este atunci când militanții atei prezintă în mod fals ca “reprobabile” (ex.ora opțională de religie, ridicarea catedralei, etc.), drepturi şi acțiuni ce țin de libertatea religioasă

4. Fundamentalismul sau Fanatismul religios sau ateu

Fundamentalismul religios sau fundamentalismul ateu este FORMA EXTREMĂ a militantismul religios sau ateu prin care intoleranța și agresiunea se intensifică și devin maxime.

A arunca cu pietre în Biserică este o formă extremă a Fundamentalismului Ateist

Terorismul radical islamist din zilele noastre este o formă extremă de FUNDAMENTALISM ȘI FANATISM religios modern.

Dacă fundamentalismul religios creștin catolic s-a manifestat violent mai ales în timpurile Inchiziției, fundamentalismul ateu a produs sute de mii de victime, ba chiar milioane de victime, mai ales în timpurile moderne odată cu Revoluția Franceză și mai apoi cu răspândirea în lume a Marxismului Militant Ateist

Folosirea improprie a termenilor “fanatism și fundamentalism religios” de către militanții atei în scopul diversiunii și al manipulării.

Militanții și Fundamentaliștii atei folosesc foarte des la modul impropriu termenul de “fundamentalist sau fanatism religios”.

Una din aceste ieșiri a fost chiar a președintelui Iohannis care i-a acuzat “de fanatism religios”, pe cei 3 milioane de români care nu au făcut altceva decât să-și exercite dreptul democratic de inițiativă legislativă garantat de Constituție. Atenție : cei trei milioane de semnatari nu au impus nimănui nimic ci doar au cerut ca întreaga țară să se pronunțe democratic prin vot pe o problemă fundamentală a societății românești.

Militanții atei au exercitat şi exercită prin injurii şi agresiuni verbale o intoleranță mizerabilă la adresa celor 3 milioane de semnatari ai unei inițiative perfect legale şi constituționale. Culmea e, că tot ei îi au tupeul să-i declare în mod fals şi intolerant pe cei 3 milioane de semnatari ca fiind “fanatici şi fundamentalişti”. Acesta e exemplul cel mai recent de folosire a acestor termeni în mod manipulator, injurios şi diversionist. Cele trei milioane de semnatari s-au manifestat corect, legal şi constituțional iar Militanții Atei îi înjură şi-i jignesc pentru acest lucru.


Progresismul practică un Ateism Militant agresiv

Progresismul (care nu e altceva decât un neomarxism 2.0) şi forma sa acută Soroşismul, practică un Ateism Militant deseori Isteric

Ateismul Militant este practicat în zilele noastre de Rețeaua Progresistă internaționalistă care în acest moment are o rețea de organizații, activişti şi adepți în multe țări ale lumii.

Printre ateii militanți de la noi se numără: Remus Cernea, Moise Guran, Striblea, Lucian Mândruță, Cristian Tudor Popescu , Gabriel Liiceanu, Alina Mungiu Pippidi, Cristian Pîrvulescu, Dan Tapalagă (mai rar), Monica Macovei, etc…

Printre mijloacele massmedia care practică un ateism militant se numără televiziunile: Digi24, dar şi B1 TV şi Antena 1 şi Antena 3 dar şi ziarele: Adevărul (cel mai agresiv ziar al ateismului militant), Hotnews, Republica, Contributors, Revista 22, etc.. Precum şi puzderia de ziare pro-soroşiste de tipul vice.com, pressone, greatnews etc…site-urile bloggerilor progresişti foarte agresive la adresa a tot ce e creştin sau site-urile web ale multora dintre ONG-urile finanțate de Soros.

Isteria multora dintre ei împotriva orelor de religie din şcoli (deşi acestea sunt opționale şi la latitudinea fiecărei familii) e unul dintre exemple care ne arată un ateism militant agresiv şi violent practicat de rețeaua progresisto-soroşistă de la noi.

Majoritatea ONG-urilor lui Soros practică un ateism militant agresiv şi nu întâmplător activiștii lor se regăsesc sau sunt într-o strânsă legătură cu televiziunile, ziarele şi persoanele amintite mai sus.

CTP-ul a mers până acolo cu diversiunea încât să spună că Eminescu a fost ateu, confundându-l intenționat pe Eminescu cu proletarul din poezie care spune fraza “religia o frază de dânşii inventată” şi uitând intenționat să spună că poezia se termină cu filozofia cvasi-holistică a Cezarului care ne spune că lumea a fost creată o singură dată după legi imuabile (“povestea-i a ciocanului ce cade pe ilău”, etc.),

Ateismul Militant nu este nimic altceva decât tot o formă (nu atât de gravă ca interdicțiile fizice sau sociale) de Fundamentalism. Un fundamentalism anti-religios

Mulți dintre ateii militanți de la noi cred că religia “nu ar trebui să fie pur și simplu tolerată, ci ar trebui să fie combătută, criticată și expusă”

Din această perspectivă Militantismul lor Ateist Isteric încalcă Constituția României care stipulează foarte clar că:

Art 30 (7) “Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri”.

De ce o încalcă? Pentru că religia altora e considerată de mulți dintre ateii militanți că “nu ar trebui să fie pur și simplu tolerată, ci ar trebui să fie combătută, criticată și expusă”

Această poziție intolerantă vine în evidentă contradicție cu libertarea religioasă. Libertatea religioasă e una dintre formele libertății umane garantată de Constituțiile tuturor țărilor civilizate. A-i nega cuiva propria lui religie, înseamnă a-i nega libertatea, înseamnă a-l agresa.

Ceea ce, evident, e o formă de intoleranță şi de ură religioasă, mai exact o ură anti-religioasă

Intoleranța şi ura lor față de credincioşi transpare mai ales în mediul virtual unde mulți adepți ai mișcării “Uniți Salvăm” şi ai altor grupuri progresiste, îi numesc pe creștini “cre(ş)tini” şi unde “babele care se-nchină la moaşte” sunt înjurate violent.

În mod ciudat nimeni dintre autoritățile statului nu se arată îngrijorate împotriva acestui val de ură neobolşevic, deși în timpul manifestațiile de după Colectiv s-a ajuns până acolo încât unii tinerii impregnați de propaganda rețelei progresiste cu un ateism militant agresiv şi intolerant au ajuns până acolo încât să arunce cu pietre în Patriarhie.


Cum a apărut ateismul militant în istoria modernă?

Vă prezentăm în continuare unele din principalele evenimente istorice care ne-au arătat cum se manifestă MILITANTISMUL și FUNDAMENTALISMUL ATEIST care a dus la nenumărate CRIME.

Revoluția Franceză face mii de victime în numele ateismului

Decreştinarea Franței în timpul Revoluției Franceze este numele dat unui număr de politici anti-creştine efectuate de diferite guverne ale Franței între începutul Revoluției Franceze de la 1789 și Concordatul din 1801, care formează baza de mai târziu a mișcării radicale pentru laicitate.

Scopul campaniei anti-creştine a variat de la confiscare publică a unor sume masive bani şi a numeroase terenuri, deținute de către Biserica Catolică din Franța, până la încetarea practicii religioase catolice și a religiei în sine.

Au existat multe dezbateri academice asupra faptului dacă mișcarea a fost motivată popular.

Revoluția franceză, în special în perioada sa iacobină, a inițiat unul dintre episoadele cele mai violente anti-creştine din Europa modernă.

Noile autorități revoluționare au suprimat biserica; au distrus, au profanat și au expropriat mănăstiri;

Au exilat 30.000 de preoți și au ucis mai multe sute.

Ca parte a unei campanii agresive de de-creștinare a Franței în octombrie 1793 calendarul creștin a fost înlocuit cu un calendar revoluționar care avea ca an zero, anul revoluției.

A fost inaugurată o nouă religie de stat un Cult Ateu al Rațiunii. Catolicismul a fost interzis.

Toate bisericile care nu erau dedicate acestui nou cult au fost închise.

A fost unul dintre primele exemple din istorie de ateism militant, unul foarte agresiv şi militant, un ateism impus cu forța de noul stat.

Crimele făcute de revoluționarii atei împotriva creștinilor au atins apogeul, odată cu genocidul din Vandeea făcut de Armata Revoluționară.

Iată ce scrie revista Historia despre acest masacru:

Scrisoarea trimisă de unul din generalii armatei franceze Francois Westermann către Comitetul Siguranţei Publice (în acel moment instituţia centrală de conducere a republicii) este elocventă asupra atitudinii faţă de rebelii vandeeni :

„Vandeea nu mai există … am îngropat-o în pădurile şi mlaştinile din Savenay… Conform ordinelor voastre, le-am zdrobit copiii sub potcoavele cailor noştri; le-am masacrat femeile, pentru a nu mai da naştere altor tâlhari. Nu mai există nici un prizonier care să poată reproşa ceva. I-am exterminat pe toţi.

Drumurile sunt pline de cadavre. La Savenay, tâlharii apar într-una pentru a se preda, iar noi îi împuşcăm fără oprire… Mila nu este un sentiment revoluţionar.”

Dincolo de tonul rece arătat faţă acţiunea de exterminare a prizonierilor vandeeni, scrisoarea arată clar faptul că această primă exterminare sistemică a venit ca urmare a unui ordin dat de guvernul revoluţionar. Aceaste acţiuni însă pălesc atunci când vor fi puse faţă în faţă cu evenimentele de la începutul lui 1794.

Exterminarea sistematică a vandeenilor

Dacă în fazele incipiente ale războiului scopul a fost masacrarea vandeenilor în urma confruntărilor militare, un plan devizat de generalul Louis Marie Turreau în ianuarie 1794 şi ratificat de Comitetul Siguranţei Publice în februarie prevedea eliminarea sistematică a întregii populaţii rămase în Vandeea.

Problema principală a fost însă găsirea unei metode eficiente de efectuare a exterminări; deşi aceasta a fost planificată pentru a dura şase zile, ea s-a extins până în luna mai a anului 1794.

O cauză a fost reprezentată de excesele realizate de armata franceză, ce s-a „distins” în moduri cât mai groteşti de a realiza execuţiile: de la crucificări şi înjunghieri repetate cu baioneta la arderi ale populaţiei înghesuite în hambare sau biserici.

Se estimează ca această perioadă(februarie-mai 1794) ar fi însemnat moartea a până la 50.000 de civili vandeeni în interiorul regiunii; alţi circa 9.000 de fugitivi au fost omorâţi în apropiere de Anjou(numarul real ar putea fi unul total diferit, deoarece autorităţile franceze nu au păstrat statistici referitoare la masacre).

(Partea a doua care Va urma va prezenta marxismul şi militantismul ateist modern).

Sursa: fluierul.ro

 

Facebook Comments
Share Button

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss