Archive for Martie 5, 2010
Financial Warfare Exposed: Soros, Goldman Sachs, Hedge Funds Attack Greece to Smash Euro
It has been evident for some time that the ongoing speculative attack on Greece, along with such other countries as Spain, Ireland, Portugal, and Italy, was not primarily a reflection of their economic fundamentals, nor yet a spontaneous movement of “the market,” but rather an orchestrated action of economic warfare. The dollar had been relentlessly falling through the late summer and autumn of 2009. It obviously occurred to various Anglo-American financiers that a diversionary attack on the euro, starting with some of the weaker Mediterranean or Southern European economies, would be an ideal means of relieving pressure on the battered US greenback. Since these degenerate elites are incapable of directly solving the problem of the dollar through increased production, full employment, and economic recovery, one of the few alternatives remaining to them is to create a situation in which the euro is collapsing faster, leaving the dollar as the beneficiary of some residual flight to quality or safe haven reflex.
This is what emerged during the first week of December with a speculative assault or bear raid against Greek and Spanish government bonds as well as the euro itself, accompanied by a scurrilous press campaign targeting the “PIIGS,” an acronym for the countries just named, coming from inside the bowels of Goldman Sachs. I have discussed this phenomenon several times over the last two to three weeks on my radio program on GCN.
Now comes concrete proof of this conspiracy in the form of a Feb. 8 “idea dinner,” held at the Manhattan townhouse of Monness, Crespi, Hardt & Co, a boutique investment bank. Among those present were SAC Capital Advisors, David Einhorn of Greenlight Capital (a veteran of the fatal assault on Lehman Brothers in the late summer of 2008), Donald Morgan of Brigade Capital, and, most tellingly, Soros Fund Management. The consensus that emerged that night over the filet mignon was that Greek government bonds were the weak flank of the euro, and that once a Greek debt crisis had been detonated, all outcomes would be bad for the euro. The assembled predators agreed that Greece was the first domino in Europe. Donald Morgan was adamant that the Greek contagion could soon infect all sovereign debt in the world, including national, state, municipal and all other forms of government debt. This would mean California, the UK, and the US itself, among many others. The details of this at dinner were revealed in the headline story of the Wall Street Journal on Friday, February 26, 2010. (See article)
Nor was this the only cabal in town intent on attacking the euro through the week Greek flank. The article cited suggests that GlobeOp Financial Services and Paulson & Co. are also piling on. The zombie banks were also heavily engaged. The article reported that Goldman Sachs, Bank of America-Merrill Lynch, and Barclays Bank of London were also assisting speculators in placing highly leveraged bearish bets against the euro. Note that these zombie banks are alive today because of US taxpayer money, in Barclay’s case through AIG.
It amounted to a deliberate attempt to create a large-scale world monetary crisis which would certainly bring with it the dreaded second wave of the current world economic depression. The creation of monetary chaos in Europe through the convulsive destruction of the euro under speculative attack would cripple commodity production in western Europe, severely undermining one of the dwindling areas of the world economy which are still functioning. The genocidal implications for humanity ought to be obvious, but the assembled hedge fund hyenas were not concerned with these consequences.
George Soros has been telling every media outlet that will listen that the euro is doomed to fall apart and break up over the short run. Soros even has a theory to deploy as part of his speculative attack. Soros argues that the fatal flaw or original Sin of the euro is that it was based on a common central bank among the participating countries, but lacked a common treasury and tax policy. This means that a country like Greece can no longer defend itself from a speculative attack on its bonds by the simple expedient of currency devaluation, since there is no more drachma, and the euro is controlled from Frankfurt, not Athens. British spokesmen are quick to point out that, even though the financial situation of London is far worse than that of Athens, the British government is already devaluing the pound through a downward dirty float.
Given Soros’s infamous track record, he must be taken seriously. In 1992, Soros became world famous through his attack on the European Rate Mechanism, which he executed by a highly leveraged speculative assault on the British pound, at the time one of the weaker members of the ERM. Soros’ speculative attack led to a pound devaluation and the ragged breakup of the ERM, and netted Soros £1 billion in profits. It was as if Soros had personally stolen a £20 note from every man, woman, and child in Britain. The speculative gains were no doubt gratifying, but the overriding political purpose of the assault was to sabotage that phase of European monetary policy.
The London Economist has gone out of its way to mock Spanish Prime Minister Zapatero’s remark that Spain was under international speculative attack. Press organs of the city of London and Wall Street have ridiculed the Greeks as a nation of paranoid conspiracy theorists. And yet, the revelations made so far are strong circumstantial evidence of pre-concert, as Lincoln would say. Even the US Department of Justice has been forced to send letters to the participants in the infamous “idea dinner,” warning them not to destroy any of their records and thus putting them on notice that they are under investigation. While we should not have any illusions about the prosecutorial zeal of Attorney General Eric Holder, who once represented the international financial bandit Marc Rich, this is at least a beginning. Spanish and Italian judges are noted for their independence, and one of or more them may wish to examine the activities of Soros, Goldman Sachs, and their hedge fund allies.
Greece does not need an austerity program, as the Greek labor movement has eloquently argued in the course of their successful and admirable general strike last week. Greece does not need a bailout from Germany, the sinister International Monetary Fund, or from anyone else. Least of all does Greece need to accept the advice of Austrian school or Chicago schools charlatans who recommend the catharsis of a deflationary crash that would destroy an entire generation through unemployment, poverty, and despair. Greece needs to defend itself with a 1% Tobin tax on all derivatives and other financial transactions. Greece should take the lead in outlawing credit default swaps, which amount to issuing insurance without meeting the capital requirements of being an insurance company. Greece needs to enforce EU and national antitrust laws. If Soros and his gang succeed in breaking up the euro, Greece should make the best of it by immediately imposing heavy-duty exchange controls and capital controls to protect the new drachma, on the model of Malaysia a dozen years ago. Greece should shut down domestic zombie banks and seize its central bank and use it to issue 0% credit for industrial and agricultural hard commodity production. If the Greeks made plain what they intend to do if they are forced to fall back on the drachma, the financiers who fear such an example would have another reason to relent.
Another obvious expedient is that of a bear squeeze or short squeeze. Soros, Goldman Sachs, and their gang of hedge fund allies have now used derivatives to establish short positions against Greek bonds and the euro, betting that these latter will go down. Political pressure is now being brought to bear on the European Central Bank and the Greek central bank to undertake an unannounced large-scale purchase of Greek bonds and euros in the forward market, causing the Wall Street predators to lose their bets, thus punishing them severely with extravagant losses. This is normal central bank practice, and it will be astounding if the Greeks do not execute such a maneuver very soon.
The world now faces a stark choice between two alternatives, with Wall Street forcing the issue. The first is that the zombie banks and hedge funds, having been saved and bailed out by national states and their taxpayers, will repay the favor by driving the national states and all forms of state, provincial, and local government into bankruptcy. This will be synonymous with the destruction of modern civilization itself. The second and preferred alternative is that the national states summon the political will to use the inherent powers of government to place the zombie banks, hedge funds, and related purveyors of derivatives into bankruptcy receivership and shut them down once and for all, relying in the future on nationalized central banks for the provision of credit. The second alternative would allow the preservation of modern civilization as we have known it. But in the meantime, the derivatives-based speculative attack on the southern flank of the euro has accelerated the arrival of the second wave of depression, which now appears likely to strike the world before the end of 2010.
Webster G. Tarpley
sursa: prisonplanet.com
Chiriasi in propria tara
“E posibil ca la sfarsitul lui 2011 sa contractam un nou imprumut de la FMI pentru a plati salariile si pensiile”. Basescu dixit. Daca un stat nu poate plati azi salariile si pensiile, ce ne facem sa credem ca va putea plati maine imprumuturile contractate pentru a le plati, adica suma+dobanda? Nu am luat si nu luam bani cu imprumut pentru investitii care sa genereze venituri viitoare, nu, am luat bani ca sa platim obligatii curente. Miliardele de euro sau de lei cu care se platesc obligatiile statului se neantizeaza in fiecare luna, distribuindu-se in sume mici, in pensii, salarii, indemnizatii, cheltuieli. Unii ar putea argumenta ca salariile si pensiile platite se vor regasi macar intr-o mica parte in consum, stimuland piata si oferind un efect compensator. Da, banii se duc pe paine si iaurt, pe gaz si electricitate. Si ce te faci cand nici unul dintre aceste produse nu sunt realizate de romani si cand profiturile se duc tot in afara tarii?
Pai cum? Mai dam ceva din casa. Mai vindem ceva. Am vandut intai vacile grase, bancile, comunicatiile, gazul, electricitatea, anumite industrii. Mai avem hidrocentrale, posta, teren agricol. Avem de asemenea forta de munca si o putem vinde si pe asta. Cand te imprumuti la banca pe baza adeverintei de salariu vinzi de fapt munca ta viitoare, iti asumi o obligatie si o conduita in viitor, instrainezi un atribut al libertatii tale. Iar cand renunti voluntar la o parte a libertatii tale te poti astepta sa ti se ceara orice in viitor. O livra din carnea ta? Nu, nu mai e cazul. O insula? Nu ca nu aveam decat una si n-o mai avem nici pe aia. Un zacamant aurifer? Un munte? O padure? Un teren pe care altii sa-si arunce deseurile toxice? Copii pentru adoptii internationale? Militari cu vietile lor pentru conflicte care nu ne apartin si care nu ne aduc nimic?
Cetatenii stau cuminti in casele lor si zapeaza pe tv. Sunt scarbiti si dezinteresati. Pensii, salarii, institutii, fete baloase si moderatori care latra pe limba cui ii plateste. Pe cine sa intereseze?
Avem iluzia ca viata publica nu ne priveste, ca e undeva acolo. Ca “ei” sunt ei, nu-i poti nici schimba, nici alege, pentru ca sunt aceiasi indiferent de partide si de vreme. Iar noi suntem sub vremuri si ne vedem mai departe de vietile noastre. Injuram printre dinti si spunem ca mergem mai departe. Nu realizam ca usor usor nu mai insemnam nimic. Avem o casa si o masina. Iar casa e ipotecata la banca si masina e a leasingului. Sunt ale noastre pentru ca ni le-am dorit si pentru ca ne raportam emotional la ele. Evident ca nu ne apartin. Si nu rare sunt situatiile in zilele acestea cand, in cutia postala, gasesti o hartie A4, negru pe alb care te anunta sec si impersonal ca daca si daca atunci sunt nevoiti sa ti ia tot.
Daca dezbraci o natiune de bunurile sale si pe cetateni de bunurile personale ce mai ramane? Ramane o populatie ce vietuieste pe un teritoriu care nu le mai apartine, in case si orase in care nimic nu mai e al lor, obligati sa presteze si sa faca ce li se spune. O sa ziceti ca e o viziune exagerata, in tonuri negre. Hai sa zicem ca scenariul acesta e dus doar pana la jumatate deja, ce se intampla cand ajugem la capat?
Liviu Vasile
sursa: asybaris.blogspot.com
Atenţie la croiala bugetară!
Guvernatorul BNR a avertizat că încercarea de a lua dintr-o parte şi de a pune în alta nu va servi binelui social. Isărescu a atras atenţia asupra faptului că sistemele de pensii foarte generoase duc la situaţii chiar dramatice, ca în cazul Greciei: ”Nu poate fi susţinută ideea unui punct de pensie de 45% din salariu când numărul pensionarilor este mai mare decât cel al angajaţilor”
Nemulţumirea faţă de finanţarea serviciilor sociale demonstrează că acestea nu sunt bine structurate sau dimensionate, iar alocarea de resurse suplimentare din alte domenii nu este în favoarea binelui social, a atras atenţia ieri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în cadrul unui seminar pe teme economice. “Suntem în faţa unor mari trade off-uri. Toată lumea este nemulţumită de serviciile sociale, care se spune că sunt subfinanţate. Orice economist-şef în această situaţie spune că este o problemă de croială. Încercarea de a lua dramatic dintr-o parte şi de a pune în alta nu va servi binelui social”, a declarat Isărescu.
Acesta a explicat punctând că România, deşi nu se mai găseşte în situaţia de criză din 2009, se află în faţa unor alegeri serioase, “într-o situaţie serioasă”, şi trebuie să înveţe din ceea ce s-a întâmplat în Grecia.
“Vedem în proximul geografic, la câteva sute de kilometri, deficite foarte înalte, sisteme de pensii foarte generoase şi sisteme administrative mult prea largi faţă de ce poate oferi economia, care duc la situaţii chiar dramatice şi observăm cât de repede se poate schimba perspectiva unei ţări”, a afirmat Isărescu.
Guvernatorul BNR consideră că România are nevoie în prezent, în primul rând, de dezbateri serioase pe teme economice şi financiare, criticând practica discuţiilor care duc aceste teme în derizoriu. “Se practică un fel de sport naţional, de ghiceală, cât va fi creşterea economică, inflaţia. Este extrem de important ca discuţiile pe aceste teme să fie serioase”, a subliniat Isărescu.
Isărescu: Noi nu avem sistem de pensii pe bază de contribuţii, ci pe generaţii
Mai mult decât atât, guvernatorul BNR a menţionat faptul că discursul public pesimist dăunează economiei, iar bancherii nu vor da credite când există o atmosferă “neagră” şi perspective de şomaj. “Vrem să ieşim din criză, dar economia are 30-40% psihologie. Ce bancher poate să se aventureze să dea credite, când toată atmosfera asta pe care o simt în jurul lor este neagră şi mai este şi tot şomajul ăsta”, a subliniat Isărescu.
Acesta a reluat tema dezbaterilor publice privind pensiile, arătând că nu poate fi susţinută ideea unui punct de pensie de 45% din salariu, când contribuţiile sunt de 37%, iar numărul pensionarilor este mai mare decât cel al angajaţilor. “Noi nu avem sistem de pensii pe bază de contribuţii, noi avem sistem de pensii pe generaţii. O generaţie plăteşte pensia altei generaţii, şi atunci trebuie să te preocupi în primul rând să existe locuri de muncă. (…) Dezbaterile de la televiziune nu sunt doar o chestiune de rating, creează impresii, induce idei (…) Dacă mai văd de mai multe ori la televizor că România mănâncă 70% din import, mă sperii şi poate emigrez şi eu”, a mai spus Isărescu. În acest context, guvernatorul BNR a mai precizat că trebuie înţeles că veniturile bugetare în România reprezintă 30, 31 maxim 32% din PIB şi de aici trebuie pornită discuţia, pe structura cheltuielilor şi pe nevoia de investiţii. “Atâta scoate economia românească (venituri bugetare - n.r.) cu un sistem fiscal care oricum este stufos”, a adăugat Isărescu.
Guvernatorul a explicat că Banca Naţională este preocupată de crearea acelui spaţiu fiscal care să permită investiţiile publice, cum ar fi finanţarea autostrăzilor.
“Noi căutăm acest spaţiu fiscal împreună cu cei de la Ministerul Finanţelor, pentru finanţarea autostrăzilor. Dar, dacă toate aceste eforturi duc din cauza dezbaterilor publice spre stimularea consumului, discuţiile sunt în zadar”, a afirmat Isărescu.
”Trebuie să luăm într-adevăr nişte decizii importante în acest an”
În acelaşi timp guvernatorul BNR a ţinut să precizeze faptul că efectele unui program serios cum este cel cu FMI s-au făcut simţite în economie, iar unul dintre exemple este modificarea perspectivei de curs, pe care analiştii îl vedeau în decembrie la 4,6 lei/euro, iar acum banca centrală este îngrijorată să nu se aprecieze prea mult. “Nu e cazul să ne ambalăm, suntem în direcţia bună. Se văd efectele unui program serios, cum este cel cu FMI. Dobânzile sunt în scădere, s-au înjumătăţit într-un an şi continuă să scadă. Cursul de schimb a evoluat bine în ultimele două luni. De la perspectiva din decembrie de 4,6 lei/euro, acum suntem îngrijoraţi să nu se aprecieze prea mult”, a adăugat Isărescu. Guvernatorul BNR a arătat că rămâne optimist în ceea ce priveşte creşterea economică şi inflaţia, dar că nu va da alte indicii, pentru că nu vrea să participe “la acest tip de ghiceală”. “Trebuie să luăm într-adevăr nişte decizii importante ca ţară în acest an, nu multe”, a spus Isărescu.
Vlădescu: Este greu să sprijini mediul de afaceri când resursele sunt limitate
Statul are capacitate limitată de a susţine mediul de afaceri şi nu va putea ajuta toate grupurile de interese, întrucât angajamentele anterioare, salariale, materiale şi sociale, sunt excesive, a atras atenţia ieri ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, prezent în cadrul aceluiaşi seminar. “Încercăm să sprijinim mediul de afaceri. Este foarte greu să disponibilizăm resurse, pentru că angajamentele anterioare, salariale, materiale şi sociale, sunt excesive. Niciodată nu vom mai putea permite cheltuieli sociale care să pericliteze echilibrele macroeconomice, cum s-a ajuns anul trecut. Noroc că a existat Banca Naţională, şi astfel un sistem bancar solid care nu a avut nevoie de suportul statului. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat atunci”, a adăugat Vlădescu. Acesta a explicat mai departe că resursele statului sunt limitate şi nu vor putea susţine toate domeniile de afaceri, iar, în viziunea sa, ieşirea din criză se va face prin efortul individual şi al grupurilor de interese. “Nu putem ajuta toate grupurile de interese, şi nu o spun peiorativ, e normal ca oamenii să se asocieze când au interese comune”, a mai spus Vlădescu.
Analistul financiar Dragoş Cabat consideră că ieşirea din cercul vicios în care ne aflăm se poate face prin adoptarea unor soluţii simple însă pentru acestea este nevoie de multă voinţă politică. ”Soluţiie sunt simple, însă ceea ce lipseşte ca acestea să fie puse în practică este voinţa politică. Una dintre măsurile care ar putea fi luate ar fi creşterea veniturilor bugetare, însă pentru ca acest lucru să se poată întâmpla este nevoie de creştere economică sănătoasă. În acelaşi timp, o altă soluţie ar fi să se scoată la iveală o parte din economia gri, în condiţiile în care ştim cu toţi că România se confuntă cu un grad ridicat de evaziune fiscală”, a declarat pentru Curierul Naţional, analistul financiar Dragoş Cabat, membru CFA. Totodată, acesta a sublinit importanţa reducerii cheltuielilor bugetare, precum şi a reformelor anunţate de către guvernanţii noştri”. Guvernanţii trebuie să facă o serie dintre reformele pe care le-au tot anunţat, numai că încă nu le-au pus în practică”, a mai spus Cabat.
Mădălina Drăghici
sursa: curierulnational.ro
Ce face statul cu banii mei?
Sindicatele comuniste grecesti au ocupat ieri Ministerul de Finante de la Atena, pe care au afisat un banner in care le cereau grecilor sa se ridice la lupta impotriva masurilor de austeritate impuse de guvern sub amenintarea falimentului, i.e. sa forteze statul sa continue sa finanteze programele sociale generoase si sa garanteze locurile de munca si salariile din domeniul bugetar (al 14-lea salariu!). Cu o saptamana in urma, zeci de mii de spanioli au iesit in strada pentru a cere guvernului sa nu extinda varsta de pensionare de la 65 la 67 de ani, o masura prin care cabinetul de la Madrid incearca, la fel ca grecii, sa reduca deficitul bugetar. Proteste prin care li se cerea guvernelor sa continue sa sustina programe sociale si sa garanteze venituri si locuri de munca au avut loc peste tot in Europa in ultimul an, din Letonia pana in Bulgaria.
Romania s-a confruntat deja cu greva magistratilor si, daca sindicatele au posibilitatea sa-si puna amenintarile in practica, vom avea parte, in rastimp, de numai cateva saptamani de miscari de strada. In toate cazurile demonstrantii au cerut statului sa le dea ceva: beneficii, avantaje, asistenta, garantii, la limita – caritate. Protestatarii s-au comportat ca si cum statul ar fi o entitate care are puterea absoluta de a darui aceste beneficii, dar care, dintr-un accident sau din rea-vointa, pastreaza pentru sine intreaga bogatie, privandu-i pe cei in nevoie de bunurile ce le sunt necesare.
In acelasi timp, dincolo de Ocean s-a produs
o miscare de sens opus, asa-numita tea party movement. O miscare care, in loc sa ceara statului sa aline suferintele cauzate de criza economica, contesta dreptul guvernului federal de a interveni in economie
si in viata cetatenilor. Tinta este asa-numitul pachet de stimulare economica, in valoare de 900 miliarde dolari, pe care Administratia Obama l-a prezentat ca necesar pentru pastrarea si/sau crearea locurilor de munca si care, pana acum, a esuat sa faca exact acest lucru – sa creeze si sa pastreze locuri de munca –, somajul depasind 10%. In 1773, cand a avut loc asa-numita “Boston Tea Party”, colonistii au aruncat in mare balotii cu ceai supraimpozitat de guvernul Majestatii Sale, respingand “impozitarea fara reprezentare” politica.
Inca de atunci, in Colonii se considera ca impozitarea este sau ar trebui sa fie expresia unui fel de contract intre guvern si cetateanul contribuabil si ca, in masura in care una dintre parti nu-si respecta angajamentele, cealalta este exonerata de obligatii. Cu alte cuvinte, inca de pe atunci s-a manifestat ideea ca puterea de impozitare a statului trebuie limitata cumva prin mijloace constitutionale. Reprezentantii miscarii tea party de astazi pretind, la randul lor, ca guvernul federal sa dea socoteala pentru modul in care cheltuieste banii pe care ii ia de la cetateni si resping pretentia statului ca, in felul acesta, ii ajuta sa depaseasca vicisitudinile crizei cu argumentul de bun-simt ca nimeni nu i-a solicitat ajutorul.
In primul caz (Grecia), protestatarii se comporta ca supusi ai statului, de la care asteapta alinare si beneficii; in al doilea caz (America), se comporta ca cetateni-contribuabili, care pretind limitarea puterii statului de a impozita si de a cheltui banii pe care ii ia de la ei. Prin urmare, miscarea tea party sustine ca TREBUIE sa existe limite de natura constitutionala ale puterii de a colecta taxe si impozite si ca regulile actuale care prevad ca impozitarea sa fie echitabila si uniforma si ca sumele cheltuite sa nu fie deturnate in alte scopuri sunt insuficiente. Se contureaza in felul acesta ideea de Constitutie fiscala, ceea ce este cu totul remarcabil, avand in vedere ca, abia cu un an in urma, aproape toata lumea vorbea despre necesitatea de a extinde si mai mult puterea statului de reglementare a economiei. Acum, accentul pare sa se fi mutat asupra nevoii de a aseza conduita fiscala a statului in cadre constitutionale mai stricte.
Spre deosebire de celelalte puteri ale statului, fiscalitatea este cel mai putin supusa reglementarii de tip constitutional. In materie de taxe si impozite statul are, aproape peste tot in lume, puteri nelimitate. Impozitarea este ultimul domeniu in care statul se comporta in continuare ca Leviathan sub asumptia enuntata de Alexander Hamilton acum peste 200 de ani ca “puterea trebuie sa fie proportionala cu obiectul ei”. Cum obiectul – cheltuielile publice in vederea binelui public – este nelimitat, rezulta si ca puterea generala de impozitare a statului ar trebui sa fie nelimitata. Dar statul nu este o entitate care face bine poporului, nu este un urias bland si binevoitor care distribuie cu generozitate beneficii supusilor.
Este o constructie artificiala, alcatuita din oameni care tind sa extinda puterea pe care o au la maximum si sa o exploateze in interes personal. Tocmai de aceea, pentru a preveni abuzurile unei constructii imperfecte, avem limite constitutionale ale puterii politice si tocmai de aceea ar trebui sa avem limite constitutionale ale puterii de impozitare. In cazul Romaniei, in care avem un stat slab si supradimensionat – un Leviathan cu picioare de lut –, pericolul este inca si mai mare, ca abuzurile statului sa fie mai mari, in sensul subordonarii politicii fiscale unor grupuri de interese puternice.
Reprezentantii statului au evocat in ultima vreme drept solutii
de ajustare a deficitului trei variante: impozitarea pensiilor, taxa pe fast-food si plata in avans a impozitului pe profit. Asupra unora s-a revenit, ceea ce este o alta greseala, insa nu putem, de exemplu, sa nu remarcam ca Ministerului de Finante i-a trecut prin cap sa impoziteze pensiile de peste 1.000 de lei, dar nu a evocat inca nimeni pana in prezent posibilitatea cresterii impozitului asupra jocurilor de noroc, care a ramas la acelasi nivel ridicol de 25%, desi cazinourile nu dau faliment nici daca platesc impozite de 80%.
Un exemplu limpede al modului in care grupurile de interese controleaza fiscalitatea. Cel mai grav este insa modul in care partidele aflate la putere directioneaza fondurile statului in mod discretionar spre grupuri de interese sustinatoare sau categorii electorale tinta. Din acest punct de vedere, mult asteptata lege a raspunderii fiscale – ceruta de FMI, dar, deloc intamplator, contestata de toate partidele – este insuficienta ca intindere si forta de constrangere.
Daca in constitutiile americana, germana, italiana exista prevederi cu continut fiscal care pot fi extinse si rafinate, in Romania
puterea statului in zona fiscala este necontestata. Nici macar raportul prezidential privind reforma constitutionala nu contine mai mult de trei fraze despre chestiune, desi este de presupus ca intrebarea “Ce face statul cu banii mei?” este mai importanta decat cea privind raportul dintre presedinte si prim-ministru. De aceea, orice reforma serioasa a statului trebuie sa ia in consideratie ideea unei Constitutii fiscale, care sa limiteze actuala orgie a abuzurilor guvernamentale. Deci, ceai cineva?
Cristian Campeanu
sursa: romanialibera.ro
