Politică

Atenţie la croiala bugetară!

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1686/4972206/1/mugur-isarescu2-silviu-matei.jpgGuvernatorul BNR a avertizat că încercarea de a lua dintr-o parte şi de a pune în alta nu va servi binelui social. Isărescu a atras atenţia asupra faptului că  sistemele  de pensii foarte generoase duc la situaţii chiar dramatice, ca în cazul Greciei: ”Nu poate fi susţinută ideea unui punct de pensie de 45% din salariu când numărul pensionarilor este mai mare decât cel al angajaţilor”

Nemulţumirea faţă de finanţarea serviciilor sociale demonstrează că acestea nu sunt bine structurate sau dimensionate, iar alocarea de resurse suplimentare din alte domenii nu este în favoarea binelui social, a atras atenţia ieri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu,  în cadrul unui seminar pe teme economice. “Suntem în faţa unor mari trade off-uri. Toată lumea este nemulţumită de serviciile sociale, care se spune că sunt subfinanţate. Orice economist-şef în această situaţie spune că este o problemă de croială. Încercarea de a lua dramatic dintr-o parte şi de a pune în alta nu va servi binelui social”, a declarat  Isărescu.

Acesta a explicat punctând că România, deşi nu se mai găseşte în situaţia de criză din 2009, se află în faţa unor alegeri serioase, “într-o situaţie serioasă”, şi trebuie să înveţe din ceea ce s-a întâmplat în Grecia.
“Vedem în proximul geografic, la câteva sute de kilometri, deficite foarte înalte, sisteme de pensii foarte generoase şi sisteme administrative mult prea largi faţă de ce poate oferi economia, care duc la situaţii chiar dramatice şi observăm cât de repede se poate schimba perspectiva unei ţări”, a afirmat Isărescu.
Guvernatorul BNR consideră că România are nevoie în prezent, în primul rând, de dezbateri serioase pe teme economice şi financiare, criticând practica discuţiilor care duc aceste teme în derizoriu. “Se practică un fel de sport naţional, de ghiceală, cât va fi creşterea economică, inflaţia. Este extrem de important ca discuţiile pe aceste teme să fie serioase”, a subliniat Isărescu.

Isărescu: Noi nu avem sistem de pensii pe bază de contribuţii, ci pe generaţii

Mai mult decât atât, guvernatorul BNR a menţionat faptul că discursul public pesimist dăunează economiei, iar bancherii nu vor da credite când există o atmosferă “neagră” şi perspective de şomaj. “Vrem să ieşim din criză, dar economia are 30-40% psihologie. Ce bancher poate să se aventureze să dea credite, când toată atmosfera asta pe care o simt în jurul lor este neagră şi mai este şi tot şomajul ăsta”, a subliniat Isărescu.
Acesta a reluat tema dezbaterilor publice privind pensiile, arătând că nu poate fi susţinută ideea unui punct de pensie de 45% din salariu, când contribuţiile sunt de 37%, iar numărul pensionarilor este mai mare decât cel al angajaţilor. “Noi nu avem sistem de pensii pe bază de contribuţii, noi avem sistem de pensii pe generaţii. O generaţie plăteşte pensia altei generaţii, şi atunci trebuie să te preocupi în primul rând să existe locuri de muncă. (…) Dezbaterile de la televiziune nu sunt doar o chestiune de rating, creează impresii, induce idei (…) Dacă mai văd de mai multe ori la televizor că România mănâncă 70% din import, mă sperii şi poate emigrez şi eu”, a mai spus Isărescu. În acest context, guvernatorul BNR a mai precizat că trebuie înţeles că veniturile bugetare în România reprezintă 30, 31 maxim 32% din PIB şi de aici trebuie pornită discuţia, pe structura cheltuielilor şi pe nevoia de investiţii. “Atâta scoate economia românească (venituri bugetare – n.r.) cu un sistem fiscal care oricum este stufos”, a adăugat Isărescu.
Guvernatorul a explicat că Banca Naţională este preocupată de crearea acelui spaţiu fiscal care să permită investiţiile publice, cum ar fi finanţarea autostrăzilor.
“Noi căutăm acest spaţiu fiscal împreună cu cei de la Ministerul Finanţelor, pentru finanţarea autostrăzilor. Dar, dacă toate aceste eforturi duc din cauza dezbaterilor publice spre stimularea consumului, discuţiile sunt în zadar”, a afirmat Isărescu.

”Trebuie să luăm într-adevăr nişte decizii importante în acest an”

În acelaşi timp guvernatorul BNR a ţinut să precizeze faptul că efectele unui program serios cum este cel cu FMI s-au făcut simţite în economie, iar unul dintre exemple este modificarea perspectivei de curs, pe care analiştii îl vedeau în decembrie la 4,6 lei/euro, iar acum banca centrală este îngrijorată să nu se aprecieze prea mult. “Nu e cazul să ne ambalăm, suntem în direcţia bună. Se văd efectele unui program serios, cum este cel cu FMI. Dobânzile sunt în scădere, s-au înjumătăţit într-un an şi continuă să scadă. Cursul de schimb a evoluat bine în ultimele două luni. De la perspectiva din decembrie de 4,6 lei/euro, acum suntem îngrijoraţi să nu se aprecieze prea mult”, a adăugat Isărescu. Guvernatorul BNR a arătat că rămâne optimist în ceea ce priveşte creşterea economică şi inflaţia, dar că nu va da alte indicii, pentru că nu vrea să participe “la acest tip de ghiceală”. “Trebuie să luăm într-adevăr nişte decizii importante ca ţară în acest an, nu multe”, a spus Isărescu.

Vlădescu: Este greu să sprijini mediul de afaceri când resursele sunt limitate

Statul are capacitate limitată de a susţine mediul de afaceri şi nu va putea ajuta toate grupurile de interese, întrucât angajamentele anterioare, salariale, materiale şi sociale, sunt excesive, a atras atenţia ieri ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, prezent în cadrul aceluiaşi seminar. “Încercăm să sprijinim mediul de afaceri. Este foarte greu să disponibilizăm resurse, pentru că angajamentele anterioare, salariale, materiale şi sociale, sunt excesive. Niciodată nu vom mai putea permite cheltuieli sociale care să pericliteze echilibrele macroeconomice, cum s-a ajuns anul trecut. Noroc că a existat Banca Naţională, şi astfel un sistem bancar solid care nu a avut nevoie de suportul statului. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat atunci”, a adăugat Vlădescu. Acesta a explicat mai departe că resursele statului sunt limitate şi nu vor putea susţine toate domeniile de afaceri, iar, în viziunea sa, ieşirea din criză se va face prin efortul individual şi al grupurilor de interese. “Nu putem ajuta toate grupurile de interese, şi nu o spun peiorativ, e normal ca oamenii să se asocieze când au interese comune”, a mai spus Vlădescu.
Analistul financiar Dragoş Cabat consideră că ieşirea din cercul vicios în care ne aflăm se poate face prin adoptarea unor soluţii simple însă pentru acestea este nevoie de multă voinţă politică. ”Soluţiie sunt simple, însă ceea ce lipseşte ca acestea să fie puse în practică este voinţa politică. Una dintre măsurile care ar putea fi luate ar fi creşterea veniturilor bugetare, însă pentru ca acest lucru să se poată întâmpla este nevoie de creştere economică sănătoasă. În acelaşi timp, o altă soluţie ar fi să se scoată la iveală o parte din economia gri, în condiţiile în care ştim cu toţi că România se confuntă cu un grad ridicat de evaziune fiscală”, a declarat pentru Curierul Naţional, analistul financiar Dragoş Cabat, membru CFA. Totodată, acesta a sublinit importanţa reducerii cheltuielilor bugetare, precum şi a reformelor anunţate de către guvernanţii noştri”. Guvernanţii trebuie să facă o serie dintre reformele pe care le-au tot anunţat, numai că încă nu le-au pus în practică”, a mai spus Cabat.

Mădălina Drăghici
sursa: curierulnational.ro

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu