De zeci de ani judeţul Suceava este perceput, nu fără amuzament, drept un ţinut unde nu se naşte altceva decât folclor, datini şi obiceiuri, unde numai autorul...
Tag - taranul roman
Scrisoare deschisă, semnată de academicieni, profesori universitari, foști deținuți politici, oameni de cultură și de artă, arhitecți, matematicieni, scriitori...
Cuminţenia şi pozitivismul ţăranului român, este imaginea ce îmi este înfierată în minte, de care eu, un om simplu, nu mă pot despărţi. O port în sufletul meu...
In cartile dumneavostra vorbiti despre sistemul cooperatist din Romania interbelica, sistem pe care credeti ca l-am putea reintroduce pentru a salva...
„Aşteptăm să ne vină totul de la alţii, ne-am umplut ţara de datorii şi umblăm cu căciula în mână pe la toate organizaţiile mondiale. Ruşine! Noi n-am trăit...
Pentru început, puțină istorie. Reforma agrară din 1921. Pentru a beneficia de măsurile legilor din 1921 de vânzare în masă a majorității pământului marilor...
Civilizaţia rurală românească moare de foame acum, iar autorităţile ar trebui să se mobilizeze pentru a o salva, a declarat joi Peter Hurley, director...