C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for ratiune

Alexandru Petria: “Bombardarea Siriei vorbește despre anemia rațiunii”

Cred, chestia cu Siria stă aproximativ așa:

ISIS și-a făcut ani de zile spectacolul în această țară, cum au vrut băieții. Și americanii au luptat contra »»

Emoțiile ne spun cand gandim greșit

”Fiecare emoție pe care o simțiți este, fără excepție, un mod prin care Ființa interioară vă comunică în acel moment cat este de bine și »»

Educați pentru a nu gândi

Un grup de oameni de ştiinţă au pus într-o cuşcă cinci maimuţe şi în mijlocul cuştii o scară, iar deasupra scării o legătură de banane. »»

Reţeta unei nevroze (III)

Am mai spus-o: tinereţea păcătuieşte prin lipsa imunităţii. La baza acestei tare stă fără îndoială un defect din naştere al unora dintre aspiranţii la statutul »»

Despre sensul suferinţei

Se spune că, atunci când întunericul devine mai aprig şi mai apăsător, lumina-i mai aproape de noi. Când răul pare mai hidos şi mai sălbatic, »»

„Despre razboi se vorbeste uneori fara judecata“

Cam asa trebuie traduse vorbele presedintelui american Barack Obama folosite la intâlnirea cu lobby-ul evreiesc american din organizatia AIPAC, intâlnire care a avut loc chiar »»

WHAT THE BLEEP! Ultra-Extended Quantum Rabbit Hole

„Majoritatea oamenilor prefera sa ramâna în zona de siguranta decât sa intre în astfel de încurcaturi. Chiar daca se lovesc direct de o întrebare, mai mult »»

Somnul rațiunii autorităților naște monștri

«Românii sunt hoți cu toții», spune cineva care prin prisma meseriei are de-a face cu o sumedenie de cazuri în care se încalcă legea.

Declarația a »»