C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for evaziune

Generalul (r) AUREL ROGOJAN: “Cine are o evidenţă a sutelor de miliarde furate, ca să dăm o expresie generică înaltei corupţii sistemice, sub a cărei povară stă să se prăvălească România?”

Care este instituţia din ramura atât de stufoasă şi puţin eficientă a sistemului naţional de administraţie (Securitate) care ţine contabilitatea la zi a gravelor vulnerabilităţi »»

Ţara este din nou în pericol!

Să nu care cumva să întăriţi Leul, domnule Guvernator! Cele peste patruzeci de instituţii de cămătărie de pe teritoriul Ţării, care au ca obiect de »»

Multinaționalele și tâlhăria secolului

Există două modalități de a vorbi despre evaziunea fiscală. Ca și în escaladarea unui vârf, există întodeauna un versant nordic, mai dificil, și unul sudic, »»

Statul ne-a lăsat amanet

Subiectul dezvoltat în ultimele două editoriale, privind reducerea volumului de vânzări la hipermarketuri şi migrarea business-ului “la negru” pe fondul majorării taxelor, ar merita un »»

Şase lucruri pe care economia le aşteaptă de la procurori

Săraci vom rămâne! Nu poate fi economie prosperă acolo unde legea se aplică selectiv, iar Justiţia nu funcţionează, după cum nu pot înflori parteneriate şi »»

Ce fac guvernul, Fiscul și serviciile secrete din România? OffshoreLeaks, scandalul fiscal planetar

Milioane de documente digitale privind averile ascunse în offshore-urile din întreaga lume s-au scurs, printr-un intermediar anonim, către The Guardian, BBC, Le Monde, Suddeutsche Zeitung, »»

Vom trăi mai mult, dar economia va suferi

Ultimul recensământ al populaţiei din România, care a fost derulat în 2011, scoate la iveală realităţi mai crude decât cele pe care le percepem. Populaţia »»

PDL, acuzat de “jaf fara precedent” la combinatul valcean. DD sa se prezinte cu banii, in caz contrar, este vorba de o infractiune

Deputatul Nicolae Bănicioiu susţine că PDL, aflat la guvernare în ultimii trei ani, “trebuie să plătească” pentru situaţia în care a lăsat combinatul Oltchim.

“Este inadmisibilă »»