Ioana Ene Dogioiu, mare șefă Ziare.com și Dan Tapalagă, și mai mare șef la Hotnews, au fost nominalizați de Elena Udrea în calitate de jurnaliști care au fost cumpărați și de ea, dar și de Florian Coldea, fostul prim-adjunct al SRI. Este ușor de dedus. Aceste personaje sinistre, travestite în vectori de opinie, au fost achiziționate contra cost atât la bucată cât și în vrac. Adică la grămadă, cu toate redacțiile pe care le dirijează. Ceea ce înseamnă că, la rândul lor, au intoxicat alți ziariști sau i-au transformat pur și simplu în unelte numai bune de executat diversiuni media. Și sunt doar două exemple. Atâta tot!
Situația este mai încurcată decât pare la prima vedere. Mesajul unui jurnalist poate fi alterat în fel și chip. Cea mai puțin vinovată ipostază este lipsa de profesionalism și documentarea superficială. Aceste vicii conduc la elaborarea și lansarea pe piață a unor mesaje cu un conținut greșit. A doua situație este ceva mai gravă. Când un ziarist sau o redacție în ansablul ei servesc în mod pervers interesele patronului, lovind în concurenții acestuia și protejându-i pe asociați. A treia treaptă a decăderii este atunci când o terță persoană plătește un ziarist, pentru ca acesta să înoate împotriva curentului. Cu alte cuvinte, să introducă în mod deliberat informații toxice în fluxul de știri. Există însă o treaptă supremă a decăderii morale, care echivalează cu decăderea definitivă din profesiunea de jurnalist.
Această cea mai gravă treaptă a decăderii este când o persoană, care se pretinde a fi jurnalist, funcționează de fapt ca un agent de influență, care-și desfășoară activitatea sub acoperire într-o redacție. Ca simplu membru sau, porcărie supremă, chiar ca șef al unui grup redacțional. Ceea ce înseamnă că nu numai el se pervertește, ci sunt pervertiți într-o formă sau alta, într-un mod conștient sau inconștient și alți jurnaliști, care formează astfel o echipă fake-news.
Ioana Ene Dogioiu și Dan Tapalagă fac parte din această ultimă categorie. Ceva mai rău nu poate să existe. Alimentați permanent cu informații reale dar și cu informații false, însă credibile, furnizate de Serviciul Român de Informații, instituție dirijată ani la rând de Florian Coldea și de George Maior, cel de-al doilea în calitate de director plin, cei doi, separat și la pachet cu redacțiile pe care le conduc, au lansat atacuri concertate, sistematice și uneori devastatoare, prin care au fost înfierate persoane sau chiar personalități indezirabile pentru poliția politică sau pentru oamenii politici pentru care a funcționat poliția politică. Se înțelege că nu au făcut-o pe gratis. Lăsând opiniei publice impresia că ei sunt veritabilii deontologi, au încasat lună de lună și an de an, în schimbul trădării meseriei, sume considerabile fie direct de la SRI, fie prin intermediul unor oameni de afaceri agreați de instituție.
Evident, cele două nume despre care a vorbit Elena Udrea nu sunt singurele care pot fi invocate. La nivel național, sute de pretinși jurnaliști și zeci de redacții, analiști politici, directori de institute de cercetare de piață și chiar lideri sindicali s-au aflat în această rușinoasă situație. Sistemul a funcționat infernal.
Dar cât de infernal? Este limpede că Elena Udrea nu a spus încă aproape nimic din ceea ce știe referitor la această divizie de pretinși ziariști care au întreprins de-a lungul timpului acte de poliție politică. În definitiv, ea nu a pronunțat decât numele a două exemplare, nume care de altfel au fost vehiculate și de alții de-a lungul timpului. Personaje al căror statut era mult prea evident pentru a nu fi fost deconspirate. Elena Udrea a procedat astfel pentru a le transmite și altora un avertisment. Ea este atacată azi de jurnaliștii pe care i-a plătit ieri, pentru că ar fi furat bani. Și gândește în următoarea logică: ”Păi dacă eu am furat, am făcut-o tocmai pentru a avea acces la fondurile necesare pentru a plăti zariști și redacții întregi să scrie ce vreau eu și cum vreau eu și să mă slujească pe mine, pe Traian Băsescu, care era partenerul meu și partidul pe care împreună l-am servit. Să ia aminte toți ceilalți pe care încă nu i-am dezvăluit că o pot face oricând”.
Nu este exclus ca Elena Udrea, dacă nu se grăbește, să se ducă după gratii cu secretele ei cu tot. Problema e că mai știu și alții. Dacă ea știe că Florian Coldea a plătit o serie de jurnaliști, știe și Florian Coldea ce și cui a plătit ea. Pentru că, în defintiv, se aflau la acea dată într-un perfect parteneriat. Iar echipa era fomată din mult mai mulți. De aceea, deloc întâmplător, știe ce știe și fostul colonel SRI Daniel Dragomir. Și, rând pe rând, și alții.
Ca să nu mai vorbim despre postaci. Trupe întregi de postaci aflate în slujba unor oameni politici sau chiar a unor instituții plătite de la buget, pentru a-i înfiera cu mânie proletară pe toți opozanții sistemului. Și care au otrăvit și otrăvesc în continuare o mare parte din spațiul virtual. Încercând să intimideze și să discrediteze persoane și chiar partide în ansamblul lor.
Când vom afla, dacă vorm afla vreodată întreaga listă de nenorociți, ne vom lua cu mâinile de cap!
Autor: Sorin Rosca Stanescu
Adauga comentariu