Dacă acum un sfert de veac tot am abandonat socialismul, ne-am fi gândit că munca bine făcută va fi calea pentru prosperitate, după cum nu puţini au fost aceia care s-au gândit că se deschid noi orizonturi să ne îmbogăţim. Mirajul de a deveni cândva milionar – cu toate avantajele decurgând din aceasta – este acela care dă curaj antreprenorilor, care stimulează perfecţionarea profesională, care ne îndreaptă către lucrul bine făcut.
Jefuirea activelor statului a fost scurtătura prin care au apărut o mulţime de milionari. Şi miliardari! Pentru cei mai mulţi însă prosperitatea este undeva departe. Dacă fiind antreprenor ai o şansă, muncind, în România, este greu să îţi construieşti un trai prosper. Politicile salariale (în macro – la nivel de stat – şi în micro – la nivelul firmelor) au făcut ca la 20 de ani după abandonarea socialismului munca să fie în continuare slab remunerată.
Cum poţi calcula mai bine veniturile medii ale populaţiei decât extrapolând sumele obţinute în momentul de faţă la perioade extinse? Publicaţia britanică The Economist a preluat un studiu recent al OECD care spune în câţi ani cu venitul mediu anual al ţării poţi deveni milionar. Americanii, norvegienii, elveţienii, australienii, danezii şi canadienii, dacă – prin absurd – nu ar consuma nimic şi ar pune banii deoparte, fără a avea vreun randament din economiile realizate, ar reuşi să strângă primul milion într-un sfert de veac. Pentru japonezi, francezi, germani, britanici şi italieni ar fi nevoie mai degrabă de jumătate de secol.
Românii nu au cum ridica pretenţiile pe care le pot avea cetăţenii ţărilor cu economii puternic industrializate. Suntem departe. Dar oare de şapte ori mai departe!? Conform aceloraşi calcule ale OECD, din venitul mediu, un român ar avea nevoie de 350 de ani pentru a deveni milionar. Am auzit nu de puţine ori poveştile despre pensionarea la 75 de ani sau chiar la 80 de ani. Chiar şi aşa, românul ar avea nevoie de şapte vieţi ca să acumuleze venituri pe care un american le adună cu uşurinţă la jumătatea carierei.
Statisticile acestea nu ne vorbesc numai despre decalajul dintre ceea ce impropriu denumim “economie naţională” şi angrenajele industriale ale ţărilor occidentale, ci şi despre o distribuţie inechitabilă a raportului între randamentul pe capital şi veniturile obţinute din muncă. Politicile salariale ale statului român au fost greşite în ultimii 20 de ani, încurajând existenţa unei forţe de muncă slab plătite, iar mediul antreprenorial a acţionat în aceeaşi direcţie, rezultatul fiind o “clasă muncitoare” nemotivată şi demoralizată. Munca este slab recompensată în societatea noastră. Ca respect de statut social şi ca remuneraţie materială. Dacă această realitate va persista, creşterea economică, dezvoltarea României şi convergenţa cu ţările industrializate europene sunt poveşti de doi bani… cu scadenţă în 350 de ani.
După cum riscul antreprenorului trebuie recompensat, după cum capitalul celui care economiseşte trebuie respectat şi remunerat, nici munca nu trebuie să rămână în urmă. Şi, pe temeiuri mai solide, sperăm să realizăm milionul mai repede. Ne referim, desigur, la avuţia reală, pentru că nu cred că mai vrea nimeni dintre noi să repetăm povestea de acum 10-15 ani, când am devenit cu toţii milionari după o inflaţie deşănţată.
sursa: curierulnational.ro
comentariu