Analize și opinii Cultură și Familie Politică

Vorbele zboară, gravitatea acuzaţiilor rămâne

Poate că suntem un popor latin histrionic. Poate suntem prea clevetitori. Poate ne place să bravăm şi în consecinţă vorbim adesea aiurea. Poate ştim că prea lesne putem să retragem ce am spus. Cu siguranţă, putem raţionaliza pentru a ne scuza cu vorba veche a latinilor că vorbele zboară. Totuşi, în peisajul public ar trebui, probabil, mai multă atenţie. Şi, eventual, consecvenţă. Ori încercăm să ne exprimăm mai puţin neglijent, ori – dacă nu acesta este cazul – poate că ar trebui să insistăm mai mult spre a duce mesajul pe care îl considerăm corect în zone în care să existe cu adevărat consecinţe.

Deşi avem zeci de televiziuni unde se vorbeşte încontinuu, deşi în fiecare zi sunt conferinţe în tot Bucureştiul, deşi avem Parlamentul cel mai numeros din Europa, dezbaterea publică din România rămâne destul de firavă. Poate şi pentru că nu este mai multă consecvenţă. Am rămas uluit cum sunt aruncate în eter afirmaţii deosebit de grave şi apoi acestea sunt abandonate de ca şi când ar fi un fapt divers.

Să spui ceva cutremurător, uneori din înaltul unei demnităţi sau fie numai în virtutea unei notorietăţi minime, pentru ca apoi elementele de mare gravitate să rămână în uitare, mi se pare ceva aproape incredibil pentru dezbaterea publică din România. Din două una: ori personajul care grăieşte se discreditează definitiv şi părăseşte scena, ori cele afirmate sunt adevărate şi atunci trebuie să se producă şi consecinţe.

Dacă ne uităm la cum se întâmplă lucrurile, tragem concluzia că nu ne incomodează ca totul să rămână într-un derizoriu ambiguu, eterne enigme a căror povară să o purtăm într-un destin schizoid. S-a zis chestia aia… Grav dom’le… Ei şi ce?! O fi adevărat?… Nu?… Ne vedem mai departe de lucru. Ne-am obişnuit într-atât de mult cu răul încât nimic nu ne mai zguduie.

Nu pare să fim supăraţi că suntem sistematic furaţi. Nicolae Văcăroiu, preşedinte al Curţii de Conturi, a declarat în luna octombrie a anului trecut că “din 100 lei bani publici, 40% dispar pe diferite căi”. Aici nu e vorba de un comision… Nici de zeciuială. Este ditamai jaful! Dacă lucrurile în aşa fel stau, laolaltă ar trebui cu toţii să sărim în sus. Nu s-a întâmplat. Au trecut nouă luni de la afirmaţiile respective şi probabil că cei mai mulţi dintre noi le-au şi uitat.

Dacă, într-adevăr, în România s-ar fura într-atât de mult, înseamnă că nici nu avem nevoie de mari experţi în finanţe şi numai reducerea hoţiei ne-ar duce direct la excedent bugetar. Dar oare vrem asta, pentru că atunci s-ar reduce datoria publică… Aici ne lovim de o altă afirmaţie. Iulian Iancu, şeful Comisiei pentru Industrie şi Servicii din Camera Deputaţilor, a spus acum vreo doi ani, nici mai mult nici mai puţin, decât că există un program deliberat de supraîndatorare a României. Cum aşa? Chiar există? Al cui este? Cine îl aplică? Care este rolul demnitarilor aleşi? Care este scopul final? Cine să mai aibă însă răbdare să pună aceste întrebări…

Până la urmă ce contează că ne îndatorăm dacă ştim să plătim? Şi cu vârf şi îndesat, încă! Analistul economic Ilie Şerbănescu a spus în mai multe rânduri că în statele Europei băncile au fost salvate prin preluarea datoriei private de către stat în timp ce în România, începând cu 2009, pierderile din zona creditului au fost aruncate direct în spinarea populaţiei.
Cum am putea să credem aşa ceva? Reprezentanţii interesului public să acţioneze în defavoarea cetăţenilor şi în folosul unor interese private ilegitime? Unde s-a mai pomenit asta? Cică în procesul de privatizare şi în atribuirea contractelor de stat, dacă este să dăm crezare declaraţiilor făcute de actualul preşedinte Traian Băsescu în anul 2004. Acesta spunea că nu ştiu ce premier străin a venit să îşi ia “tainul”, în timp ce contractul cu Bechtel era o mită către americani pentru primirea noastră în NATO.

Afirmaţii de campanie electorală, suntem tentaţi să zicem… Ce ne facem însă că ditamai şeful de multinaţională, Wolfgang Ruttenstorfer, preşedintele companiei petroliere austriece OMV, bâzâit de presă şi de politicieni în legătură cu redevenţele mici şi cu câştigurile obţinute de noii proprietari ai Petrom ne-o trânteşte pe şleau: ce ne tot agităm de vreme ce ar trebui să ştim că înstrăinarea petrolului a fost condiţie pentru intrarea României în Uniunea Europeană?! Incredibil… Oare aşa să fie? Corupţie la nivel înalt european? Tot nu ne vine să credem…

Ba cică ar trebui! Experimentatul jurnalist Răzvan Savaliuc scria recent că interesul autorităţilor de la Bruxelles pentru mersul Justiţiei româneşti nu are nicio legătură cu preocuparea pentru un stat de drept, ci o motivaţie cât se poate de nemijlocită: nu cumva vreodată un înalt oficial european sau vreun reprezentant al unei multinaţionale să fie condamnat pentru activitatea ilegală desfăşurată aici. Chiar aşa? Deci nu este vorba de lupta împotriva corupţiei, ci tocmai de asigurarea imunităţii unor străini oricare ar fi activitatea lor prădalnică?
Nu putem crede aşa ceva pentru că nici nu am înţelege cum poate fi controlată Justiţia. Asta, însă, dacă nu luăm de bune cele spuse de deputatul Bogdan Niculescu-Duvăz. Potrivit acestuia, Procuratura este masiv infiltrată cu ofiţeri sub acoperire. Ar fi o încercare a serviciilor secrete de a-şi redobândi rolul de anchetă pe care Securitatea îl avea şi pe care
l-au pierdut în anii ’90, când s-a mers pe varianta occidentală a unei activităţi exclusive în domeniul culegerii de informaţii.

Gravitatea afirmaţiei de mai sus este mare, şi cu atât mai mult aceasta pare lipsită de sens. Chiar dacă serviciile secrete ar controla mai intens Justiţia, cum ar putea să fie amestecaţi străinii în toată treaba asta?! Vedeţi, nu au cum! A, sau stai… dacă este adevărat ce a afirmat europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor, cum că directorul SRI Cristian Maior a fost pus acolo direct de americani. Este prea de tot! Vadim Tudor spune multe… Şeful unui serviciu secret românesc agent al străinilor? La acest nivel? Imposibil! Paradoxul face însă ca cineva să vină însă cu una şi mai gogonată: alegerea lui Traian Băsescu ca preşedinte al României reprezintă un caz clasic de infiltrare la vârf a unei ţări de către servicii secrete străine, a declarat recent analistul politic Bogdan Chireac.

Vorbele zboară. Atâtea afirmaţii grave aruncate fără nicio răspundere, fără nicio consecinţă… Simptom al unei societăţi imature… Nu ne vine să credem toate cele de mai sus… Dacă ar fi aşa, concluzia care s-ar impune ar fi că dezastrul din ultimul sfert de veac a fost mai puţin rezultatul prostiei, hoţiei şi incompetenţei celor aleşi, cât al unui climat generalizat de trădare.

autor: Adrian Panaite

sursa: curierulnational.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Romanii sunt incredibili de naivi. Chiar daca il prinde pe hot cu mana in buzunarul lui, romanul tot nu crede ca e furat, ci crede ca cineva ii mangaie portofelul. Naivitate tangenta cu cretinismul! Popor mioritic, excesiv de mioritic.

  • Politicienii de azi, marionete ale celor bogati, isi BAZEAZA actiunile pe pareri, spectacol, sentimentalisme, in incercarea de a te IMPIEDICA SA GANDESTI.
    Varianta “intermediara 17 mai” este PPROFUND ANTIPOPULARA, urmareste CONSFINTIREA hotilor si tradatorilor ca si clasa stapanitoare.

    Cum? Uite cum!

    1. In primul rand, varianta intermediara NU ARE CAP: spune verzi si uscate dar NU AFIRMA principiul fundamental, fraza cu care constitutia trebuia sa inceapa:
    Care sunt SCOPUL si ROSTUL statului Roman?
    Hei, TREZESTE-TE! Asta nu este un AMANUNT, pe care constitutia sa-l treaca cu vederea. Nu este acelasi lucru daca statul roman s-a constituit cu scopul de a ajuta animalele, de a cultiva pamantul, de a preda resursele sau de a furniza unora carne de tun.
    Omule! Daca mai ai o urma, o scanteie de ratiune, voteaza IMPOTRIVA oricarei constitutii care nu consfinteste CLAR, PE INTELESUL TAU, SCOPUL SI RATIUNEA STATULUI.

    Tradatorii EVITA sa declare scopul, pentru ca scopul “constitutiei intermediare 17 mai” este CONSERVAREA PRIVILEGIULUI si “SPALAREA d.p.d.v. LEGAL” a HOTILOR SI TRADATORILOR.
    In loc de “scop”, afirma ca recunosc rolul istoric al Casei Regale, al Bisericii, etc! Dar hei! Si Burebista a avut un rol istoric, la fel ca Dunarea, Hitler si Carpatii!

    Uite scopul pe care trebuie sa LUPTI, sa-l vezi inscris in Constitutie, daca doresti sa te mai poti privi in oglinda si daca vrei sa te mai poti uita in ochii copiilor:

    “Constituţia României Moderne Art.I Alin.(1)
    România Modernă este statul civic constituit prin convenţia cetăţenilor, subordonat acestora şi în folosul acestora.
    Scopul si raţiunea existenţei lui sunt oferirea de şanse maxime în viaţă unui număr maxim de oameni.

    Statul este GARANTUL DREPTĂŢII şi ECHILIBRULUI atât în relaţiile dintre cetăţeni cât şi în relaţiile individului cu societatea.
    Principiile fundamentale cărora se subordonează sunt RAŢIUNEA, BINELE SUPERIOR şi EDUCAŢIA si DREPTATEA.

    RAŢIUNEA înseamnă folosirea metodei ştiinţifice pentru aprecierea gradului în care scopul său este atins şi stabilirea acţiunilor viitoare. Politica bazată pe opinie (părere) este DEPĂŞITĂ, cantitatea uriaşă de informaţie disponibilă omenirii TREBUIE FOLOSITĂ.

    BINELE SUPERIOR înseamnă, pentru fiecare în parte şi pentru toţi ca societate, împlinirea în realitate a potenţialului cu care ne-am născut. Acest lucru este posibil NUMAI ÎN TIMP DE PACE, de aceea va trebui oprit războiul săracilor între ei pentru supravieţuire şi războiul bogaţilor împotriva săracilor pentru supremaţie şi pentru perpetuarea privilegiului.

    EDUCAŢIA oferă raţiunii posibilitatea ALEGERII INFORMATE, prin ÎNŢELEGEREA subiectului; posibilitatea EXERCITĂRII DREPTURILOR, prin CUNOAŞTEREA acestora; posibilitatea REFUZULUI SCLAVIEI, prin înţelegerea MECANISMULUI acesteia; posibilitatea ELIBERĂRII de prejudecăţi, dresaj, îndoctrinare prin deconstrucţia acestora.

    DREPTATEA se împlineşte prin asigurarea de şanse egale în viaţa tuturor copiilor şi prin garantarea şi apărarea echilibrului dintre binele superior individual şi binele superior comun. Averile PREA MARI, prin acţiunea că unii acumulează pentru a se răsfaţa resurse care altora le sunt vitale, constituie un atac direct la adresa echilibrului dintre binele individual şi binele comun; de asemenea, interferând cu puterile legitime ale statului, averile prea mari constituie un atac DIRECT la adresa principiului echilibrului şi separaţiei puterilor în stat.
    Aceste două acţiuni constituie un atac direct la însuşi SCOPUL EXISTENŢEI STATULUI România Modernă.”

    Ca sa nu-ti mai rapesc din timp, am sa fac rezumatul rezumatului si am sa enumar motivele pentru care varianta intermediara 17 mai este tradatoare fata de tine, fata de popor:

    FOARTE IMPORTANT!
    In art. 137, Constitutia tradatoare ne OBLIGA la ACCEPTAREA unei Banci Centrale, la TRANSFERUL prerogativelor BNR catre Banca Centrala Europeana si la INSCLAVIREA Romanilor catre BANCHERII PRIVATI, administratori ai valutei EURO, prin renuntarea “de bunavoie si nesiliti de nimeni” la moneda nationala, Leul.

    In plus:
    1. Evita cu STRICTETE formularea scopului statului, fiindca scopul este imbogatirea bogatilor si saracirea saracilor.
    2. Afirma ca Fundamentul statului sunt unitatea si solidaritatea. Am mai spus. Unitate si solidaritate FARA UN PRINCIPIU, sunt ZERO. Si sclavii sunt uniti si solidari, in timp ce viata le este irosita.
    3. Drepturile OMULUI sunt “garantate” (VORBA GOALA, DE LUAT OCHII PROSTULUI!!), in timp ce PROPRIETATEA ESTE OCROTITA DE LEGE.
    5. Se introduce INTERDICTIA discriminarii bazate pe avere. In timp ce bogatii AU INCEPUT SI DUC un razboi impotriva noastra, a saracilor, vor sa faca ilegala AUTOAPARAREA!!!
    6. Nu face nici un fel de mentiune, nu aduce nici o corectie PRINCIPALELOR DOUA CAUZE care fac din politicieni numai ACTORI DE CIRC:
    A) TOLERAREA unor entitati extrem de puternice (bancile, corporatiile), IN AFARA ARIREI DE ACTIUNE A DEMOCRATIEI, dar de unde acestea controleaza politica, deci democratia si,
    B) Abstentia de la a interveni asupra chestiunilor private CARE PRODUC EFECTE PUBLICE SI COMUNE. Vecinul de la etajul superior poate avea apartament PRIVAT, in care duce o viata PRIVATA, PANA TE INUNDA! Cand bogatia prea mare DETURNEAZA democratia, statul are OBLIGATIA SA INTERVINA. A NU INTERVENI inseamna A NU-SI FACE DATORIA FATA DE CETATENII ONESTI. Astazi AVERE INSEAMNA PUTERE. Transmiterea medievala in familie a pozitiei de stapan, se face ASTAZI PRIN MOSTENIREA DE AVERI URIASE. Constitutia tradatoare situeaza MOSTENIREA deasupra omului, deasupra echitatii.

    Fundamentul statului il constituie unirea si solidaritatea? NU ACCEPT sa fiu unit si solidar cu hotii si cu tradatorii.

    Libertatea presei inseamna libertatea sa infiintez o revista care VA DA FALIMENT daca va scrie impotriva bogatilor, pentru ca nu va strange bani din reclame?