Analize și opinii Politică

Vina de a mai supravieţui

Pensionarea: ocazie de traume psihice

Îmbătrânirea fiziologică presupune pierderi sociale legate în special de pensionare, care constă în încetarea activităţii stabilită prin norme juridice.

Când durata medie de viaţă era mult mai scurtă decât cea actuală, momentul încetării muncii preceda cu puţin momentul morţii. În lumea agricolă din trecut, bătrânul nu abandona niciodată complet activitatea, menţinând astfel o valoare în nucleul productiv al familiei. În economia rurală nu se vorbeşte deci de o “depăşire” a vârstei productive.

În societatea industrială, în care accelerarea evoluţiei tehnologice face repede depăşite competenţele dobândite şi unde metrul-valoare este constituit de productivitate, omul de 60 de ani este împins într-o parte. De aici se declanşează o criză determinată de pierderea rolului profesional, economic şi social.

Pensionarea provoacă uneori grave traume psihice, deoarece determină o schimbare profundă a stilului de viaţă. După o perioadă de entuziasm, în care cel proaspăt pensionat îşi umple timpul cu vreun hobby sau cu “interese” neglijate în trecut, viaţa este invadată de plictis, de sentimente de inferioritate faţă de cei care încă lucrează şi de nostalgie faţă de activitatea din trecut. Pensionatul îşi dă seama că Duminica  nu mai este frumoasă dacă este generalizată în toate zilele săptămânii şi că a nu avea nimic de făcut echivalează cu o stare de inutilitate. Ieşirea la pensie semnalizează graniţa dintre vârsta matură şi bătrâneţe, şi aceasta independent de îmbătrânirea biologică.

Pe lângă pierderea rolului profesional, îndepărtarea de muncă presupune pierderea puterii economice, deoarece pensia este întotdeauna inferioară salariului, iar costul vieţii, în continuă creştere, sărăceşte. În societatea noastră, în care se impune un rasism economic care dă valoare vieţii conform cu ceea ce se posedă, “cine nu are” devine sinonim cu “cel ce nu e”.

În plus de aceasta, în strfundurile civilizaţieioccidentale care se extinde tentacular şi în lumea noastră, sunt prezente asocierile: bogăţie = reuşită, sărăcie = faliment ca şi cum succesul econoic ar constitui permanent o valoare.  Această mentalitate face ca pensionatul să se simtă un “sărac falit” un “client anti-economic”. Acesta este un aspect al crizei de valori specifice civilizaţiei tehnologice. Pensionarii sunt doar “bătrâni săraci”, anonimi eroi cotidieni ai supravieţuirii, condamnaţi la renunţare. Nu este vorba doar de cerşetorul care caută în coşurile publice de gunoi, sau de bătrânica care recuperează verdeţurile aruncate în continerele pieţei de zarzavat, ci şi de acei pensionari cărora sărăcia nu le permite să-şi petreacă lungile nopţi de insomnie cu lumina aprinsă, de frica plăţii la întreţinere.

Este vorba adeseori de o sărăcie timidă, solitară, silenţioasă, pudică chiar, deoarece în opulenta societate venerată de lumea noastră acest lucru este ruşinos, deci trebuie ascuns. Trăim într-o societate care, din cauza miturilor eficienţei şi productivităţii, culpabilizează pensionarul. Când se vorbeşte de costul pensiilor, se tinde întotdeauna să li se impute vina de a mai supravieţui. Se afirmă într-o manieră incorectă, că fiecare muncitor activ trebuie să menţină un pensionar, ignorând faptul că de fapt pensionarul când muncae, a plătit în fiecare lună contribuţia pentru viitorul său.

Autor: Arhim. conf. univ. dr. Teofil Cristian Tia

sursa: cuvantortodox.ro

Abonează-te la newsletter