Politică

Victoria Nuland, Big-Brother şi lobby-ul economic

victoria-nulandCe au în comun Victoria Nuland, Europa şi Big-Brother. La prima vedere terorismul şi corupţia. Dacă insistăm, s-ar putea să mai descoperim ceva: lobby şi spionaj economic. Istoria puterii lumeşti este o lungă înşiruire de lupte economice pentru supremaţie.

Dacă tot l-am omagiat pe Mihai Eminescu, prin acest text aduc cinstire memoriei jurnalistului Eminovici care nu ocolea subiecte fierbinţi ale vremii.

Vă mai aduceţi aminte de scandalul spionajului NSA la adresa Europei? Dacă da, începe să fie explicabilă insistenţa doamnei Nuland ca Europa să adopte Legea Big-Brother.

Tot ce înţeleg eu din vizita solului american este lobby-ul economic. Sub lemnoasa frazeologie a discursului oficial eu văd dorinţa investitorilor americani de a-şi extinde afacerile în Europa. Pentru asta sigur că le trebuie „predictibilitate”, „stabilitate” şi „securitate”.

Iar securitatea cum poate fi altfel garantată, în viziunea americană, decât prin supravegherea şi controlul comunicaţiilor? Big-Brother nu este decât un imens mecanism informaţional ale cărui fire duc, precum toate drumurile antichităţii, nu la Roma, ci la NSA-ul american. Companiile globale de comunicare gen Facebook, Google, Twitter o ştiu cel mai bine.

Părerea mea este că securitatea este doar o latură a misiunii Big Brother. Gândiţi-vă însă la natura informaţiilor monitorizate. Vrem, nu vrem,  NSA-ul are capacitatea de a afla nu numai date privind atacurile teroriste, ci şi date economice. N-ar fi prima dată în istorie când războiul (fie el şi cu terorismul) ar fi profitabil pentru anumite economii. În plus, nu exista doar securitate militară, ci şi securitate economică.

Nu-i aşa că Big Brother vine ca o mânuşă pentru interesele investitorilor americani? Cine garantează că nevoia de supremaţie economică a Americii nu-i va tenta pe oficialii americani să tragă cu ochiul la datele economice ale Europei? Nu uitaţi că America este ţara cu o vastă experienţă în teoria manipulării, iar recent, câteva teorii ale conspiraţiei au fost dovedite ca adevărate.

Iar România nu cred că va avea puterea de a spune „nu” lobby-ului american. Dimpotrivă, o va susţine. De aceea, orice dezbatere serioasă privind Big Brother se va duce între puternicii Europei, care au de ales între a-şi proteja datele economice, respingând Big Brother şi tensionând relaţiile cu SUA sau a se lăsa înduioşaţi de lacrimile de crocodil ale americanilor cu privire la durerea atacurilor şi ameninţărilor teroriste din Europa, acceptând Big Brother.

Deocamdată, Europa dă semne că n-are nevoie de Big Brother.

Tocmai de aceea a venit Victoria Nuland.

Autor: Pr. Eugen Tanasasescu

Sursa: Adevarul.ro

Abonează-te la newsletter