Victoria împotriva poporului

Ceauşescu spunea să mai răbdăm un pic, să mai punem o haină pe noi, pentru că nu mai e mult şi zorii societăţii comuniste se vor arăta, împlinindu-se astfel „visul de aur al omenirii”. Am pus haina pe noi, am dat pâinea, untul şi carnea de pe masa noastră, am renunţat la lumină şi la căldură şi am plătit anticipat „datoria esternă” conform indicaţiilor „Cârmaciului”. N-a folosit la nimic. Nici nouă, nici lui.

Astăzi, poporul e pus, din nou, să plătească. Ne întoarcem la raţionalizările de pe vremea comunismului, dar fără cartelă. Nu e nevoie de raţii la ulei, zahăr, salam, benzină, pentru că oamenii nu mai au cu ce să cumpere. Raţia este fluturaşul de salariu. Scăderea veniturilor este dramatică şi abruptă. În multe domenii, reducerile sunt mai mari de 25%. Asemenea prăbuşiri ale nivelului de trai nu s-au petrecut nici în Război. Chiar şi sub bombardamentele americane trenurile mergeau mai bine decât astăzi. Ţara arată ca după o înfrângere dezastruoasă, pusă la cheremul unui învingător nemilos. Fabricile, şi bune şi rele, au fost tăiate pentru fier vechi, pământul stă nelucrat, nu sunt drumuri, nu sunt investiţii, dar se dau tunuri de miliarde din sifonarea banilor unui stat despre care se spune că e prea sărac pentru a-şi plăti medicii şi profesorii. Catastrofe cum sunt cea de la Maternitatea Giuleşti nu fac decât să arate iresponsabilitatea, dispreţul faţă de reguli şi treaba făcută de mântuială care au devenit lege în România.

Înfrânt de propriii săi conducători, poporul nu mai vrea nimic. Unii aşteaptă să li se dea. Dacă nu a dat Traian Băsescu, poate dă Dan Diaconescu. Alţii pleacă din ţară scârbiţi de ceea ce se întâmplă. Restul s-a transformat din popor, în public telespectator. Păcălesc vremurile, aşa cum vremurile îi păcălesc pe ei.

Elitele s-au resemnat cu gândul că au pierdut partida. După 1989 am avut activism civic, aşa cum a fost el. Acum, elitele au abdicat şi au ajuns să se complacă în laşitate, mai ceva ca pe vremea lui Ceauşescu. Unde sunt intelectualii care să organizeze, de pildă, un marş al tăcerii pentru salvarea sistemului sanitar? Nici viaţa nou-născuţilor nu mai valorează nimic în România? Unde este societatea civilă care să iasă în stradă şi să ceară Guvernului să nu-şi mai dispreţuiască cetăţenii? De ce mai stă în funcţie un ministru ca Şeitan care se bucură pentru că pleacă medicii? Nu ar fi bine ca domnul Şeitan să se bucure în calitate de persoană particulară?

Domnilor, aţi câştigat. Ţara e la picioarele dumneavoastră, vă acceptă, ploconindu-se, orice. Vă dăm tot ce vreţi. Vă dăm trenurile care nu merg, autostrăzile care nu există, digurile care nu s-au construit, şcolile în care nu se învaţă, medicii care pleacă, profesorii care muncesc cu ora. Să stăpâniţi bine!

Ion M. Ionita
sursa: adevarul.ro