Unul dintre angajamentele ilogice incluse în scrisoarea de intenţie către FMI ţine de vânzarea majorităţii pachetelor de acţiuni deţinute la companiile de stat. De obicei, programele de privatizare sunt impuse ţărilor care cer credite mari, însă România nu cere un nou credit de la Fondul Monetar Internaţional. De ce insistă guvernul USL să vândă ce a mai rămas din proprietatea statului?
Vânzarea companiilor de stat în locul „decăpuşării” acestora este de fapt o recunoaştere a incapacităţii manageriale a guvernului. Existenţa unor companii de stat performante care operează în alte ţări arată că forma de proprietate nu este un factor decisiv pentru determinarea eficienţei unei companii. Guvernul Ponta va obţine bani din vânzarea companiilor, dar aceşti bani vor fi cheltuiţi, iar statul va pierde surse de profit, fără a avea posibilitatea de a le recupera în viitor.
Mai gravă decât pierderea veniturilor este pierderea controlului asupra unor companii-cheie care determină climatul economic. Trecerea companiilor energetice în proprietate privată, cuplată cu îndeplinirea calendarului de liberalizare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale pentru consumatori industriali şi casnici, garantează creşterea inflaţiei, creşterea costurilor de producţie pentru companiile româneşti şi reducerea veniturilor disponibile ale populaţiei din cauza creşterii costurilor la întreţinere. Ce guvern îşi poate dori aşa un viitor pentru ţara pe care o conduce? În contextul crizei economice globale, toate statele caută modalităţi de stimulare economică. Una dintre metodele cele mai sigure de creştere a economiei şi a atractivităţii investiţionale este reducerea sau îngheţarea tarifelor la energie şi gaz. România se îndreaptă spre creşterea tarifelor. Această creştere ar fi fost parţial justificată dacă statul obţinea mai mulţi bani din tarife, dar privatizarea companiilor de stat face în aşa fel încât economia să fie strangulată, urmând ca profiturile rezultante să ajungă în conturile „investitorilor strategici”.
Dacă strategia economică a guvernului USL se rezumă la sloganul „să vindem ce mai poate fi vândut”, atunci USL nu are viitor politic, iar România nu are viitor economic.
Autor: Valentin Mandrasescu
Sursa: Vocea Rusiei
Adauga comentariu