Politică

Valorificarea bogățiilor țării în beneficiul poporului român!

resurseÎn seara zilei de 7 februarie 2014, peste trei miliarde de pământeni au urmărit festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă găzduite de Federația Rusă, în orașul Soci. Cu această ocazie au fost cheltuite 51 miliarde de dolari, sumă ce întrece toate alocările pentru edițiile precedente. Comentatorii Televiziunii Române spuneau că Rusia își poate permite asemenea investiții și cheltuieli pentru că este o țară mare și bogată în resurse naturale. Au uitat să spună sau nu au avut voie să precizeze că în Federația Rusă sunt valorificate uriașele bogății naturale în interesul poporului rus, în principal prin firme rusești, iar pentru firmele străine se practică încheierea de contracte de împărțire a producției. În Norvegia, în baza unor astfel de contracte, 93 la sută din producția de țiței și gaze naturale revine statului norvegian și șapte la sută firmelor care le exploatează. În Cipru și Malta bogățiile naturale sunt exploatate în baza contractelor de împărțire a producției.

În România, cei care au plănuit, au organizat și finanțat lovitura de stat din decembrie 1989, asasinii economici și asasinii politici străini în complicitate cu cei aflați la Putere în ultimii 25 de ani au pus la cale și au înfăptuit un plan diabolic vizând jefuirea bogățiilor naturale ale Poporului Român și declanșarea unui genocid în România. Se știe că, Bunul Dumnezeu a dăruit strămoșilor noștri geto-daci și Poporului Român numeroase bogății naturale, inclusiv diamante, în Grădina Maicii Domnului, în Dacia Edenică. În ultimii 1.900 de ani, marile imperii vecine au reușit să cucerească, prin războaie, o parte din Dacia și, mai târziu, din România și să jefuiască din bogățiile naturale. Strămoșii noștri s-au ridicat la luptă și i-au alungat pe hoți și cotropitori, iar imperiile respective au dispărut.

Începând cu anul 1990, în timp de pace și în condiții de aparentă legalitate, s-a trecut la jefuirea de către state și firme străine a bogățiilor naturale aparținând Poporului Român! Pregătirea statutului de colonie pentru România şi a Holocaustului împotriva Poporului Român a început cu anul 1990, în timpul Regimului alogenilor Iliescu-Roman-Stolojan. Mentorul lor, Saul Brukner (Silviu Brucan) s-a prăpădit şi urna cu cenuşa lui a fost dusă în Israel. Cei trei alogeni trăiesc, o duc foarte bine şi nimeni nu-i întreabă şi nu-i cercetează pentru faptele lor împotriva Poporului Român ! De ce nu se respectă articolul 16 din Constituţia României şi pentru ei? Pentru ca populația României să nu afle ADEVĂRUL pe această temă s-a recurs la numeroase diversiuni, în ultimii 25 de ani, dintre care amintim: mineriadele din anii 1990-1991; fenomenul Piața Universității, din primăvara anului 1990; dezbinarea românilor în sute de partide politice; năpârlirea periodică, de regulă, în anii preelectorali a partidelor politice aflate la Putere; formarea de alianțe politice ciudate pentru asigurarea majorității parlamentare; remanieri guvernamentale formale; angajarea răspunderii Guvernului pe legi neconstituționale; teatrul politic jucat de Președintele României, primii-miniștri, miniștrii, liderii partidelor politice parlamentare, majoritatea senatorilor și deputaților; zeci de modificări și completări la același act normativ (ex. Legea învățământului, Codul fiscal, ș.a.); telejustiția în serial; tăieri nejustificate ale salariilor, pensiilor și ajutoarelor sociale; majorările artificiale ale prețurilor, tarifelor și impozitelor sub pretextul alinierii lor la nivelul celor din Uniunea Europeană.

După paravanul acestor diversiuni și a numeroaselor fumigene politice au avut loc următoarele acțiuni vizând jefuirea, în taină, a bogățiilor naturale ale Poporului Român de către asasinii economici și asasinii politici străini:

– La 6 august 1990, fără temei legal, Guvernul Petre Roman a adoptat Hotărârea nr.919/1990 privind unele măsuri în domeniul cooperării cu parteneri străini la explorarea de țiței și gaze naturale în România. Prin H.G.nr.919/1990 au fost aprobate perimetre pentru partenerii străini în vederea explorării, exploatării și împărțirii producției de țiței și gaze naturale. H.G.nr.919/1990 a avut caracter militar secret și nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României. Ca urmare, ea este nulă de drept. Guvernul României a fost tare generos cu firmele străine oferindu-le prin contractele de împărțire a producției 55 la sută, iar Poporului Român numai 45%. De ce ? Nimeni nu-l deranjează măcar cu această întrebare pe cel care a schimbat multe partide politice.
– La 26 iulie 1991, fără temei legal, Guvernul Petre Roman a adoptat H.G.nr.508/1991 privind autorizarea S.C. Rompetrol S.A. să încheie contracte de concesiune a unor perimetre către investitori străini. Rompetrol, o societate cu capital de stat, a fost autorizată să negocieze și să încheie contracte cu parteneri străini privind concesionarea în vederea exploatării perimetrelor abrobate prin H.G.nr.919/1990.
– România a obținut în timpul Regimului Ceaușescu dreptul de exploatare a celui mai important bazin petrolier din Libia, bazinul Murzuk, cu rezerve estimate la două miliarde barili de țiței. La 7 februarie 1992, Guvernul Stolojan a încheiat un Acord cu firma spaniolă Repsol căreia i-a cedat bazinul petrolier Murzuk, care a fost exploatat de Rompetrol. Afacerea păguboasă a fost pregătită de Guvernul Petre Roman.
– La 22 septembrie 1992, Guvernul Theodor Stolojan adoptă H.G.nr.570/1992 privind aprobarea contractelor de explorare pe cont și risc și împărțire a producției de hidrocarburi din România. Au fost aprobate contractele de explorare și împărțire a producției de hidrocarburi din perimetrele nr.7, 10, 13 și 15, negociate în baza H.G.nr.919/1990 și H.G. nr.508/1991, cu firme din S.U.A., Marea Britanie, Olanda și Canada.
– La 22 decembrie 1995, Guvernul Nicolae Văcăroiu adoptă H.G.nr.1043/1995 prin care împuternicește Agenția Națională pentru Resurse Minerale (A.N.R.M.) ca, în numele Guvernului României, să administreze drepturile Statului Român rezultate din contractele de împărțire a producției încheiate cu companiile străine. Prin H.G.nr.1043/1995 s-au abrogat H.G.nr.919/1990 și H.G.nr.508/1991.
– La 29 decembrie 1995 a fost adoptată Legea petrolului, Legea nr.134/1995, unde la art.1 s-a precizat că: „Resursele de petrol situate în subsolul țării și platoul continental românesc al Mării Negre… fac obiectul exclusiv al proprietății publice și aparțin statului român.“
– În vara anului 2004, Guvernul Năstase a adoptat H.G.nr.1090/2004 privind aprobarea contractului de privatizare a PETROM de către statul austriac prin firma O.M.V. Austria. Este evident că nu a fost o privatizare ci o etatizare. A fost un tun uriaș, în ultimii 25 de ani. Guvernul Năstase a cedat Austriei explorarea și exploatarea zăcămintelor de țiței și gaze naturale ale Poporului Român pentru o redevență de numai 10 dolari/baril de țiței și 15 dolari/1.000 m3 la gaze naturale, timp de zece ani (2005-2014).
-În noiembrie-decembrie 2004, Parlamentul României a adoptat Legea nr.555/2004 privind privatizarea PETROM și obligațiile Statului Român în următorii 10,15 și 30 de ani, reprezentând despăgubiri pretinse de firma O.M.V. Austria, fără limită de sumă. Prin această Lege nr.555/2004 s-a stabilit că de privilegiile acordate firmei O.M.V. beneficiază toate firmele care exploatează și exportă țiței și gaze naturale din România. Firma O.M.V. Austria are libertatea de a stabili în România prețurile la benzină, motorină și gaze naturale. De asemenea, poate exporta din România ce cantități dorește de țiței și gaze naturale.

Asasinii politici aflaţi în Parlament din partea P.S.D., P.D., P.N.L., U.D.M.R. şi P.C. au votat cu toţii Legea nr.555/2004 pentru aşa-zisa privatizare a PETROM şi jefuirea Poporului Român de zăcămintele de ţiţei şi gaze naturale. Acei parlamentari, la propunerea Guvernului Năstase, au legiferat că timp de zece ani (2005-2014) O.M.V. Austria şi celelalte firme străine care exploatează ţiţei din România plătesc la Bugetul Statului Român cea mai mică redevenţă din lume, calculată la preţul fix al ţiţeiului de numai 22 dolari/baril, indiferent de preţul pe piaţa mondială. Ca urmare, la Bugetul de Stat nu s-au încasat peste zece miliarde euro, numai datorită acestei inginerii financiare în favoarea O.M.V. şi altor firme străine.

La solicitarea P.R.M., Senatul României a înfiinţat o Comisie de anchetă având drept scop investigarea condiţiilor de legalitate privind privatizarea “S.N.P. PETROM S.A.”. Comisia specială de anchetă, condusă de regretatul senator Carol Dina (P.R.M.), a depus la Biroul Permanent al Senatului un Raport înregistrat cu nr.1872 din 8 noiembrie 2007. În Raport sunt consemnate numeroasele încălcări ale prevederilor legale şi prejudiciile uriaşe aduse Statului Român prin donarea firmei PETROM şi a zăcămintelor de ţiţei şi gaze ale Poporului Român către Austria şi poporul austriac. De peste şase ani, în Senatul României este ascuns acest Raport şi se refuză dezbaterea sa în plen. Preşedintele Senatului, al P.N.L., co-preşedinte al U.S.L. şi posibil candidat la funcţia de Preşedinte al României, domnul George Crin Laurențiu Antonescu refuză să facă public Raportul cu nr. 1872/2007, să-l pună în discuţia Senatului şi la dispoziţia presei, inclusiv în acest an când expiră cei 10 ani de jaf naţional înscrişi în Legea nr.555/2004 şi când Guvernul Ponta II şi-a propus, împreună cu P.S.D. şi P.N.L., să modifice Legea minelor în favoarea asasinilor economici şi asasinilor politici străini şi împotriva Poporului Român.

În Parlament, numai Partidul România Mare a votat împotriva acestei legi, vizând jefuirea Poporului Român și a României!

După etatizarea PETROM, O.M.V. Austria a devenit cea mai profitabilă firmă petrolieră din lume, iar bunăstarea poporului austriac a crescut și mai mult. Poporul Român a sărăcit foarte mult după acest jaf din ultimii zece ani.

– La 12 noiembrie 2008, Guvernul Tăriceanu a adoptat H.G.nr.1446/2008 privind aprobarea Actului adițional nr. 11 la Contractul de explorare și împărțire a producției pentru perimetrele XIII Pelican și XV Midia, încheiat între Agenția Națională pentru Resurse Minerale și Sterling Resources Ltd. (publicată în Monitorul Oficial nr.780 din 21 noiembrie 2008). Prin H.G.nr.1446/2008, printr-o anexă secretă, a fost modificat contractul privind perimetrele 13 (Pelican) și 15 (Midia), din zona Insulei Șerpilor, concesionate firmei canadiene Sterling Resources Ltd. prin Midia Resources, o firmă fără angajați și un capital de 200 de lei. În baza acestui contract, cu anexe secrete, firma străină are 100% dreptul de exploatare în perimetre și poate să exporte întreaga producție. De asemenea, firma canadiană obține la cerere extinderea suprafeței contractate, precum și prioritate la concesionarea altor exploatări de substanțe minerale utile.

În perioada 1992-2008 au fost încheiate 11 acte adiționale la acest contract, prin care acesta din contract de exploatare și împărțire a producției a fost transformat în Acord petrolier și de concesiune. Urmarea: Statul Român NU BENEFICIAZĂ de țiței și gaze naturale, ci de o REDEVENȚĂ, adică de o sumă pe care o calculează compania străină și o virează Bugetului de Stat al României.

În urma procesului iniţiat (deloc întâmplător) în 16 septembrie 2004 în numele României de către alogenul Bogdan Aurescu, secretar de Stat la Ministerul Afacerilor Externe (M.A.E.), la Curtea Internaţională de Justiţie (C.I.J.) de la Haga, privind delimitarea maritimă în Marea Neagră, proces încheiat în septembrie 2008, Curtea a delimitat platoul continental dintre România și Ucraina. Este evident că acest proces a fost iniţiat cu un dublu scop: să nu se afle ADEVĂRUL ISTORIC despre Atlantida şi, respectiv, firmele străine să-şi poată extinde jefuirea zăcămintelor de ţiţei şi gaze naturale în platoul continental al Mării Negre care a aparţinut Ucrainei. După procesul de la Haga, România a pierdut Insula Șerpilor (zona unde a dispărut Atlantida), dar a câștigat 9.700 kilometri pătrați, suprafață unde se estimează că există uriașe bogății naturale, respectiv 70 miliarde m3 de gaze naturale și 12 milioane tone de țiței. Întreaga producție de ţiţei şi gaze a fost concesionată firmei canadiene Sterling Resources Ltd. prin încheierea a 11 acte adiționale la contractul inițial. Întregul zăcământ din platoul continental al Mării Negre care aparţine României a fost dat, de către Guvernele post-decembriste, unor firme străine din S.U.A., Canada şi alte ţări. Batjocorindu-i pe români, Guvernele post-decembriste susţin că astfel şi prin cedarea zăcămintelor de ţiţei şi gaze din România la state şi firme străine s-a ajuns ca Poporul Român să devină independent din punct de vedere energetic.

– Fără niciun temei legal, președinții A.N.R.M. au acceptat secretizarea contractelor și actelor adiționale încheiate pentru explorarea și exploatarea bogățiilor naturale ale Poporului Român. Un președinte al A.N.R.M. a putut, fără temei legal, să secretizeze contractele și actele adiționale, iar Guvernul și Parlamentul României susțin că nu le pot desecretiza pentru a afla Poporul Român ADEVĂRUL, inclusive zecile de miliarde euro cu care este jefuit anual.
– Prin modificările și completările propuse de Guvernele post-decembriste la Legea minelor (Legea nr.61/1998 și Legea nr.85/2003) și Legea petrolului (Legea nr.134/2005 și Legea nr.238/2004) s-a renunțat la contractele de împărțire a producției care au fost înlocuite cu obținerea redevenței la Bugetul de Stat. Astfel, Poporul Român nu obține nicio cantitate din bogățiile naturale din România! Toate bogățiile naturale care se exploatează în țara noastră aparțin firmelor străine cu care sunt încheiate contracte de concesionare! De pildă, în anul 2012 s-au încasat la Bugetul de Stat redevențe totale de 315 milioane euro, de la toate resursele: țiței, gaze naturale, minereuri feroase și neferoase. Zăcămintele extrase în anul 2012 au fost evaluate la peste 20 miliarde euro. Paguba la Bugetul de Stat înregistrată în fiecare an este uriașă!
– Prin renunțarea la contractele de împărțire a producției, Guvernul României nu are controlul asupra cantităților extrase de firmele străine! Acestea raportează ce producție vor, calculează redevenţa și o virează. Guvernele României post-decembriste nu au dispus de datele reale referitoare la bogățiile naturale exploatate anual ! Nici A.N.R.M. nu dispune de informaţiile reale cu privire la bogăţiile naturale exploatate anual din România ! De pildă, la țiței se estimează (de către serviciile secrete românești) că producția zilnică este de 220.000 barili/zi sau de 700.000 de barili zilnic ori 1.000.000 barili/zi. Evident că, firmele străine calculează redevența la cifra cea mai mică și prejudiciază astfel Bugetul de Stat al României. Guvernul României spune că nu are venituri suficiente și trece, anual, la majorarea impozitelor și taxelor, precum și la noi împrumuturi externe de circa 15 miliarde euro.
– Pe calea așa-ziselor privatizări și pe baza unui program diabolic a fost lichidată industria de utilaj petrolier, industria siderurgică și metalurgică, industria chimică și petrochimică. La comandă externă, au fost închise și apoi tăiate în bucăți sau dinamitate fostele combinate metalurgice și siderurgice, rafinăriile, uzinele, fabricile și întreprinderile specializate în domeniul prelucrării și valorificării superioare a țițeiului și gazelor naturale, minereurilor feroase și neferoase. În mod programat, au fost lichidate peste două milioane locuri de muncă.
– În timpul Regimurilor Constantinescu-Ciorbea-Vasile-Isărescu, Iliescu-Năstase, Băsescu-Tăriceanu-Boc, în baza Legii minelor nr.61/1998 și nr.85/2003, Agenția Națională pentru Resurse Minerale (A.N.R.M.) a emis Ordine privind aprobarea instrucțiunilor tehnice pentru închiderea minelor/carierelor. Au fost închise peste 550 de mine și lichidate peste un milion locuri de muncă.

Guvernele post-decembriste au lichidat aproape tot mineritul din România! Înainte de închiderea minelor și a societăților de stat românești, în domeniul petrol-gaze, Regimurile post-decembriste, prin A.N.R.M., au dat la numeroase firme străine licențe de explorare și exploatare a uriașelor bogății naturale ale Poporului Român. În baza unor contracte de concesionare cu clauze secrete și a unor scamatorii juridice, cu încălcarea Constituției României și a Codului penal, Guvernele post-decembriste au trecut în proprietatea unor state străine (Austria, Germania, Franța, ș.a.) și firme străine bogățiile naturale ale Poporului Român ! Ca urmare, România a fost transformată într-o colonie din care statele și firmele străine jefuiesc bogățiile naturale, cu complicitatea și sprijinul partidelor politice aflate la Putere și în Opoziție! Guvernul Ponta II și partidele politice parlamentare au ca prioritate legislativă modificarea și completarea Legii minelor, Legea nr.85/2003, urmărind două scopuri extrem de periculoase pentru existența și viitorul Poporului Român în Vatra Strămoșească, respectiv:

1) Menținerea și consolidarea statutului de colonie pentru România prin cedarea integrală a proprietății asupra bogățiilor naturale ale Poporului Român către state străine și firme străine, contra unei redevențe derizorii.
2) Exproprierea rapidă și după o procedură specială a peste 10 milioane de cetățeni români de către titularii licențelor de exploatare a bogățiilor natuarle din România. După adoptarea de către Parlament a modificărilor propuse de Guvernul Ponta II și U.S.L. la Legea minelor, la peste 10 milioane de cetățeni români le vor fi luate casele, apartamentele, terenurile agricole și pădurile, în schimbul unor despăgubiri derizorii. Proprietățile imobiliare ale românilor vor fi luate de titularii licențelor de exploatare a bogățiilor naturale din România!

Guvernanții, împreună cu parlamentarii Puterii și Opoziției, ajutați de manipulatorii de opinie vor încerca să păcăleasă populația României susținând că prin modificarea Legii minelor se vor mări redevențele. Adică, din bogățiile naturale exploatate anual în România de către statele și firmele străine, în valoare de peste 20 de miliarde euro, se vor încasa la Bugetul de Stat nu 300 ci 600 milioane euro. Jefuirea anuală a Poporului Român de bogățiile sale naturale vor să o legifereze pe următorii, cel puțin, 30 de ani! Toate Guvernele post-decembriste au ascuns Poporului Român ADEVĂRUL în legătură cu contractele de concesionare a bogățiilor naturale din România. De ce? Este evident că au acționat în slujba și avantajul asasinilor economici și asasinilor politici străini și împotriva Poporului Român și a viitorului României! În problemele mari ale Poporului Român, cum sunt cele referitoare la vânzarea terenurilor agricole şi pădurilor la persoane juridice şi persoane fizice străine, precum şi cele privind valorificarea bogăţiilor naturale în Interes Naţional este aşteptată poziţia Bisericii Ortodoxe Române, al cărei Sinod se întruneşte în 13 februarie a.c. la Bucureşti. Pentru a nu fi cunoscute aceste realități și ce pregătește Guvernul Ponta II și Parlamentul împotriva Poporului Român s-au pus la cale crimele din Munții Apuseni (la 20 ianuarie 2014), remanierea liberală de primăvară, adunările P.D.L. și Fundației –Partidului Mișcarea Populară, transferurile senatorilor și deputaților etc.

Niciunul din Partidele politice parlamentare și dintre posibilii candidați la alegerile prezidențiale nu abordează problema exploatării bogățiilor naturale ale Poporului Român prin contracte de împărțire a producției ! Niciunul nu prezintă ADEVĂRUL ISTORIC despre jefuirea bogăţiilor naturale ale Poporului Român în ultimii 25 de ani! Partidul România Mare solicită Parlamentului să abroge Legea nr.555/2004 privind privatizarea PETROM și să decidă, printr-o lege, rezilierea contractelor de concesionare a bogățiilor naturale încheiate în perioada 1990-2014 și încheierea unor contracte de împărțire a producției, în urma unor licitații internaționale.

Înainte ca Parlamentul să acționeze pentru apărarea Interesului Național este necesar să fie făcute publice de către Guvern toate: contractele de concesionare a bogățiilor naturale; licențele de explorare și exploatare a resurselor naturale; acordurile petroliere; actele adiționale la contractele de concesionare și la acordurile petroliere. apoi, să urmeze o dezbatere națională, urmată de un referendum, la începutul lunii mai 2014. Cu ocazia re-revizuirii Constituției este necesar ca de la articolul 136 să se elimine concesionarea bogățiilor naturale și în locul acesteia să se înscrie acordul de împărțire a producției, revenind Statului Român 90 la sută din producția fizică obținută în România. Tot la art.136 trebuie adăugat un nou aliniat cu următorul text: „Este interzis ca resursele naturale exploatate în România să fie exportate în formă brută.” P.R.M. consideră că în anul 2014 nu trebuie purtate discuții inutile pe tema măririi celor mai mici redevențe din lume ci, prin re-revizuirea Constituției și prin modificările la Legea minelor (Legea nr.85/2003) și Legea petrolului (Legea nr.238/2004), să fie înlocuită concesionarea resurselor naturale cu acordurile de împărțire a producției. Statul Român să beneficieze de 90 la sută din bogățiile sale naturale, iar din diferența de 10% au posibilitatea firmele care exploatează aceste resurse ale Poporului Român să-și acopere cheltuielile de producție și să obțină profit. Prin încheierea acordurilor pentru împărțirea producției se obțin mari avantaje pentru Poporul Român și pentru România, dintre care menționăm următoarele:

– Vor crește veniturile la Bugetul de Stat, cu cel puțin 20 miliarde euro în fiecare an.
– Se va putea elabora, dezbate și aproba în Parlament un Program pentru alinierea salariilor, pensiilor și ajutoarelor sociale din România la cele din țările avansate din Uniunea Europeană.
– În fiecare an vor putea fi mărite cu cel puțin 50 la sută salariile, pensiile, ajutoarele sociale, alocațiile pentru copii și bursele.
– Se vor crea anual sute de mii de locuri de muncă.
– Vor putea să se întoarcă acasă românii alungați din Țara-mamă, în ultimii 25 de ani.
– Se vor putea aloca anual procentele prevăzute de lege pentru Sănătate, Învățământ, Armată și Cercetarea Științifică.
– Va putea fi valorificat potențialul Agriculturii și Turismului.
– Va crește nivelul de trai și calitatea vieții românilor.
– România și românii vor scăpa de sărăcie și umilințe.
– Se va putea relua creșterea demografică a populației.
– Băncile străine vor avea certitudinea că România își va achita datoria externă de peste 150 miliarde euro.
– România va deveni o țară bogată și Poporul Român va fi, în sfârșit, fericit!

Dacă vreți să scăpați de sărăcie, să fiți demni și fericiți, treziți-vă și uniți-vă frați români!
Ieșiți în stradă și, în mod pașnic, solicitați un referendum național pe tema valorificării bogățiilor naturale ale Poporului Român prin contracte de împărțire a producției!

Autor: Gheorghe Funar

Sursa: Ziarul Natiunea

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu