Politică

Urâciunea pustiirii: relaxarea moravurilor sexuale în societatea contemporană pare o hemoragie de neoprit

kids_gay_parade_01Am relatat deja exemplul Noii Zeelande unde, la câteva zile de la legiferarea „căsătoriei” între homosexuali, se cere deja dreptul la căsătoria în grup. Mai grav, Olanda, prima țară din lume care a recunoscut aceste așa-zise „căsătorii între persoane de același sex” (2001) admite acum oficial existența unui grup de lobby pedofil.

Fapt este că, peste tot unde propaganda homosexualităţii acționează, pedofilia o urmează ca o umbră, în ciuda eforturilor lobby-iștilor gay de a ascunde acest lucru. România nu este scutită: vă amintiți invitația făcută de Asociația ACCEPT a minorităților sexuale din România profesorului Gert Hekma, din Olanda, un susținător fățiș al pedofiliei, de a vorbi, în timpul manifestărilor „Luna istoriei LGBT”, la Facultatea de Sociologie din București.

În urma intervenției cetățenilor, conferința a fost anulată și organizatorii („Accept”) au șters, elegant, informațiile de pe website, probabil pentru a nu alimenta scandalul. Ce susținea Hekma? Reducerea vârstei constimțământului sexual (un artificiu juridic prin care pedofilia este legalizată) la 12 ani, pentru început. Această situație este deja în practică în Olanda, iar organizația pedofilă de care se face vorbire mai jos profită din plin pentru normalizarea acestui comportament. (A se vedea și articolul „Secretul mişcării pentru drepturile homosexualilor: pedofilia”)

Ce dovezi ne mai trebuie pentru a ne trezi și a înțelege pericolul?

În Olanda, libertinismul pune în pericol viața copiilor„Martijn”, o asociație batavă care încurajează actele sexuale cu minori, a reintrat în legalitate • Liderul grupării este fondatorul Partidului Iubirii Frățești, Libertății și Diversității, care glorifica relațiile cu minoriJudecătorii din Țara Lalelelor au dat recent o sentință frapantă: o organizație care vrea să legalizeze pedofilia poate continua să existe.Decizia aparține Curții de Apel din orașul Leeuwarden, care a hotărât că nu trebuie interzisă activitatea „Asociației Martijn”. Deși contravine ordinii publice, nu „destabilizează societatea”, au concluzionat judecătorii.Sentința vine după ce, anul trecut, tribunalul civil din Assen hotărâse desființarea asociației, pe motiv că demersul său privind legalizarea contactelor sexuale dintre adulți și copii era contrar normelor și valorilor societății olandeze. Șeful asociației este Martijn Uittenbogaard  același care, în 2006, a fondat și Partidul Iubirii Frățești, Libertății și Diversității (PNVD). Botezată „partidul pedofililor”, formațiunea avea ca prioritate legalizarea relațiilor sexuale cu minori. Odată cu acest verdict, practic, în Olanda vor putea fi deschise cluburi pentru pedofili.După ce, în 2010, și-a văzut partidul dizolvat, nereușind să strângă semnăturile necesare participării la alegeri, Martijn Uittenbogaard nu a renunțat la cel mai mare vis, legalizarea pedofiliei. Și l-a dus mai departe, prin intermediul Asociației care-i poartă numele. În 2007, site-ul asociației a fost subiectul unor polemici aprinse, după ce a publicat fotografii cu fetița de doar patru ani a principelui Willem-Alexander, viitorul rege al Olandei. Fondatorul asociației a fost pus sub acuzare și obligat să plătească despăgubiri și cheltuieli de judecată de zeci de mii de euro. Un scandal și mai mare a izbucnit în 2011, când trezorierul Ad Van de Berg a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru că în locuința sa au fost găsite tone de material pedo-pornografic.

Glorificarea relațiilor cu copii

Abia anul trecut, Tribunalul Civil din Assen a decis că această grupare trebuie desființată, pentru că susține actele sexuale cu minori. Fapt care contravine normelor olandeze, oricât de tolerantă ar fi această țară. Curtea aprecia că „Martijn” reprezintă o amenințare la adresa ordinii publice, „glorificând relațiile sexuale dintre adulți și copii” și prezentând acest lucru ca pe ceva normal și acceptabil. Revoltat, fondatorul asociației s-a plâns că decizia este „un atac la libertatea de expresie”. Pe 3 aprilie 2013, Curtea de Apel din Leeuwarden a dat peste cap verdictul instanței din Assen, susținând contrariul. Mai exact, că textele și fotografiile de pe site-ul fundației nu aduc atingere legilor olandeze. În plus, au decis judecătorii, faptul că unii dintre membrii asociației au fost condamnați pentru delicte sexuale nu are nicio legătură cu munca în sine a fundației.

20.000 de abuzuri în 40 de ani

Într-o țară în care se fac presiuni pentru legalizarea pedofiliei, era normal ca acest fenomen să ia amploare. În 2010, un bărbat din Amsterdam a fost arestat și acuzat că a abuzat cel puțin 87 de copii, în timp ce lucra ca bonă. S-a spus că era membru al asociației lui Martijn. Nici preoții olandezi nu au scăpat de acuzații de pedofilie. O anchetă a ziarului NRC a scos la iveală abuzurile făcute de reprezentanții instituțiilor romano-catolice între anii 1945-1985. În acest interval, peste 20.000 de copii au fost abuzați sexual de preoți sau angajați ai colegiilor catolice.

Scandalul care a zguduit Europa

Înființată încă din 1982, Asociația nu a stârnit prea mult interes, până în 1996, când, în Belgia vecină, a izbucnit cel mai sordid scandal din istoria țării. Pedofilie, crimă, sechestrare de minori – toate au fost comise ani de zile de un singur om, Marc Dutroux, cu complicitatea fostei soții. Cei doi au fost acuzați de uciderea a doi copii și a două adolescente, dar și de sechestrarea altor minore.
Crezul Partidului și pornografia infantilă

„Oamenilor trebuie să li se permită să decidă singuri pentru ei. Copiii mai mici de 12 ani ar trebui să aibă libertatea de a face sex, a vota, a juca jocuri de noroc și a trăi cu cine vor”, afirma partidul olandez pe site-ul său. Asociația susține, tot pe site, sprijinirea pornografiei infantile și a tratamentelor brutale, dorind ca și copiii mai mici de 16 ani să poată apărea în filme pornografice.

De ce vor iluminatii promovarea Gay-ilor?

Remus Cernea, homosexual declarat, activ al miscarii gay din Romania, doreste SA-L invinte pe CEA care a castigat Eurovisionul (acel concurs de cacealma geopolitica masonica) !
Dupa ce el, femeia cu barba, acest domnisoara, a castigat mizeria asta de concurs, Remus Cernea abia a asteptat, sa o invite in Romania pe acest barbat(a) =))

Remus zice pe pagina sa de facebook:

„Dragi prieteni, va invit sa cititi, sa comentati in mod civilizat si sa promovati cu LIKE si SHARE materialul postat acum pe Vox Publica:

Invitație pentru Conchita Wurst să vină în România la Gay Pride (7 iunie) și solicitare către Guvern și Parlament să arboreze ‘steagul curcubeu’ cu prilejul GayFest (2-8 iunie 2014)

http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/invitatie-pentru-conchita-wurst-sa-vina-in-romania-la-gay-pride-105736.html

Masinaria de propaganda a gay-ilor, lesbienelor, transexualilor si alte specii ciudate, iarasi o sa-mi provoace o stare de greata acuta. Stiu, ni se spune de catre activistii Gay Fest ca „nu sintem open-mind”, dar va zic eu „astia normali, nici open-ass, nu vom fi”. Ei forteaza nota, sugerand ca „trebuie sa fim toleranti unii cu altii”.

Referitor la aceasta sintagma folosita de ei in cadrul propagandei lor Sorosiste, vreau sa va spun ca in SUA, psihologii (din diverse loji masonice), au venit cu ideea socanta, care a facut inconjurul Planetei, conform careia „pedofilia este o simpla orientare sexuala si nimic mai mult”. Parlamentul Italiei, al curvarului si proxenetuluiSilvio Berlusconi, vazand o astfel de idee, au venit cu o propunere legislativa in ceea ce priveste „discriminarea pedofililor”, iar in cadrul propunerii legislative, oamenii riscau sa faca puscarie si sa fie amendati daca isi aratau un manifest dispretuitor la adresa pedofililor, pe motiv ca „ar fi discriminati”. Stirea asta a enervat la culme, pe toti cei care au citit-o.

Asa a inceput si propaganda gay acum multi ani, usor, usor, s-a strecurat in mass-media sionista, preluand controlul asupra presei. De pilda, in SUA, una dintre cele mai mari promotoare a Gay-ilor, care ne vorbeste despre toleranta lor este hilara,Hillary Clinton, membra a Grupului Bilderberg.

De ce vor iluminatii promovarea acestor lucruri ?

Gay-ii sint oameni cu probleme psihice, iar problemele lor patologice sint explicate pe larg in cartile de specialitate. Propaganda ne spune noua ca „ei s-au nascut asa” (Born this way …Lady Gaga). Fals, majoritatea gay-ilor (95%) dintre ei, au avut familii, fiind casatoriti, iar altii, care sint mai multi la numar, n-au avut succes in plan sentimental, in ceea ce inseamna relatiile cu femei. Acestia fiind respinsi in mod constant de femei, totul in mintea lor a devenit o frustrare ce a „explodat” in schimbarea orientarii sexuale.

afis-bebelus-homosexualitate1

Gay-ii vor sa adopte copii – propunere legislativa de la Remus Cernea !

Remus Cernea, a fost cel care venise cu aceasta propunere lesgislativa, ce presupunea intrarea in legalitate a adoptiilor de copii pentru cuplurile de acelasi sex. Legea sa a picat pana la urma, dar nu-i bai, il vor ajuta americanii evreicei Victoria Nuland, dar si cei din partea „tolerantei”, Hillary Clinton. Din multele mele contradictii pe tema acestui subiect, mi s-a reprosat cum ca eu „as fi mai fericit daca un copil e singur in lagarele de orfelinate, in loc sa fie adoptat de o „familie”. Daca as fi fost crestin si nu ateu (sic), m-as fi inchinat din reflex la o astfel de afirmatie proFUND ilogica.

Cum poate creste un copil alaturi de doi tati ? Adeptii acestei legi, atat gay, cat, culmea si heterosexuali mizeaza pe ideea, pe care o si speculeaza in fata publicului, cum ca toti aia (gay-ii) ar fi niste persoane de o inalta tinuta morala, aproape ca sint gata sa jure ca asa sint acesti gay si ca ar merita asta, dar statisticile arata ca majoritatea gay-ilor, au probleme de comportament, alcoolici, se drogheaza, dar si o personalitate multipla (binecunoscutul sindrom). Adeptii gay-lor vor zice: „daca ne uitam la heterosexuali vedem tot asa”, dar fals, nu toti heterosexualii sint asa, iar problema care ii incrimineaza pe gay, este practic „rotita” din creier care i-a facut sa se schimbe, fiind totodata o instabilitate psihica. Cum poti in acest caz lasa un copil pe mana unor barbati ? Aia de se imbraca la parade gay precum niste clovni de la circ, aia sint persoane de „moralitate” ? Ma-ndoiesc, caci altfel ar adopta o tinuta normala.

Asa ca toata vrajeala cu gay-ii incepe sa se destrame, pentru orice persoana care studiaza cu atentie problema.

Homosexualitatea si Lesbienele – plan pentru reducerea populatiei Planetei !

Credeti ca majoritatea persoanelor, de exemplu, de pe pagina de facebook a lui Remus Cernea, inteleg aceste lucruri Kissingeriene ? Nu, majoritatea de acolo sint clubarai, pitipoance si alte nulitati de acest fel, doar putini la numar, pot spune ca au o inalta cultura. Asa ca, cu cine sa vorbesti despre aceste lucruri, iar daca le spui, iti vor zice ironic: „eu nu cred in TEORIA conspiratiei”.

„Teoria”, faptul ca oamenii sint sclavii bancilor, e cumva „teorie” ? Faptul ca Henry Kissinger a zis pe oriunde s-a dus ca vrea sa reduca populatia planetei, tot „teorie” este ?

Ma amuza acesti neinformati. Nu este o problema sa fi neinformat, in viata esti intr-o continua invatare, dar sa vrei, sa ramai neinformat, asta inseamna IGNORANTA CRASA. Atat homosexualii cat si lesbienele, sa ne intelegem clar: NU FAC COPII!

Acestia nu ajuta cu nimic sporul natural al natalitatii ci doar sprijina astfel mortalitatea, creandu-se sporul negativ. Daca curentul gay este asa de mult dorit, cum se vor mai inmultii oamenii ? Asta e o problema, care in mintea unora „nu conteaza”, dar intr-o minte, cum e cea a evreului Henry Kissinger, membru Bilderberg si criminal de razboi, conteaza foarte mult deoarece contribuie la reducerea nasterilor, caci astia nu pt avea copii. Daca tot mai multi oameni vor sa devina gay, uite asa va scadea drastic populatia.

Pe de alta parte, in anumite zone din SUA, dar si in Uk, cei care se pronunta impotriva acestui curent gay risca sa fie dati afara de la serivici, iar daca sint persoane publice, vor fi etichetati „homofobi” si „desfiintati” ca si persoane publice. Uite asa, ajung astia sa aiba mai multa atentie decat oamenii NORMALI si tratati special, altfel decat noi, asta, evident, daca noi vom lasa sa se intample.

Mai multe cititi pe larg aici -> Fara-secrete.ro

Illuminati sunt in spatele popularitatii tatuajelor? CU CE NE OBISNUIESC? Cu tatuajele electronice de identificare? Si cu mai ce?http://henrymakow.com/2013/10/The-Illuminati-Agenda-Behind-Tattoos.html Tanarul-jucarie Illuminati Justin Bieber ofera model tinerilor

Daca trupul este templul sufletului, atunci tatuajele sunt graffitiuri.

Ce face ca atatia oameni sa se dezica de ei insisi, modificandu-si aspectul fizic prin tatuaje?

David Richards priveste catre fenomen si speculeaza asupra unei posibile agende Illuminati.

Pentru morţi să nu vă faceţi tăieturi pe trupurile voastre, nici semne cu împunsături să nu faceţi pe voi. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Levitic 19:28

de David Richards
(henrymakow.com)

Intorcandu-ma in Anglia dupa 2 ani si jumatate petrecuti in afara, am observant ca mult mai multi oameni sunt tatuati. Cu o decada in urma, erau 300 de firme de tatuare in Marea Britanie, acum sunt mai mult de 1500. Cea mai buna estimare spune ca 20% dintre britanici sunt tatuati. Imaginea este aceeasi cu cea de peste Atlantic; 14% dintre americani au un tatuaj, 36% dintre toti tinerii intre 18-25 de ani si 40% dintre cei intre 26-40 de ani.

In mod clar, Illuminati promoveaza tatuajele. Aproape fiecare star este acoperit cu ele. Un exemplu bun este Justin Bieber, care are aproape o duzina de tatuaje, in ciuda varstei lui de doar 19 ani. Are imaginea unui monstru pe bratul stang.

Care este scopul acestei campanii? La un nivel, este parte a agendei de corupere si degradare.

In cultura vestica, in mod traditional, neadaptatii social se tatueaza: criminalii, marinarii si motociclistii. Pentru ca aceasta activitate devianta sa fi devenit curent general nu a fost putin lucru, si totusi se fac putine mentionari in aces sens.

Illuminati folosesc tatuarea ca metoda de branding. Acest lucru se vede din modul in care se tatueaza actorii din industria sexuala. Multe fete din filmele porno au tatuaje cu simboluri Illuminati. Fetele din diferitele filme porno sunt tatuate cu diferite simboluri satanice.

Oricum, cred ca principalul scop este sa pregateasca oamenii pentru implantarile cu RFID-uri si cipuri pe creier. Pentru ca sa ne desensibilizeze asupra aspectului de a fi branduiti, ne incurajeaza sa ne branduim singuri. Din acest motiv ei promoveaza tatuarile.

Actorii importanti din miscarea transumanista vorbesc despre nevoia de a fi desensibilizat publicul vis-a-vis de implanturi. Dr. Keith Bolton, seful de tehnologie al Applied Digital Systems – lider in industria sa – a spus la o intalnire in 2000:

“Inainte poate a fost rezistenta, insa acum nu mai e. Oamenii se obisnuiesc cu implanturile. Un nou secol, un nou trend. Vom fi un hybrid intre inteligenta electronica si propriul nostru suflet.”

Campania de desensibilizare are multe fatete, inclusiv prezentarea de personaje in show-uri TV cu implanturi pe creier, ca in exemplul colectivului Borg din Star Trek, ai caror membri sunt echipati cu implanturi pe creier care-i conecteaza la o constiinta comuna, si inclusiv impingerea oamenilor de la spate pentru a-si microcipui animalele de casa.

In mod incredibil, guvernul britanic a anuntat ca toti proprietarii care nu-si cipuiesc animalele de casa vor fi amendati cu 500 de lire (cca. 750 dolari). Cred ca tatuajele sunt promovate deoarece, ca si in cazul unui implant RFID, implica un proces de inserare dureroasa sub piele.

Acum cativa ani, Universitatea din Illinois a anuntat ca a creat un tatuaj electronic cu tehnologia RFID. Tinand cont de cat de “cool” sunt tatuajele, cat de multi tineri se vor gandi de doua ori inainte de a-si face unul?

DE CE SE TATUEAZA OAMENII?

In ciuda faptului ca deseori arata superficial si stupid, tatuajele au o insemnatate pentru purtatorii lor si sunt create asa incat sa comunice ceva. Societatea Regala a Psihiatrilor listeaza un numar de sapte motive principale pentru care oamenii se tatueaza:

– Asocierea cu imaturitatea sexuala, probleme de rebeliune si identitate si nevoia de a-si insera independenta

– La femei, pentru a-si intari imaginea feminitatii si pentru a-si intari capacitatea de rezistenta in fata mediului social ostil

– Sa arate duritate

– Moda

– Apartenenta la grup

– Motive religioase

– Exoschelet de aparare

Am vazut exemple de acest fel. Recent, unchiul meu si-a facut un tatuaj imens pe bratul drept reprezentand un om care face alpinism. Unchiul meu lucreaza pentru o mare corporatie, dar pasiunea lui sunt catararile. In mod clar, a simtit nevoia sa-si insereze si sa demonstreze celorlalti unicitatea: cerneala de pe bratul lui ii da o senzatie de evadare din lumea de business de zi cu zi si de exprimare a adevaratului lui sine.

Multi tineri de varsta mea (25) incearca sa arate duri facandu-si tatuaje pseudo-eroice, reprezentand lucruri precum capete de mort, oase, animale puternice si sloganuri ca “Moarte inaintea dezonoarei”. Sa fie o reactie la feminism?

Vad chiar mai multe fete cu tatuaje; trebuie ca gandesc ca le face mai sexy. Fetele cu probleme de aspect corporal este mai probabil sa se tatueze decat celelalte. Intr-un studiu realizat tinand cont de absenteismul si chiulul in scoli, adolescentele au aratat ca exista o corelare intre modificarea trupului si perceptii negative legate de corp si o joasa stima de sine.

Culturile indigene din Papua Noua Guinee pana in India au facut uz de tatuaje in scopuri religioase. Intr-adevar, Sigmund Freud s-a referit la spiritualitatea pielii, numind-o “suport de scris mistic”. Un exemplu pe care l-am remarcat este tatuajul “sugar skull”, un simbol folosit, la originea sa, cu ocazia zilei mortii din Mexic. Simbolul arata un craniu decorat cu flori, semnificand depasirea fricii de moarte si celebrarea vietii.

Societatea Regala a Psihiatrilor a aflat, de asemenea, ca “extinderea tatuajelor este mai mare printre oamenii cu dezordini mentale si a celor care intra in contact cu servicii medicale de sanatate mentala.” Tatuajele pot fi pe val pentru ca societatea se dezintegreaza si oamenii devin tot mai mult instabili mental si nervosi.

CONCLUZIE

Tatuarea este stupida. A te tatua se vinde drept o modalitate de a te exprima pe tine insuti si de experiere a modei, insa sunt alte moduri de a face asta – fara a te speria pe tine insuti. Nivelul ridicat de regret care urmeaza tatuarii este aratat de faptul ca stergerea tatuajului este acum o afacere de amploare mai mare decat tatuarea insasi. Pentru cei care aleg sa le pastreze, pielea lor isi pierde elasticitatea si se cuteaza odata cu trecerea timpului, facand tatuajul sa arate ca o mare manjitura.

Popularitatea tatuarii arata cat de bine se danseaza pe ritmul cantat de Illuminati. Acest lucru nu prevesteste ceva bun, acum, in prag de a intra in era transumanista si pot urma transformari fizice al caror efect va fi ireversibil.

Comentariu :

Nu pun mare baza pe motivele Societatii Regale a Psihiatrilor.

Insa o parte a celorlalte ipoteze sunt de studiat.http://saccsiv.wordpress.com/2013/10/26/de-ce-din-ce-in-ce-mai-multi-se-tatueaza-illuminati-sunt-in-spatele-popularitatii-tatuajelor-cu-ce-ne-obisnuiesc-cu-tatuajele-electronice-de-identificare-si-cu-mai-ce/

CRUCIADA COPIILOR. 2.123.685 de elevi (90%)

şi familiile lor le-au dat cu flit anticreştinilor si javrelor sioniste reţelei Soros ASUR,în frunte cu “dreptacea” Monica Macovei şi stângaciul Remusică Cernea (ca să nu mai vorbim de barosana Alina Mungiu Pippidi)

2.123.685 de cereri de participare la ora de religie, înregistrate până vineri, 6 martie, ora 18:00. UPDATE: 2.143.020 de elevi, ceea ce reprezintă 90,55% ! 

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS) a centralizat situaţia preliminară a opţiunilor exprimate de elevi sau de părinţii/reprezentanţii legali ai acestora acestora privind participarea la ora de religie, în conformitate cu prevederile Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 669/12.11.2014. Datele înregistrate în sistem până vineri, 6 martie, ora 18:00, indică faptul că, la nivelul întregii ţări, au fost introduse 2.123.685 de cereri, reprezentând 89,75% din totalul celor 2.366.086 de elevi eligibili să formuleze cereri pentru a lua parte la ora de religie.

Reamintim că prin Decizia nr. 669/12.11.2014 emisă de Curtea Constituţională a României, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată în legătură cu prevederile art. 18 alin. (2), teza întâi din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 („La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie”) şi s-a constatat că dispoziţiile acesteia sunt neconstituţionale. În motivarea deciziei, se arată că manifestarea liberă a opţiunilor implică în mod necesar iniţiativa proprie a persoanei în sensul frecventării disciplinei religie şi nu consimţirea tacită sau refuzul expres. În sensul acestei decizii, elevilor majori şi părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevilor minori li s-a oferit posibilitatea de a solicita participarea la orele de religie.

Prin intermediul unei note transmise în data de 16 februarie, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a informat elevii şi părinţii/reprezentanţii legali ai acestora cu privire la prevederile legale privind participarea la orele de religie în virtutea deciziei CCR, precum şi cu privire la faptul că, în situaţia în care doresc să îşi exercite dreptul constituţional de a participa la aceste ore, conform confesiunii proprii, trebuie să solicite acest lucru unităţii de învăţământ.

Unul dintre motivele pentru care MECS a stabilit data de 6 martie 2015 ca termen-limită pentru colectarea opţiunilor de a studia disciplina religie, este şi faptul că pe 9 martie se împlinesc cele 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale, dată începând de la care prevederea declarată neconstituţională îşi încetează efectele juridice.

Un alt motiv este că, în ceea ce priveşte anul şcolar 2015-2016, stabilirea disciplinelor opţionale se face în această perioadă. În baza caracterului opţional al participării la studiul disciplinei religie, a nevoii de a prefigura necesarul de cadre didactice pentru această disciplină şi a obligaţiei MECS de a asigura necesarul de personal didactic prin scoaterea la concurs a catedrelor vacante, opţiunile pentru participarea la orele de Religie din anul şcolar viitor trebuiau făcute în această perioadă.

În măsura în care elevii majori sau părinţii/reprezentanţi legali ai elevilor minori doresc să opteze pentru participarea la ora de religie după data de 6 martie, precizăm că acest lucru este posibil, în conformitate cu prevederile legale ce statuează exercitarea acestui drept.

Cine se ascunde in spatele culiselor si acestor organizatii care fac presiuni politice:  Persoane de Rang Inalt din Europa se distreaza vanand si omorand copii dezbracati: 

Aceasta este unul dintr-o serie de articole preluate ca mărturie de la martori în fața Curții Internationale de Drept Comun  de la Bruxelles. Cinci judecători internaționali examinează dovezi de violuri de copii, tortura, crima și răpiri efectuate de către membri ai elitei mondiale apartinand cultului satanic  Ninth Circle (Al Nouălea Cerc Satanic).  Sacrificile de copii s-a declarat ca au fost efectuate in catacombele din catedralele catolice ale Vaticanul, pe moșii și plantații private cat și in baze militare de stat din Belgia, Olanda, Spania, Australia, Irlanda, Franța, Anglia și Statele Unite. Cel puțin 34 de locuri unde au fost ingropati copii au fost identificate în Irlanda, Spania și Canada – dezgroparea lor fiind refuzata de catre guvernele statelor respective, la fel opunandu-se si Coroana Angliei și Biserica Catolică. Conform declaratiilor martorilor la intrunirile societatii Ninth Circle au fost prezenti Papa Francis, fostul Papa Ratzinger, reprezentanti ai bisericii Anglicane, reprezentanti din Biserica Unită a Canadei, oficiali ai Bisericii Catolice, inclusiv Cardinali, membri ai familiilor regale europene, inclusiv Regina Elisabeta și prințul Phillip, oficiali ai statului Canadian, Australian, ai Marii Britanii cat si reprezentanti ai guvernelor din Statele Unite ale Americii, membrii CIA, judecători, politicieni și oameni de afaceri din SUA, Belgia, Olanda, Canada, Australia, Franța, Irlanda și Marea Britanie, plus reprezentanti din armata SUA.

Adolescentii erau drogati, dezbrăcati, violati, vânați în pădure și apoi ucisi de catre un grup de persoane de Rang Inalt din Europa, conform ultimului martor ocular din această săptămână care a depus mărturie în fața Curții Internationale de Drept Comun de la Bruxelles. Femeia a fost al patrulea martor ocular care vorbit despre aceste partide de vânătoare umane efectuate de catre elitele globale apartinand cultului Al Nouălea Cerc Satanic. Un fost membru al unui grup de interse(sindicat) din Tarile de Jos cunoscut sub numele de Octopus, a mărturisit că victimele pentru aceste partide de vânătoare umane au fost adus din centrele de detenție pentru minori din Belgia și Olanda.

„În 2004 am participat fara sa vreau la o actiune de tortură, viol și omor de copii care au fost drogați, actiune efectuata de catre un grup de persoane de rang înalt din Țările de Jos”, a declarat o femeie. „Am fost dusa la o „petrecere” de vânătoare în Belgia, aproape de Bruxelles, unde am vazut doi baieti si o fata in varsta de 14 – 16 ani care au  fost vânati și apoi ucisi de către elitele globale. Partida de vânătoare umana a fost bine păzita de către Garzile Roiale. Mi s-a spus că si Regele Albert al Belgiei a fost prezent. ”

Alti patru martori oculari au confirmat că în calitate de copii și tineri au fost forțați să participe la partide de vânătoare umane, unde ei si altii copii au fost violati, unii dintre ei ucisi, dupa care penisurile baietilor decedati au fost tăiate jos. Se presupune că exista un palat rural olandez unde penisuri de băieți sunt expuse ca trofee pe un perete. Unele partide de vânătoare au fost găzduite chiar pe domeniul Palatului Belgiei unde locuieste Regina Beatrix.

Terapeuta olandeza Toos Nijenhuis a susținut că la varsta de patru ani a fost forțată să asiste la crime de copii, in care a fost implicat fostul Papa Ratzinger, un Cardinalul catolic olandez, plus tatăl Reginei Beatrix și fondatorul grupului Bilderberg, printul olandez Alfrink Bernhard. „Am văzut o crima a fostului Papa Joseph Ratzinger care a ucis o fetiță”, un alt martor a confirmat. „Actiunea s-a petrecuta la un castel francez in toamna anului 1987. Ce s-a intamplat acolo a fost urât, oribil și nu s-a întâmplat doar o dată. Ratzinger și Bernhard au fost unele dintre cele mai proeminente figuri care au luat parte.”

În Irlanda, Spania și Canada, s-au descoperit 34 de locuri unde au fost ingropati copii și se pare ca au legatura cu activitățile Ninth Circle. Cel mai mare loc dintre aceste a fost Mohawk, Școala Rezidentiala Indiana din Brantford Ontario, unde in 2008 au fost identificate mai multe resturi de copii, înainte ca Biserica Catolică, Guvernul Canadian și Coroana Engleza sa opreasca săpăturile. Curtea ICLCJ din 2013 a constatat ca Regina Elisabeta și prințul Phillip sunt gasiti vinovati pentru dispariția din 10 octombrie 1964 a zece copii nativi de la școala catolică rezidențiala din Kamloops, British Columbia. În primele două săptămâni dn 2014, martorii curtii au identificat ca participanți la actiuni care includeau violarea și uciderea de copii Mohawk și nou-născuți, reprezentanti ai caselor regale olandeze și belgiene . Persoanele identificate au fost Bernhard și Regele Hendrick, consoarta reginei Wilhelmina a Olandei.

Alte persoane identificate ca fiind observate in timpul partidelor de vânătoare umane au fost Printul Johan Friso și soția lui Mabel Wisse Smit, foști miniștri, generali ai armatei olandeze, Secretarul de stat Raad van State din Olanda,  Regina Beatrix și alți lideri politici, la nivel mondial, inclusiv din Statele Unite. „Bineinteles ca Willem Alexander și Regele Filip la fel ca si soțiile lor, stiu despre acest abuzuri si crime savarsite asupra copiilor”, a declarat un martor ocular. „Dar nu fac nimic in privinta asta și probabil sunt cei care doresc oprirea investigațiilor și urmăririlor penale.”

În ianuarie 2014, fratele regelui Olandei Printul Johan Friso a intrat în comă după ce trei site-uri de limbă olandeză au pus intamplarile pe internet. Site-urile au arătat că Friso a fost la vânători umane . „Povestea a ajuns pe internet după ani de încercări in care s-a insistat ca Sistemul Politic si Departamentul de Justitie din Olanda să acționeze împotriva criminalilor”, a declarat un martor ocular. „Nimeni nu a făcut nimic pentru ai opri pe acesti criminali, probabil pentru că Regina Beatrix și Regele Albert au intervenit in investigații.”

Partidele de vânătoare umane au avut loc pe domeniul Palatului Belgiei unde locuieste Regina Beatrix conform altor doi martori care au confirmat ca Papa Joseph Ratzinger și tatăl Reginei Beatrix care a decedat intre timp, Bernhard Alfrink, au fost prezenti la sacrificile de copii. Ambii s-au declarat a fi simpatizanți ai nazismului.

Curtea ICLCJ a primit o colecție de înregistrări din arhiva iezuita despre un alt cult de sacrificiu de copii, cunoscut sub numele de Cavalerii Întunericului. In 1933 cavalerii erau numiti de către iezuiții catolici și divizia nazista Waffen SS . Înregistrările au arătat ca Ratzinger a fost identificat ca fiind un membru al Cavalerilor in timp ce era Asistent Capelan SS la lagărul de concentrare Ravensbruck în Germania. Înregistrările au aratat de asemenea, că Ratzinger a participat la ritualuri de sacrificii de copii, utilizând copii răpiți din tabere sau prizonieri politici.

Un alt document prezentat instanței si numit Privilegiul Magistratilor a indicat ca sacrificile de copii au fost un eveniment regulat la Vatican. La frageda varsta de 12 ani „Svali” din San Diego County California a afirmat că a fost dusa in catacombele de sub Vatican pentru a asista la sacrificiul unui baietel pe care il drogasera în vârstă de numai trei anisori. În acest film intervievatorul ei a spus că in urma cu 24 de ani o alta fata pe nume „Maria”, i-a spus ca si ea a asistat la un alt ritual satanic in care a fost sacrificat un copil în aceleași catacombe din Vatican.

Săptămâna trecută, un anchetator de poliție irlandez a raportat la Curtea ICLCJ că aproape 800 de copii au fost gasiti îngropati intr-un bazin de decantare a unei manastiri catolice de maici, trupurile copiilor au fost gasite dezmembrate si decapitațe  – semne care arata ca ar fi putut fi uciși în ritualuri satanice. În ultimele două luni, Curtea ICLCJ a adunat o gramada de marturii cu privire la violuri, tortura și uciderea copiilor facute pana aproape de anul 2010 de lideri catolici, membri ai familiei regale europene și alte elite globale.

Curtea ICLCJ a adunat o gramada de dovezi noi și o serie de noi martori vin înaintea curtii pentru a depune mărturie cu privire la Al Nouălea Cerc Satanic. Ei au descoperit ca membri aparinand cultului Al Nouălea Cerc Satanic sunt implicati la nivel internațional în sacrificarea, răpirea, ucidera si exploatarea copiilor. Cei cinci judecători internaționali, precum și cei 27 de membri ai juriului sunt de asteptat să rămână în sesiune pentru cel puțin inca un an, ca urmare a complexității cazurilor.

A fost oferita protectie cetățenilor sau angajaților Vaticanului, Coroanei Angliei, bisericilor sau angajati din diferite guverne care doresc să depună mărturie sub jurământ sau aduc dovezi care conduc la urmărirea penală a acestor elite globale suspectate de comiterea de infracțiuni. Recompense de până la 10.000 de euro aproximatv 13660 de dolari sunt disponibile prin intermediul instanței ICLCJ.

Curtea ICLCJ a lucrat cu peste 450 de Ofiteri de Drept Comun din 13 țări, care operează in 51 de grupuri ca experti locali. Fondurile de organizare locale au fost disponibile pentru Grupurile de Drept Comun prin intermediul Tribunalului Internațional impotriva Crimelor efectuate de Biserică și Stat. Pentru a contacta ofiţerii de la Curtea Internaţională de justiţie din Bruxelles sunaţi sau trimiteţi e-mail la: hiddenfromhistory1@gmail.com, info@iclcj.com, admin@iclcj.com, 250-591-4573, 386-323-5774

ReferinteLuciana Pop – Ziua Newshttps://searchnewsglobal.wordpress.comhttp://roncea.rohttp://truthcdm.co

Sursa: Stiri extreme

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • În general cam toți intrăm în călduri de pe la 14 ani deși se poate face sex și de la vârste mai mici, însă în călduri intrăm zic eu cam pe la 14 ani. Sexualitatea însă este strâns legată de nevoia de intimitate și reprezintă o subminare a autorității parentale, precum și o rivalitate între părinți. Ideea de familie este strâns legată de ideea de putere și ideea de avuție, asta este evident partea negativă a ideii de familie. Partea pozitivă a ideii de familie după părerea mea e că familia reprezentând o îngustare a orizontului de gândire în spațiu, acest lucru creează posibilitatea unei lărgiri a orizontului de gândire în timp. Oricine este dator, el își îndatorează viitorul și oricine îndatorează pe cineva, devine stăpânul viitorului celui îndatorat. Faptul că lumea este datoare, asta înseamnă că și-a dat viitorul în mâinile celor ce au făcut-o datoare. Familia deci ar reprezenta singurul obstacol în calea celor ce vor să devină stăpânii viitorului lumii. Prin desființarea familiei, oamenii își cedează tot orizontul timpului în schimbul orizontului din spațiu. Însă ceea ce deosebește omul de animal este mintea, iar mintea este nimic altceva decât un organ de simț pentru timp. Puteți lua asta ca pe o definiție! Mintea este organul de simț pentru timp! Animalele se adaptează mai mult în spațiu decât în timp! Cu cât ești mai liber în spațiu, cu atât devii mai strâmtorat în timp. Ce poate face un om cu lumea toată și ce poate face în familia lui? Omul care are lumea toată nu va putea face mai nimic cu ea. El trebuie să aibă o familie mai întâi pentru ca mai apoi să-i pese de lumea în care se află familia lui. Însă problema familiei nu este analizată așa cum ar trebui, iar în acest fel familia ajunge să devină mult mai rea decât lipsa ei. Oamenii se ceartă și se despart într-una și uită că rostul familiei este acela de a lăsa o moștenire unor urmași. Familia devine o afacere și un loc în care să poți face pe stăpânul pentru a-ți liniști frustrarea că afară ești un sclav. Sexualitatea implică nevoia de intimitate, iar nevoia aceasta de intimitate este o subminare a acestei stăpâniri. Sexualitatea creează invidie față de tinerețea și fericirea copiilor. Independența copiilor creează frustrare din cauză că subminează autoritatea parentală. Oamenii aleg să devină părinți nu din dorința de a putea lăsa o moștenire ci din dorința de a de înfumura cu “responsabilitatea” creșterii copiilor. Părinții sunt niște “oameni responsabili”, iar “oamenii responsabili” merită “respect”. Oamenii caută să se compare în spațiu și nu să se compare în timp, iar asta îi transformă din oameni în animale.

    Pot oare copiii la 14 să aibă casa lor? Iar dacă ar fi să aibă ar fi oare părinții fericiți cu asta? Evident nu. Sexualitatea, mai are și o altă problemă. Ea sugerează o lipsă a secretelor care să fie intimă, iar asta enervează. Libertatea de alegere nu este adevărata libertate pentru că libertate de alegere înseamnă de fapt război. Reversibilitatea alegerilor este de fapt adevărata libertate. A te duce undeva de unde nu te mai poți întoarce înseamnă a te duce într-o închisoare. Sexualitatea asociază cu plăcerea mișcările du-te vino din actul sexual. Iar reversibilitatea asta care este de fapt esența libertății, are de-a face în primul rând cu orizontul în timp spre deosebire de libertatea absolută de alegere care are de-a face în primul rând cu orizontul în spațiu.

    Altă problemă este ideea de iubire și felul în care noi definim iubirea. Toți oamenii au o definiție pentru iubire indiferent dacă o formulează în cuvinte sau nu. Iar majoritatea oamenilor văd îi iubire un sinonim cu proprietatea privată ori cu sacrificiul de sine pentru o proprietate privată. Proprietatea însă înseamnă război împotriva oricui nu respectă proprietatea la fel ca și autoritatea sau legea. Și ce legătură are războiul cu reversibilitatea? Putem oare să vorbim despre iubire fără să vorbim despre libertate? Nu cumva sclavia este acea iubire care exclude libertatea? Sclavia nu este și ea o formă de prețuire a lucrurilor?

    Altă problemă familiei ar mai fi chiar familia. Cea mai bună modalitate de a susține o problemă este susținerea unei soluții proaste la acea problemă. Pentru a distruge familia, cea mai bună modalitate este deci a susține un concept prost despre familie. Nu toți oamenii sunt capabili să aibă o familie. Prin urmare, dozând promovarea familiei peste măsură, familia va deveni un exemplu social de eșec în viață. În multe cazuri, a promova familia înseamnă mai mult a promova desființarea familiei.

  • Daca cineva vrea sa scada numarul populatiei in acest mod este total cretin. Aberatiile sexuale apar preponderent la rasa alba…care “obosita” de civilizatia a cazut in aceasta mizerie. In Europa insa deja sporul natural este negativ. Problema e in Asia unde se inmultesc ca bacteriile.

  • Urmeaza legalizarea incestului. Mama se va fute cu fiul si tatal cu fiica. Iar nebuni vom fi noi, cei care condamnam asemenea atrocități.

  • @Remus : nu intru in polemici si nici in detalii, insa un singur lucru am de mentionat : nu toti “..intram in calduri..”, nu toti suntem animale, desi foarte multi incearca sa ne transforme in animale sau sa mentina statutul de animale al unora. Exista auto-control, exista sublimarea energiei sexuale, etc, fara a ne transforma in violatori/pedofili, respectiv in criminali. Exista o presiune tot mai mare in lumea intreaga pentru indobitocirea turmei, sclavizarea ei la un nivel abject, una din metodele de propaganda si manipulare fiind postacii platiti, care improasca cu noroi peste tot si care si-ar vinde si mama (daca nu ar si viola-o ca bonus) pentru bani.Este ultima postare pe aceasta tema, astfel incat, postacii platiti, cu siguranta o sa inceapa sa faca ceea ce au fost invatati si platiti sa faca, adica sa arunce cu dejectii! acest lucru nu va face decat sa-si dea arama pe fata mai bine, caracterizeazandu-i pe deplin mizeria scuipata! Dumnezeu sa ne ierte pe toti, daca poate!

  • @Marius
    Dacă suntem sănătoși atunci cu toții intrăm în călduri. Cât despre autocontrol, minciuna, crima și sinuciderea au nevoie de cel mai mult autocontrol. După părerea mea omul se deosebește de animal prin faptul că are minte și nu autocontrol. Autocontrol au și animalele chiar mai mult decât oamenii. Pentru cine urmărește posturile tv dedicate animalelor ar trebui să observe asta.